Linkuri accesibilitate

„Regula este de colaborare cu societatea civilă...”


Liliana Vițu: „în premieră sunt făcute publice toate informaţiile cu privire la porţiunile de drum care vor fi reparate și sumele alocate.”


Purtătoarea de cuvînt a guvernului, Liliana Vițu a răspuns întrebărilor lui Vasile Botnaru pe tema repartizării fondurilor și a transparenței acțiunilor cabinetului de la Chișinău.

Europa Liberă: Consiliul Naţional de Participare se arată îngrijorat de faptul că e un caz repetat de repartizare a fondurilor, fără să fie discutat în prealabil în public, aşa cum prevăd actele normative. Guvernul cum justifică acest lucru?

Liliana Viţu: „În primul rând, este în premieră când sunt făcute publice toate informaţiile cu privire la porţiunile de drum care vor fi reparate, precum şi sumele alocate. Această informaţie a fost făcută publică la doar câteva ore de la încheierea şedinţei Consiliului, iar regulamentul spune că, la finalul şedinţei Consiliului, este luată o decizie care este comunicată, în termen proxim sau rezonabil. Consider că câteva ore înseamnă un termen rezonabil şi cred că guvernul, de fapt, merită apreciat pentru faptul că dă, oferă informaţii mult mai detaliate decât a fost practica până acum.”

Europa Liberă: Dar CNP-ul ar fi vrut să discute aceste detalii, să aibă un punct de vedere asupra acestor destinaţii.

Liliana Viţu: „Graba pe care o invocă CNP-ul e justificată de faptul că acest guvern a fost instalat acum două luni şi câteva zile, pe de o parte. Pe de altă parte, rectificarea de buget a avut loc la finalul lunii iulie, deci, rectificarea care tocmai că a generat aceste 80 de mln de fonduri suplimentare şi e legată şi de faptul că a fost confirmată o nouă componenţă a Consiliului Fondului Rutier. Iar CNP-ul, când spune şi acuză că nu a fost consultată societatea civilă, eu cred că, cel puţin, dă dovadă de o grabă pentru că 3 membri din 11, câţi formează Consiliul Fondului Rutier, reprezintă asociaţii de profil din sectorul asociativ, inclusiv sindicate.”

Europa Liberă: Deci să înţelegem că e un caz de excepţie şi nicidecum nu este o tendinţă care ar trebui să alarmeze CNP-ul?

Liliana Viţu: „Exact pentru că, pe de altă parte, acelaşi CNP a salutat faptul că, din 25 de puncte discutate ieri în şedinţă de guvern, 20 de puncte au fost trimise în timp rezonabil CNP-ului pentru comentarii. Deci din 25, 20 au fost trimise conform, să spunem aşa, bunelor practici de transparenţă. Prin urmare, iată un caz care arată că regula este de colaborare cu societatea civilă.”

Europa Liberă: Dar numai într-un punct, e vorba de bani publici, în proporţii deosebit de mari.

Liliana Viţu: „În toate punctele e vorba de bani şi de resurse, şi de acţiuni care implică bani, poate cu excepţia schimbărilor de personal, la nivelul ministerelor. E adevărat, e o sumă, unii ar spune mare, alţii ar spune că poate nu e o sumă atât de mare, poate că ar merita să fie daţi şi mai mulţi bani pentru reparaţia drumurilor. Şi domnule Botnaru, haideţi să nu uităm că, din 80 de mln, 30 de mln sunt date pentru reparaţia drumurilor în satele sau în localităţile în care drumurile au fost distruse în urma calamităţilor. Deci astfel de lucruri nu ai cum să le discuţi cu 3 luni de zile înainte cu societatea civilă, nu ai cum să programezi că aceste calamităţi vor distruge drumurile. La fel, pentru că se apropie anul şcolar, parte din bani au fost daţi pentru construirea drumurilor de acces în şcolile de circumscripţie. Iarăşi sunt lucruri care ţin de nişte procese pe care nu ai cum să le programezi, chiar dacă acţionezi cu bună credinţă – şi guvernul acţionează cu bună credinţă – nu ai cum să le programezi ca la carte.”

Europa Liberă: Important e să convingeţi CNP-ul şi radio ascultătorii că procedura rămâne a fi obligatorie pentru guvern. Şi, în condiţiile în care vorbim despre combaterea corupţiei, transparenţa cheltuirii banilor publici va fi o regulă de căpătâi pentru noul guvern.

Liliana Viţu: „Regulamentul spune că, în fiecare an, se publică un raport cum au fost cheltuiţi banii şi acest lucru se întâmplă. Repet, e pentru prima dată când, la doar câteva ore, s-a dat toată informaţia, cu privire la porţiunile exacte de drum, statele şi sumele alocate pe fiecare sat. Aşa că va fi mult mai simplu să ştii foarte clar că, în satul Sălcuţa, s-au dat 3,5 mln lei, că în alt sat s-au dat alte 3,5 mln lei. Vei şti foarte clar unde să mergi, ce sumă să verifici şi ce porţiune de traseu să verifici.”

Europa Liberă: Adică CNP-ul va fi în măsură să vadă, chiar post factum, să vadă dacă banii s-au dus într-adevăr.

Liliana Viţu: „Pentru că acesta este rolul societăţii civile: să monitorizeze actul guvernării şi, bineînţeles, e şi acesta un mod de a o face.”
XS
SM
MD
LG