„Singele apă nu se face”, spune Traian Basescu atunci cind se refera la romanii de peste granita. Intilnirile anuale pe care le are cu tinerii de orgine romana care vin intr-o tabara de vara pe litoralul romanesc din Republica Moldova, Ucraina sau Kazahstan ii dau de obicei presedintelui Basescu prilejul sa reflecteze la viitorul comun al vorbitorilor nativi de limba romana.
Presedintele Romaniei a avut mereu grija sa se ocupe in dicursurile sale de romanii din afara tarii, in special de cei din Republica Moldova, Serbia si Ucraina. Din acest punct de vedere, Traian Basescu a fost primul inalt oficial roman care a indraznit sa se gindeasca la un viitor comun al celor doua tari in care se vorbeste aceeasi limba: Republica Moldova si Romania. Doua state, o singura limba este totusi o sintagma mai veche folosita de diplomatii romani, dar considerata nationalista si expansionista nu doar de adeptii molovensimului, ci si de unii intelectuali din Romania.
Traian Basescu spune fara nicio precautie ca Romania deruleaza „un proces de recuperate a romanismului din jurul frontierelor”, explicand ca „nu e niciun secret” din acest punct de vedere. Cit de suparatoare poate fi aceasta declaratie pentru statele din regiune? Ce inseamna „recuperarea romanismului”? Este vorba despre o evolutie culturala si identitara? Sau jocul gindit de presedintele roman este mai larg si vizeaza o integrare pe orizontala a populatiei din regiunile locuite de romani?
Nu este inca destul de clar ce a vrut sa spuna Traian Basescu, dar in mod evident a combinat sinceritatea spontana, care l-a facut atit de popular odinioara, inteniile tactice si pragmatismul in discursul pe care l-a tinut in fata tinerilor romani veniti la Sulina din Ucraina, Kazahstan si Republica Moldova. Astfel, pentru a simplifica si a evita criticile, seful statului roman i-a indemnat pe acestia sa fie „loiali” tarii in care traiesc.
Noua doctina a „românismului” pe care incearca sa o dezvolte Traian Basescu, mai mult instinctiv, decit programatic, prinde tot mai mult contur, chiar daca nu are inca in spate un ideolog care sa teoretizeze lucrurile si un strateg care sa faca planuri de viitor. Presedintele roman este mult mai timid sau poate doar mai calculat decit premierul ungar Victor Orban, de exemplu, care isi desfasoara in forta ideile nationaliste asupra „maghiarilor de pretutindeni”.
„Recuperarea romanismului” dorita de Traian Basescu se blocheaza, deocamdata, in birocratia ineficienta de la Bucuresti, incapabila sa dea pasapoarte romanesti in ritmul dorit de cei care o revendica, se impiedica in zgircenia unor premieri care nu vor sa mai dea atitia bani pentru burse acordate moldovenilor sau ucrainenilor de limba romana, se loveste de oficialii ministerului Culturii care nu inteleg de ce-ar trebui subventionate atitea reviste din afara tarii. In ciuda acestor frine puse cu buna stiinta sau involuntar, presedintele roman a inceput in timpul mandatelor sale punerea in aplicare a acestei doctrine a românismului prin sustinerea politicienilor pro-români dincolo de Prut, prin integrarea pe orizontala, pas cu pas, a Republicii Moldova, prin conditionarea apropierii Serbiei de Uniunea Europeana, daca nu acorda mau multe drepturi vorbitorilor de limba romana din sudul Dunarii, prin interesul acordat minoritatii romane din Ucraina.
Traian Basescu ar vrea sa impuna reinterpretarea istoriei din ultimul secol, nu neaparat cu dorinta de largire a granitelor, desi nici acesta idee nu e lispita de interes pentru seful statului roman, ci mai degraba prin pozitionarea Romaniei ca stat puternic, care are suficiente pirghii pentru a-si impune punctul de vedere in ceea ce-i priveste pe cei care se considera romani, dar nu traiesc in interiorul granitelor, din cauza unor accidente istorice.
Punerea in practica a acestei doctrine a recuperarii romanismului este vazuta de presedintele roman ca o ocazie strategica, data mai cu seama de progresul Republicii Moldova spre Uniunea Europeana. In acelasi timp, insa, Traian Basesecu mizeaza pe functiile nationalismului, care chiar si in secolul 21 pot fi puse la lucru, inclusiv prin implicarea elitelor politice si intelectuale.
