Linkuri accesibilitate

Despre „vrabia” de pe gardul facultăţii de jurnalism


Vasile Botnaru în dialog cu Daniela Terzi Barbăroşie şi Petru Macovei.



Bine v-am găsit, doamnelor şi domnilor. La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii Punct şi de la capăt.

În topul profesiunilor, pe care se gândesc să şi le aleagă absolvenţii de licee, acei care au reuşit să treacă de zăgazul BAC-ului, jurnalismul concurează cu cele mai atractive îndeletniciri. Oare de ce? Cât de profundă şi conştientă este alegerea pe care o fac viitorii studenţi la facultăţile de jurnalism? Oare în setul de motivaţii este loc cumva şi de componenta deontologică a acestei meserii? La aceste întrebări vom căuta să răspundem împreună cu invitaţii mei de astăzi. Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere astăzi se află experta în psihologie, Daniela Terzi-Barbăroşie, şi Petru Macovei, expert în domeniul mass-media.

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru
Europa Liberă: Practicile jurnalistice, care se produc zilnic la televizor şi în ziare şi exemplele pe care le oferă jurnaliştii practicanţi, ce aspiraţii produc? Astăzi, dacă vă uitaţi pe listele de admitere, oamenii care vin acolo ce vor să obţină în viitoarea meserie, pe care vor să o îmbrăţişeze? Cum credeţi şi ce ştiţi despre ei, domnule Petru Macovei?

Petru Macovei:
„Majoritatea candidaţilor, care au depus actele acum la facultăţile de jurnalism, îşi doresc să devină oameni celebri, îşi doresc să aibă o viaţă mondenă, pentru că aşa percep ei că este această meserie. Este un fals, o percepţie falsă asupra realităţii. Meseria de jurnalist, dacă o percepem cu responsabilitate şi o facem aşa cum trebuie să o facem, implică multă muncă şi multe restricţii, şi multe, până la urmă, sacrificii, pe care trebuie să le faci. În situaţia în care, în ultimii câţiva ani, în Republica Moldova, am fost martorii unei explozii de televiziuni, posturi de radio şi site-uri care oferă şi salarii atractive, în unele cazuri, de
Este explicabilă această dorinţă de a merge în jurnalism, profesie pe care ei o percep ca pe una foarte uşor de făcut şi din care poţi să câştigi şi celebritate, şi bani... Repet, este o percepţie falsă şi, probabil că această percepţie ar trebui cumva să fie spartă de ceea ce li se predă la facultăţi studenţilor.
o parte, este explicabilă această dorinţă de a merge în jurnalism, profesie pe care ei o percep ca pe una foarte uşor de făcut şi din care poţi să câştigi şi celebritate, şi bani... Repet, este o percepţie falsă şi, probabil că această percepţie ar trebui cumva să fie spartă de ceea ce li se predă la facultăţi studenţilor. Trebuie să fie modificată curricula, pentru ca deontologia profesională să fie principalul obiect pe care ei îl studiază. Întotdeauna am fost convins de faptul că la facultăţile de jurnalism trebuie să se înveţe limba română foarte mult şi deontologia profesională. Celelalte pot fi învăţate şi facultativ, până la urmă. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, probabil că, în continuare, vom asista la un număr foarte mare de absolvenţi ai facultăţilor de jurnalism, care vor face meserie de proastă calitate, coborând şi mai mult standardele care au căzut, în ultimii ani...”

Europa Liberă: Doamnă Terzi-Barbăroşie, la mai multe meserii se cere deontologie şi etică, nu doar la jurnalism. Or, şi la preoţi, probabil, la facultate se are în vedere că, după aia, nu trebuie să meargă noaptea la karaoke, să consume alcool sau doctorii nu trebuie să ia mită ca să opereze bine, sau avocaţii nu trebuie să intermedieze nişte dosare cumpărate. Şi aceasta se prezumă. Dar mulţi, sunt convins că mulţi merg la facultate tocmai pentru ca să facă invers. Noi putem să ne dăm seama? Noi, cei care îi admitem la facultate, care îi trimitem, care îi luăm la serviciu, putem, în general, să filtrăm oamenii aceştia care ne mint şi care vor să obţină exact invers decât le propunem noi?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Cred că putem. Dar cred că este ilegal să facem lucru acesta chiar la admitere, pentru că ar însemna să facem nişte probe care ţin mai mult de aspecte foarte personale şi profund individuale, legate de profilul de personalitate.”

Europa Liberă: Dar dacă l-ai prinde cu ocaua mică, că el merge de fapt ca să ia mită, la drept, ar fi ilegal oare?

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„La etapa probelor, nu cred că veţi avea dovezi prin care, peste cinci ani, veţi putea băga mâna în foc că acesta va lua sau nu va lua mită. Dumneavoastră nici pentru dumneavoastră nu aţi putea garanta chiar în toate situaţiile, aşa cum nici eu nu pot garanta. Deşi teoretic, tot timpul, am zis că nu dau şi n-am dat, dar nu ştiu la ce etapă din viaţa mea aş putea, probabil, da. Deci nu m-aş băga să fac nişte afirmaţii foarte categorice, pentru că viaţa e viaţă. În acelaşi timp însă, legat de anumite meserii, aşa cum spuneaţi
Sînt meserii care reclamă o etică sporită, după mine, pentru că sunt meserii care au în joc suflete de oameni sau chiar viaţa acestora.
dumneavoastră, sînt meserii care reclamă o etică sporită, după mine, pentru că sunt meserii care au în joc suflete de oameni sau chiar viaţa acestora... Mă refer, în special, la meserii, gen medicină, jurisprudenţă, jurnalism, psihologie, pedagogie - acolo unde operezi cu sufletul şi mintea unui om. Mi se pare o condiţie sine qua non şi eu aş integra cumva, ca şi o probă la admitere, pentru că aceste lucruri, oricât de mult spune Petru că ar trebui revizuită curricula, oricât de multă deontologie profesională nu ai face la facultate - dacă nu ai tu, ca persoană, un grad sporit de empatie, un grad sporit de curaj, un spirit analitic, nişte valori morale, autentice în ADN-ul tău, transmise de acasă, de la şcoală, din cărţi, nu ştiu de unde, dar important este să fie acestea în tine - oricât de multă deontologie nu ai face, la un moment dat „X”, în carierea ta, vei claca. Pentru că ele vor fi doar nişte atribute adăugate, ca şi nişte epoleţi, la ceea ce ai învăţat tu că ar fi diftongul, triftongul sau altele... Deci eu nu aş pedala doar pe învăţarea
Eu nu aş pedala doar pe învăţarea Codului deontologic. Eu mi-aş dori nişte personalităţi mai complexe, în cazul unor meserii, pentru că personalitatea interferează foarte mult cu felul în care îţi exerciţi meseria.
Codului deontologic. Eu mi-aş dori nişte personalităţi mai complexe, în cazul unor meserii, pentru că personalitatea interferează foarte mult cu felul în care îţi exerciţi meseria. Atunci când vorbim de aceste meserii, pe care tocmai le-am enumerat, felul tău de a fi, la un moment dat, în cariera ta, îşi va lăsa amprenta asupra felului în care eşti profesionist în această meserie. Şi, pornind de aici, avem o mare carenţă şi o mare penurie de valori, tocmai pentru că nu există un interes plenar pentru educaţia axiologică a copiilor... Mai mult decât atât, nu există o preocupare nici în familie, nici în şcoli legată de orientarea vocaţională şi cariera copiilor. De aici tentaţia foarte mare să mergi la drept sau să mergi la relaţii internaţionale, sau să mergi la jurnalism, fără a racorda această decizie la forul tău interior: sunt bun sau nu sunt bun pentru această meserie, oricât de mult nu mi-aş dori?..”

Europa Liberă: Mai ales, ce caut în această meserie...

Petru Macovei: „Ori, la drept sunt 51 de persoane pentru un loc. Şi câţi dintre absolvenţii facultăţilor de drept devin judecători, avocaţi, procurori buni?”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Şi câţi dintre ei au valori în corespundere cu această meserie? Pentru că meseria reclamă nişte valori...”

Petru Macovei: „Exact. De aceea este foarte important ca fiecare breaslă, fie breasla jurnalistică sau avocăţească, sau a judecătorilor, să rejecteze persoanele care clachează, persoanele care nu respectă aceleaşi coduri deontologice existente în toate meseriile despre care am vorbit. În realitate, lucrul acesta nu se întâmplă nici la jurnalişti, nici la medici şi nici la judecători. Pentru că nu am văzut să existe vreo declaraţie a medicilor, spre exemplu, care dezaprobă un caz de malpraxis. N-am văzut Consiliul Superior al Magistraturii [să facă acest lucru]. Dimpotrivă, încearcă să justifice toate cazurile care pun într-o anumită umbră integritatea unor judecători. De aceea, probabil, noi discutăm acum despre lucrurile care trebuie să se mişte din ambele părţi.”

Europa Liberă: Dar ca să ne „lăudăm”, totuşi, în breasla jurnalistică, există Consiliul de Presă care încearcă să asaneze mediul, nu?

Petru Macovei:
„Există. Şi, din experienţa acestui Consiliu, putem se remarcăm că eficienţa lui este în creştere. Dar nu putem, nici pe departe, afirma că şi Consiliul de Presă poate să influenţeze foarte mult lucrurile, în special, în acele instituţii media, a căror politică editorială este îndreptată, mai curând, spre comercial sau spre partea proastă a comercialului, pentru că există şi o parte [bună], poţi să faci o ştire care să şi se vândă şi să fie, în acelaşi timp, corectă din punctul de vedere al deontologiei profesionale. Acest lucru nu ne reuşeşte nici în raport cu instituţiile media orientate direct spre manipularea opiniei publice. Şi, din păcate, avem în Moldova instituţii, televiziuni şi posturi de radio orientate direct spre manipulare şi nu spre informare.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Eu cred: Consiliul de Presă, creat acum trei ani, într-un fel, a venit să suplinească acest gol din breasla jurnalistică. Când zic gol, mă refer la lipsa unui organ care să reglementeze activitatea jurnalistică şi chiar să o sancţioneze, pentru că în jurnalism, ca şi în medicină, ca şi în jurisprudenţă, şi psihologie sau alte meserii, prin malpraxis, se va sanitariza breasla. Eu cred că cei care ar putea face lucrul acesta, în cazul Moldovei, sunt veteranii din domeniu, dar şi Consiliul de Presă, pentru că deocamdată alt instrument nu avem. Iar acest instrument trebuie uzitat, trebuie învăţată lumea cum să-l folosească, pentru că, în cele din urmă, suferă şi cetăţeanul de rând. Lumea la noi, a propos de manipulare şi ce aţi vorbit mai devreme, lumea, din păcate, nu prea este învăţată să-şi trieze canalele de televiziune şi ziarele, dacă mai citeşte ziare. Nu are lumea nici standarde bine definite pentru produsul mediatic. Acum ce să ne mai mirăm că va privi, la nesfârşit, talk-show-uri, cu aşa-zise vedete de doi bani, şi nu va privi o teleenciclopedie sau un talk-show cu un subiect care îl vizează la propriu... Acestea sunt preferinţele şi aceasta veţi vedea prin ratinguri. Toată lumea vă zice, probabil, atunci când discutaţi, şi noi cu Petru am avut asemenea situaţii la Consiliul de Presă, în şedinţe interminabile, când toată lumea încerca să-şi
Un titlu scandalos va atrage tot timpul cititorul, iar un titlu foarte umanizant şi umanizator va lăsa pasiv cititorul. Şi aşa explică ei, din păcate: marketingul este cel care face regula în domeniul acesta.
justifice gafa, oroarea, din punctul nostru de vedere, tocmai prin acest rating. Un titlu scandalos va atrage tot timpul cititorul, iar un titlu foarte umanizant şi umanizator va lăsa pasiv cititorul. Şi aşa explică ei, din păcate: marketingul este cel care face regula în domeniul acesta. Şi, până nu vom uzita Consiliul de Presă ca pe singurul instrument menit să contracareze malpraxisul, din punctul meu de vedere, şi până lumea nu va învăţa să-şi facă dreptate, inclusiv în instanţă, atunci când Consiliul de Presă nu este eficient sau nu este auzit de instituţiile mediatice, până atunci vom avea ce vom avea. Adică foarte multă dezinformare, foarte multă manipulare, foarte multe jumătăţi de măsură cu tot tacâmul. Adică aceasta înseamnă şi o slabă cultură civică la oameni, aceasta înseamnă o slabă revendicare a drepturilor, aceasta înseamnă ne mulţumim cu ce avem, nu cerem mai mult. Foarte mult e legat de manipulare şi dezinformare. Sunt foarte multe alte consecinţe în plan personal, profesional şi social. Şi nu prea văd interes din partea Comisiei parlamentare pentru acest subiect. Pentru că eu aşa văd logica lucrurilor...”

Petru Macovei: „Din contra, Comisia parlamentară, din câte cunosc eu, ba chiar am şi fost nemijlocit contactaţi de Comisia parlamentară pentru media, care, examinând activitatea Consiliului de Presă din aceşti primii doi ani şi jumătate de activitate intensă, deci, Comisia parlamentară pentru media îşi doreşte, la acest moment, ca această structură să fie cumva legalizată, pentru a avea şi dreptul legal de a aplica nişte amenzi instituţiilor de presă, în sensul preluării de către Consiliul de Presă a unor atribuţii, pe care le are la acest moment Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Pentru că, spre exemplu, instituţiile din presa online sau ziarele nu sunt reglementate în niciun fel prin lege. Nu neapărat este o idee foarte bună, pentru că noi mergem pe necesitatea consolidării, autoreglementării în breasla jurnalistică. Dar am vrut doar să spun că şi unele persoane din Comisia parlamentară pentru media se gândesc la modul serios că această avalanşă de non-produs jurnalistic, care, în ultima vreme, într-adevăr, în ţara noastră, s-a intensificat ca şi număr, trebuie să fie cumva oprită şi se
Dacă va deveni Consiliul de Presă o structură prevăzută de lege sau nu, rămâne de văzut. Dar important este faptul că, urmare a activităţii acestei structuri de autoreglementare, tot mai mulţi oameni au o abordare critică faţă de produsul mass-media şi acest lucru nu poate să nu bucure.
gândesc la modalităţi. Dacă va deveni Consiliul de Presă o structură prevăzută de lege sau nu, rămâne de văzut. Dar important este faptul că, urmare a activităţii acestei structuri de autoreglementare, tot mai mulţi oameni au o abordare critică faţă de produsul mass-media şi acest lucru nu poate să nu bucure. Sigur că acest Consiliu de Presă nu este o structură, nu este un inamic al mass-media. Din contra, este o structură care trebuie să promoveze responsabilitatea şi jurnalismul de calitate. Iar faptul că oamenii sunt tot mai critici în raport cu media arată că ei încep să-şi cunoască mai mult drepturile pe care le au.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Consiliul de Presă, deşi şi eu îl văd ca un organ reglator, fie că are sau nu acest statut legal, în acelaşi timp, nu are menirea să fie o sperietoare pentru breasla jurnalistică şi nici nu s-a poziţionat ca atare, nici la început, şi nici acum, ci, mai curând, pentru mine a fost o entitate menită să schimbe cultura jurnalistică. Şi eu cred că foarte multă lume exact aşa percepe Consiliul de Presă. Tocmai de aici cererile care vin şi cazurile multe pe care le discutăm, din păcate, fără rezonanţă, în cazul unor instituţii mediatice. Dar nu se poate fără aceasta, pentru că pădure fără uscături nu există. Tendinţa însă trebuie păstrată şi chiar sporită. Aceasta înseamnă educarea cetăţeanului să facă uz de Consiliul de Presă, ori de câte ori sesizează ceva în neregulă şi nu neapărat raportat la cazul său personal. Vorbesc acum, sigur, de cazuri mai explicite de activism civic în care o persoană, pur şi simplu, o individualitate sesizează ceva în neregulă cu un titlu sau cu conţinutul unui material şi face apel la Consiliul de Presă pentru că are simţ civic şi vrea să vorbească, în numele celor care nu ştiu să vorbească. Acesta este rostul şi rolul Consiliului de Presă, dincolo de rolul explicit în promovarea deontologiei profesionale, care mi se pare unul dintre cele mai fundamentale puncte în această meserie. Nu în zadar şi acel prim capitol din Codul deontologic, despre care
Foarte multe instituţii mediatice şi mulţi jurnalişti, din păcate, îşi rezumă activitatea doar la a transmite. Şi atunci când avem şi aveam, deseori, dispute cu exponenţi ai breslei jurnalistice legate de ceea ce fac denaturat, foarte multă lume se scuza tocmai cu această scuză oribilă, precum că nu facem decât să transmitem realitatea.
vorbim atât de mult, legat de felul în care mass-media formează nişte opinii, formează valori şi convingeri şi nu doar povesteşte despre realitate. Pentru că foarte multe instituţii mediatice şi mulţi jurnalişti, din păcate, îşi rezumă activitatea doar la a transmite. Şi atunci când avem şi aveam, deseori, dispute cu exponenţi ai breslei jurnalistice legate de ceea ce fac denaturat, foarte multă lume se scuza tocmai cu această scuză oribilă, precum că nu facem decât să transmitem realitatea. O realitate, recunosc, destul de tristă, când vorbim de sinucideri sau de violuri, sau abuzuri a unor copii, da, trist. Dar poţi să faci lucrul acesta din intenţia de a semnala o problemă pe care o avem noi, ca societate: sau familiile monoparentale, sau copiii rămaşi fără părinţi. Şi nu din intenţia de a atrage cât mai mulţi click-uitori pe acel titlu sau pe acel video, numai de aceea că mama povesteşte lucruri picante, iar jurnalista nu face decât să favorizeze acest debit verbal al unei persoane în stres.”

Europa Liberă: Dar cum s-o determini pe reporteriţa aceasta să fie conştientă de „bisturiul” foarte ascuţit, pe care îl are în mână şi, atunci când relatează despre o sinucidere, nu cumva să declanşeze mecanismul de pornire, de motivare la alţi potenţiali sinucigaşi care se uită la televizor? Deci cum, doamnă Terzi-Barbăroşie, să o facem conştientă că vorbim de deontologie?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Tocmai de aceea vorbeam de anumite trăsături de personalitate, care, din punctul meu de vedere, este musai să le aibă un jurnalist: empatie, grijă pentru celălalt, atenţia cu care transmiţi ceva. Lucrurile pot fi învăţate. Dar dacă nu le ai în sânge, atunci când ai să vezi o ştire care te gândeşti tu că te va face populară, peste noapte, tentaţia va fi atât de mare, încât, dacă nu ai aceasta în profilul tău de personalitate, vei pica în acest comportament obscen şi vei da detalii, şi vei arăta feţe, pentru că tentaţia notorietăţii este foarte mare. De aceea pun eu preţ mai mult pe profilul de personalitate a jurnaliştilor şi am această aşteptare, un pic exagerată, faţă de jurnalişti, precum că ar trebui să se apropie mai mult de nişte personalităţi integre, cu trăsături morale înalte, care, prin personalitatea lor, de fapt, să transmită această deontologie şi nu ceva care ar veni, nu ştiu, la pachet cu altceva: pui un buzunar şi scoţi din buzunar trăsătură aceasta, atunci când ai nevoie. Pentru că, să recunoaştem, lumea are un soi de curiozitate morbidă şi veţi vedea aceasta prin click-uirile care se fac la site-urile cu ştiri mai triste sau
Aşa este natura umană. Am avut şi eu foarte multe semne de întrebare, atunci când mi-am dat seama de acest specific al oamenilor. De ce lumea citeşte mai curând o ştire cu un caz de suicid decât o ştire în care se vorbeşte despre cineva care a născut tripleţi?
ştiri în care este exploatată suferinţa umană. Aşa este natura umană. Am avut şi eu foarte multe semne de întrebare, atunci când mi-am dat seama de acest specific al oamenilor. De ce lumea citeşte mai curând o ştire cu un caz de suicid decât o ştire în care se vorbeşte despre cineva care a născut tripleţi? Aceasta este natura umană, cu o curiozitate morbidă pentru suferinţă, lucru pe care noi nu îl vom putea schimba în breasla jurnalistică. Cert este că noi putem ridica standardele prin ceea ce aşteptăm de la breasla jurnalistică, prin ceea ce alegem noi să citim azi şi să privim azi şi prin ceea ce arătăm copiilor noştri că este produs mediatic din care înveţi ceva. Eu aşa fac cu fetele mele: „Vrei să priveşti lucrul acesta?” - „Da.” „De ce vrei să-l priveşti? Înveţi ceva din asta?” Dacă răspunsul este afirmativ, la sfârşit, o întreb ce a învăţat. Dacă îmi zice doar că îi pare distractiv, ok, o dată priveşti un desen animat că este distractiv, a doua oară... Cam la vârsta aceasta nu ai vrea să tot priveşti ceva distractiv, nu? Părinţii au un rol fundamental aici, pentru că aşa îşi pot proteja copiii de manipulări. Pentru că aici e tot ce vrei: manipulări electorale, manipulări comerciale pentru cumpărarea produsului - când vorbim de publicitate - manipulări în sensul în care ţi se introduc anumite convingeri şi valori care nu sunt în corespundere cu ale tale sau cu ale părinţilor tăi. Respectiv, prin educaţie, putem face un mare serviciu copiilor noştri, dar şi breslei jurnalistice, pentru că vom spori igiena din breaslă.”

Petru Macovei: „Tocmai de aceasta este foarte important să aibă loc aşa-numita media literacy, încercările de a le explica oamenilor cum ar trebui să privească o ştire, ce ar trebui să ia în considerare, atunci când privesc un buletin de ştiri. Sunt multe lucruri care trebuie luate în calcul: cine este proprietarul; dacă această televiziune sau acest post de radio, sau ziar în campania electorală precedentă a susţinut sau nu un candidat; dacă s-a mai spus despre această instituţie media că ar favoriza un actor politic sau un businessman anume... Sunt lucruri care nu sunt foarte complexe şi complicate, pe care oamenii ar trebui să le cunoască. Iar organizaţiile neguvernamentale şi Consiliul de Presă, prin ceea ce fac, încearcă să le explice oamenilor că ar trebui să privească produsul mediatic mai critic, pentru a le putea explica, la rândul lor, copiilor şi cum să
Este foarte important să lucrăm cu editorii, pentru că editorii, până la urmă, sunt cei care iau decizii să pună pe post o ştire făcută prost de către un reporter sau să nu o pună. De fiecare dată, este important ca editorul să rebuteze o ştire în care nu sunt protejate drepturile victimelor, în care nu este prezentată o a doua opinie, nu este respectată prezumţia nevinovăţiei şi alte norme deontologice.
facă această triere a informaţiei care le este prezentată, zi de zi. Şi este foarte important să lucrăm cu editorii, pentru că editorii, până la urmă, sunt cei care iau decizii să pună pe post o ştire făcută prost de către un reporter sau să nu o pună. De fiecare dată, este important ca editorul să rebuteze o ştire în care nu sunt protejate drepturile victimelor, în care nu este prezentată o a doua opinie, nu este respectată prezumţia nevinovăţiei şi alte norme deontologice. Şi noi chiar avem exemple în presa din Republica Moldova de duble standarde în acest domeniu, când anumiţi editori, de obicei, agreau să fie difuzate ştiri care nu protejau copiii victime ale diferitelor situaţii în context negativ, atunci când a fost vorba de propriul copil al unei producătoare de la o televiziune de la noi, a dat telefoane la toate televiziunile din Chişinău nu cumva să-i spună cineva numele acestui copil. Deci, până la urmă, oamenii sunt conştienţi de faptul că sunt nişte norme, le încalcă cu bună ştiinţă şi doar atunci când îi privesc pe ei înşişi aceste situaţii, într-un fel, se trezesc la realitate şi îşi dau seama cât de mult rău poţi să faci printr-o ştire la televizor.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Dar sunt şi oameni care nu, de fiecare dată, fac la modul intenţionat aceste greşeli. Îmi amintesc de câteva cazuri pe care le-am avut atunci când eram membră a Consiliului de Presă. Continui să fac lucru acesta şi acum - dar nu tot timpul are rezonanţă, în cazul unor instituţii mediatice - atunci când surprindeam o greşeală. Îmi amintesc un caz legat de bolnavii de epilepsie, de formularea cu epilepticii sau handicapaţii. Avusesem o discuţie la telefon cu Petru Macovei, ştirea apăruse dimineaţa, noi discutasem cam la două-trei ore de la acea ştire, era pe un site, şi eu zic: decât să ajungem să discutăm cazul la Consiliul de Presă, hai să dau nişte telefoane, pentru că lumea poate să nu ştie că, atunci când foloseşti cuvântul „handicapat”, care este doar conotaţia socială a dizabilităţii, poate nu ştie că este un cuvânt urât, care jigneşte, care nu este potrivit pentru limbajul jurnalistic. Şi am avut câteva cazuri în care lumea a reacţionat foarte frumos, au schimbat, au mulţumit pentru semnalare. Şi am urmărit după aceea site-ul respectiv, şi nu am mai găsit greşeli de tipul acesta.”

Petru Macovei: „Sunt foarte multe cazuri când, la o primă notificare, din partea Consiliului de Presă, lucrurile se schimbă. Şi aceste cazuri nici nu mai ajung să fie examinate în şedinţa publică a Consiliului de Presă, unde sunt examinate doar cele mai grave situaţii, când instituţia media refuză să meargă în întâmpinare. Deci, chiar dacă uneori îşi dă seama că greşeşte, alteori nici nu vrea să recunoască că a greşit, că a încălcat Codul deontologic.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Eu poate oi fi de modă veche, dar mie îmi place să văd în persoana jurnaliştilor formatori de opinie şi oameni pe care să-i ascult cu plăcere şi ale căror texte să le citesc cu plăcere...”

Europa Liberă: Barem ortografia să înveţi de la ei...

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Da, să ştiţi că sunt. Adică, în unele cazuri, ridic şi DEX-ul şi mă bucur de această şansă că pot învăţa un cuvânt nou. Mie îmi place să merg să cumpăr un ziar, din păcate, se întâmplă mai mult cu
Eu cred că este frumos să cultivăm această aşteptare a cetăţenilor pentru jurnalişti. În acelaşi timp, însă, fără a-i considera şi, mai bine zis, să-i păzim pe ei cumva, să nu se considere mici dumnezei.
presa din România, tocmai pentru că aştept editorialul lui „X” sau al lui „Y”. Eu cred că este frumos să cultivăm această aşteptare a cetăţenilor pentru jurnalişti. În acelaşi timp, însă, fără a-i considera şi, mai bine zis, să-i păzim pe ei cumva, să nu se considere mici dumnezei. Pentru că mulţi dintre ei fac abuz de această putere de formare de opinie pe care o au. Şi aici avem cazurile cele mai urâte de manipulări şi de dezinformări.”

Europa Liberă: Adică un guru devine şi periculos?

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Devine, după mine. Da.”

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru
Europa Liberă: Vroiam, pe final, să vă rog să le spuneţi viitorilor jurnalişti, dar şi telespectatori şi radio ascultători care fac această „meserie de consumare a presei”, de ani şi ani, şi poate vor avea o revelaţie după ce le veţi spune ce-i jurnalismul, de fapt, ce trebuie să caute în realitate un viitor jurnalist în această meserie, după ce va fi având iluzia că merge acolo pentru ca să prezinte pe sticlă meteo sau ştiri sau să vorbească despre scandaluri, sau să apară la întruniri mondene. Şi aş porni de la, cu titlul de definiţie sau epigraf, ştiţi că dispută paternitatea asupra acestei definiţii mai mulţi autori sau, cel puţin, li se atribuie lor, se zice că, jurnalism sau ştire, în general, este ceea ce vrea lumea să ascundă, restul, totul este publicitate şi, eventual, manipulare. Deci acum vă rog, ca oameni cu experienţă, să ne spuneţi ce e jurnalismul.

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Eu repet: cred că sunt de modă veche. Eu vreau să consider, în continuare, breasla jurnaliştilor ca spumă a societăţii. Vreau să văd acolo oameni pe care să-i ascult cu plăcere, cu care să fiu sau să nu fiu de acord, să pot purta, cel puţin, la nivel virtual, cu ei un dialog sau o ceartă, să am cu cine să mă cert, atunci când există o divergenţă de opinii. Mi-ar place ca jurnalismul, ca breaslă, să întruchipeze chintesenţa calităţilor umane în întregime, pentru că atunci, cred eu, că s-ar face un jurnalism frumos. În jurnalism este nevoie de foarte multă calitate umană din toate punctele de vedere.”

Europa Liberă: Seamănă atât de mult cu balul lui Nataşa Rostova, descris de Tolstoi ce spuneţi dumneavoastră. Acesta este modul ideal...

Daniela Terzi-Barbăroşie:
„Şi ce ar fi dacă am pretinde acest lucru, şi am cultiva acest lucru?”

Europa Liberă: Dar ce este la modul practic?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Ce este? Este o mlaştină în care ne bălăcim cu toţii, deocamdată. Încercăm să găsim insuliţe pe care să urcăm şi de acolo să strigăm sus şi tare că mlaştina e foarte mlaştină... Şi aceasta face Consiliul de Presă, Petru Macovei, dumneavoastră, CJI-ul sau alţi. Şi să încercăm din această mocirlă să sporim exponenţii non-mocirlă şi insula să devină pământ... Aceasta ar fi radiografierea jurnalismului la moment.”

Europa Liberă: Petru, ce definiţie pentru ceea ce se întâmplă astăzi ai dumneata? Ca să-i avertizăm, să fim corecţi cu viitorii jurnalişti.

Petru Macovei:
„Meseria de jurnalist în Republica Moldova este o meserie ca multe altele, dar de zeci de ori mai periculoasă şi cu mai multe tentaţii. Mai ales, în situaţia actuală din ţara noastră, în care patronii instituţiilor media sunt oameni cu interese foarte clare în politică sau în business. Şi atunci ei încearcă să-i determine pe jurnalişti, îi manipulează pe jurnalişti, pentru ca jurnaliştii, la rândul lor, să ne manipuleze pe noi, telespectatorii, radioascultătorii şi cititorii. În acelaşi timp, meseria de jurnalist este una care poate fi foarte frumoasă, care să atragă respectul din partea oamenilor, cu condiţia că îţi faci meseria aşa cum a descris Daniela Terzi-Barbăroşie mai sus...”
XS
SM
MD
LG