Linkuri accesibilitate

„Lucrurile merg nu neapărat cum ne dorim noi, ci cum Trebuie”


Moldova, Natalia Berega, student, author of RFE/RL' weekly diary

Moldova, Natalia Berega, student, author of RFE/RL' weekly diary

Jurnalul săptămânal cu Natalia Berega.




Născută în comuna Alexandreni, raionul Sângerei, în 21 august 1987. După absolvirea liceului teoretic Mihai Eminescu din Bălți este admisă la fară taxă în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova, specialitatea bussines și administrarea afacerilor. Masterandă la aceeași instituție. În facultate activează în calitate de președintă a Senatului studențesc ULIM. Membră în consiliul de conducere al organizației de tineret GUAM, membră WDN - Moldova chapter, membră fondatoare a asociației culturale „Saint Trinité” de la Paris. Actualmente studentă la Sorbonne-Nouvelle, Paris 3, specialitatea „Cultură și civilizație românească”.

„Într-un cuvânt, primește această scurtă poruncă: iubeste și fă ce vrei! Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi, să fie din iubire; dacă îndrepți, îndreaptă din iubire; dacă ierți, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din aceasta radacină nu poate ieși decât bine.” (Fericitul Augustin)

Luni

Parcă zburam. Eram mulțumită că pășesc pe pământ românesc. Măcinată de mai multă vreme de un fel de dor, un dor inexplicabil la prima vedere dar care nu îmi dădea tihnă. În această dimineață prin „Târgul Ieșilor" totul părea exact ca acum 8 ani în urmă. Aceelași parc Copou, covrigi rumeni și gustoși, același night-club la colț de stradă administrat de niște „băieți buni" din Basarabia. Ajunsă de duminică seara la Iași pentru o cauză absolut nobilă, îmi grăbesc pasul către secția de evidență a populației. Era 8:20 când domnul de la biroul de informații, foarte amabil, mi-a explicat procedura de obținere a pașaportului în program de urgență și m-am apucat de treabă. Mă salută o doamnă, era și ea din R.Moldova, pentru aceeași cauză nobilă. Schimbând cu dnei niște replici, după câteva clipe mi-am dat seama cât de responsabil e să ai cetățenia altui stat, să știi să-i iubești și pe ai lor, să le cunoști istoria și civilizația, având tendința să-ți ascunzi influențele rusești din limbaj și comportament. Pentru mine, redobândirea cetățeniei românești e o adevărată responsabilitate și o adevărată provocare. De mult îmi doream o ținută populară, una autentică, cu catrință și opinci. Când altă dată dacă nu acum? m-am gândit eu. Azi, că tot sunt aici, în România. Mulțumită de achiziție, merg prin soare. 38*C la umbră. Revin acolo unde mi-am petrecut noaptea în liniște și singurătate. În camera căminului studențesc al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, mi se pare un lux. O cămăruță nu prea mare, însă când intri acolo ai impresia că ești într-un hotel de 3* din Paris sau București. Mă bucuram să știu că buna mea prietenă de copilărie Margarita, are parte de acest comfort pentru că e printre cei mai buni studenți la medicină. Seara mi-am petrecut-o în compania ei și a lui Thomas, prietenul ei neamț. Citesc rugăciunea de seară și cuminte încep să visez.

Marți

Dimineața mi-a fost atât de scurtă, dar atât de dulce. Am luat în grabă micul dejun. Prind un taxi în stradă și merg acolo unde am fost și ieri. Aveam senzația ca voi striga de bucurie atunci când voi avea posibilitatea să țin în mâni încă un act de călătorie, de data asta, unul pe care scrie „Uniunea Europeană". Am mustrări de conștiință. Poate totuși se merita să rămân moldoveancă ? Oricum așa mă voi prezenta la Paris, acolo unde îmi place să explic francezilor unde este așezarea geografică a unei țări mici, cu un nume exotic pentru ei, dar cu oameni harnici și de bună credință. Îmi amintesc cum am fost tratată de către Ambasada Franței la Chișinău pentru o banală viză de student, mai ales că îmi fac studiile din cont propriu. Angajații de la Consulatul Franței la Chișinău cred poate ca vor deveni fabrici de destine. Noi însă, cetățenii de rând, cu imunitate puternică la tot ce înseamnă bruiaj, bariere și blocaje, oricum ajungem unde ne-am pornit, cu viza lor sau fără. După o oră și patruzeci și cinci de minute îmi ridic un carnet roșu. Zâmbesc. De azi încolo, pe lângă toate mai am și două aripi. Din fața secției de pașapoarte prind un maxi-taxi cu destinația Chișinău. Acasă plouă. Pentru că mă așteaptă părinții acasă, urc în alt transport public cu destinația Bălți. La țară, după o zi plină de muncă, pe masă odihnește mămăliga și friptura. Da, știu, doar ea mă iubește. Mama.

Miercuri

E dimineață iar în Moldova. Telefonul e obosit de apeluri pierdute. Mi-e dor să mă uit la un film. Dar nu mai apuc. Iar pe drumuri. Ajung în Chișinău și îmi dau seama cât de mult îmi place aici. Sunt de-a dreptul ca peștele în apă! Ca și în celelalte zile, vorbesc la telefon cu sora mea, Ludmila, ea îmi transmite ultimile noutăți din comunitatea creștin-ortodoxă din Villeneuve Saint Georges. Până azi eram decisă să rămân acasă, în Moldova. Mi-ar placea mult, deși financiar m-aș descurca foarte greu. Sunt în dilemă, de asta îmi sun părintele duhovnic, el mă ajută să procedez cum e mai bine.
Spre seară mă văd cu prieteni și colegi de partid. Ce mult mi-au lipsit. Discutăm situația economică și politică din țară. Ei dezamagiți, eu cea care am decis să plec, îi încurajez. Paradoxal, dar forța noastră vine din noi. Lumea pe care vrei să o schimbi trebuie să o înțelegi mai întâi, să o accepți și să o iubești.

Joi

E prima zi din sejurul meu în Moldova când mă trezesc târziu. Inspir și savurez. Verific agenda. Of...iar multe de făcut. Citesc din „Dăruind vei Dobândi" de Nicolae Steinhardt. Anul trecut la Chișinău am cunoscut o doamnă absolut deosebită, Elena, stau la ea când sunt în Chișinău. Lume bună există. Spre seară pornesc spre Sângerei, orașel în care locuiește familia Filarovschi. Anastasia și Sanda, iubitele mele, care au crescut atât de repede...mă așteaptă. Amândouă suferă de același diagnostic: paralizie cerebrală infantilă. Niciodată nu le-am zărit triste sau nemulțumite, îngâmfate sau iritate. Anume de la astfel de persoane avem ce învăța. Anastasia s-a căsătorit recent. O istorie de succes pentru mine. Ajunsă la ele, reîncepem discuția despre scaunul rulant automat de care ar avea nevoie, dar e prea scump pentru noi - 3000 €. Căutăm soluții.

Vineri

La 8:30 ajung la Bălți. Catedrala Sf. Nicolae e aproape plină. Îmbucurător. Aș vrea să o revăd pe dna Cecilia Graur, femeia cu care îmi place să stau de vorbă. Din păcate nu reușesc, iar amân. Iar am un to do list lung. Azi neaparat trebuie să ajung acasă. Tatăl meu își sărbătorește ziua de naștere. Spre seară vorbesc la telefon cu părintele Andrei, fratele meu. Mare noroc pentru moldovenii din Franța ca au posibilitatea să telefoneze acasă datorită unui pachet SFR-neuf box, și să vorbească nelimitat pe fix. În timpul discuției îmi dau seama pentru nu știu a câta oară câ de norocoasă sînt fiind sora lui. E o adevărată binecuvântare pentru bine. Gata. Am decis. Mă reîntorc la Paris să îmi continuu studiile în management, să cânt și să mă provoc la scris. Îndrăgostită de viață, notez în agendă ce voi face de luni încolo. Primesc un mesaj de la Patrice. În toamnă organizăm lansare de carte, iar banii adunați îi vom dona Anastasiei din Sângerei. Sînt mulțumită ca de fiecare dată, concluzionez că lucrurile merg nu neapărat cum ne dorim noi, ci cum Trebuie.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG