Linkuri accesibilitate

Cum a fost dărâmat monumentul istoric „Casa lui Iacob Ghinculov” (Adevărul)


Săptămânalul de investigaţii „Ziarul de Gardă” publică un interviu cu procurorul general Corneliu Gurin care, între altele, recunoaşte că în interiorul Procuraturii sunt multe lucruri de schimbat - de la mentalitate până la lupta cu corupţia. Corneliu Gurin a vorbit şi despre dotările insuficiente ale organelor de drept. „Spre exemplu, de foarte mult timp se vorbeşte despre necesitatea achiziţionării şi funcţionării adecvate a unui laborator modern de expertiză ADN. Este o necesitate stringentă, dar aşa şi nu-l avem, suntem nevoiţi să apelăm la serviciile altor ţări, iar aceasta înseamnă termene extinse, costuri ridicate şi - în ultimă instanţă – ineficienţă”, explică Corneliu Gurin.

Cu toate acestea, vă reamintim că un raport publicat săptămâna trecută de Curtea de Conturi a stabilit nereguli de milioane de lei la Procuratura Generală. Potrivit raportului Curţii, responsabilii de la procuratură şi-au permis să-şi majoreze nejustificat salariile, dar şi să-şi împartă premii exagerate de peste 6 milioane de lei.

Adevărul” scrie că un monument istoric, Casa lui Iacob Ghinculov (Hâncu) de pe strada Bucureşti numărul 71, între străzile Puşkin şi Bănulescu Bodoni, şi ce datează de la 1841, riscă să dispară în totalitate. Casa a fost demolată parţial în martie 2011. Terenul pe care se află acesta a fost scos recent la vânzare pentru 304.000 de euro. Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, susţine că demolarea monumentului istoric a fost ilegală. „Noi am sesizat imediat Procuratura municipiului Chişinău, dar ni s-a răspuns că „nu există componentă de infracţiune”, deci nimeni n-a fost pedepsit”, a declarat pentru „Adevărul” Ion Ştefăniţă.

Cotidianul „Evenimentul Zilei” scrie că doar 7% din fondul de rezervă al Guvernului pe 2012 a fost alocat acordării de compensaţii celor afectaţi de seceta profundă. Anul trecut n-a plouat din aprilie până în septembrie, zeci de mii de hectare fiind calamitate. În schimb, în acelaşi an, 35% din acelaşi fond de rezervă a fost destinat premierilor şi decernărilor de medalii. Separat, alte sume au fost cheltuite cu deplasări în străinătate sau cu organizarea de simpozioane în Republica Moldova. Tatiana Savva, economist în cadrul Centrului Analitic Independent Expert-grup, a menţionat că modul în care sunt gestionaţi banii din Fondul de Rezervă este lipsit de transparenţă, iar aceştia nu vin să acopere acele cheltuieli care survin în urma evenimentelor care nu puteau fi prevăzute.
XS
SM
MD
LG