Linkuri accesibilitate

R. Moldova îi lipseşte un fir roşu, coerent, cât de cât predictibil, pe care orice tânăr care intră în sistemul educaţional să-l poată urma


Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi: Loretta Handrabura și Doru Petruți.



În totală disonanţă cu starea de toropeală şi desfătare pe care o produce luna lui gustar, tinerii, care au depus actele la o facultate, sunt măcinaţi de emoţii teribile. Şi aceasta pentru că acum pun temelia unei cariere, de succes sau, dimpotrivă, a unui eşec programat. Iată de ce sunt mistuiţi de emoţii hamletiene ori dostoievskiene sau la fontainiste, în funcţie de lecturile pe care le poartă în raniţa de soldat unde, ştiut lucru, neapărat e loc pentru bastonul de mareşal, dacă e să îl cităm pe Napoleon. Despre aceasta discutăm noi astăzi: cine şi cum îi ajută pe aceşti tineri să facă o alegere corectă şi cui îi pasă cel mai mult şi cel mai puţin de eventuale eşecuri. Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere astăzi se află viceministra Educaţiei, Loretta Handrabura, şi sociologul Doru Petruţi.

Europa Liberă: Noi mergem spre o societate capitalistă, liberală, sau cum o fi definiţia pentru ce construim, societate în care ar trebui să fie grija personală a fiecăruia ce face cu soarta lui şi părăsim o societate cu gosplan, care ştia foarte bine câţi doctori trebuie să instruiască, de câţi cizmari are nevoie, de câţi lăcătuşi. Acum, doamnă Handrabura, vă rog să-mi spuneţi şi ascultătorilor noştri, de fapt, în grija cui este sarcina aceasta să combine şi interesul personal, suma vocaţiilor cu necesităţile economiei de piaţă, dar economiei?

Loretta Handrabura: „Eu aş zice că, desigur, nu este doar grija Ministerului Educaţiei, cum crede foarte multă lume. Fiindcă aceeaşi comandă de stat pe care noi o mai păstrăm, dar aici aş vrea să precizez că şi în Germania, şi în alte state cu democraţie avansată, de asemenea, au o comandă, nu au renunţat la ea, şi continuând gândul, noi această decizie mereu o luăm ţinând, cont de ceea ce ne recomandă Ministerul Muncii şi Ministerul Economiei. Autorităţile care, pe moment, sunt responsabile de analiza şi prognoza pieţei şi vin ulterior cu oferta spre instituţiile de învăţământ vocaţional sau superior.”

Europa Liberă: Dar în principiu, doamnă Handrabura, dacă toţi moldovenii, cum sunt ei poeţi sau lăutari, ar vrea să devină muzicieni şi dumneavoastră aveţi nevoie de cadre didactice, ce se întâmplă?

Loretta Handrabura: „Deja aici intervine, desigur, demersul de ghidare în carieră şi orientare profesională, dar, pe moment, noi observăm că acest demers nu aduce rezultatul scontat.”

Europa Liberă: Demersul din partea cui?

Loretta Handrabura: „Demersul educaţional. Deoarece factorii externi, cei socio-economici şi culturali observăm că prevalează în decizia de urmare a traseului profesional pentru tineri.”

Europa Liberă: Vulgarizând această aserţiune, aş zice că factorul cel mai influent este jeep-ul vecinului, parcat în scara de alături, şi toate eforturile unui părinte sau ale unui cadru didactic acolo se opresc. Domnule Doru Petruţi, dumneavoastră, ca sociolog, aţi putea să clasificaţi din ce se compune motivaţia unui tânăr care acum a mers la facultate şi s-a uitat încotro să-şi îndrepte privirile şi eforturile, ca ulterior să-şi construiască o carieră?

Doru Petruţi: „Aveţi dreptate. Mergem spre o societate care pune tot mai mult accent pe individ, îi lasă la dispoziţie un câmp de alegere... Dar, dacă e să ne referim la sistemul anterior, să nu înţelegem că ghidajele respective n-ar trebui să existe şi mai departe.”

Europa Liberă: Dar nu ideologice...

Doru Petruţi: „Nu ideologice. Dar, din punctul meu de vedere, la tema noastră de discuţie, Republicii Moldova îi lipseşte un fir roşu, coerent, cât de cât predictibil, pe care orice tânăr care intră în sistemul educaţional să-l poată urma şi să înţeleagă că dacă îndeplineşte nişte standarde, se ridică la nivelul respectiv, şansele lui de reuşită sunt destul de probabile.

Tendinţa este de a analiza, de obicei, doar capetele sistemului. Ne uităm ce iese, vedem disfuncţionalităţile între mediul privat şi mediul academic, vedem că resursa umană nu este foarte bine pregătită, nici cea care este în sistem, nici cea care rezultă din sistem, sau ne uităm la treptele inferioare.

Singura excepţie am văzut-o anul acesta, când s-a pus accent pe bacalaureat, care e tot o treaptă, undeva pe la mijlocul sistemului. Gândindu-mă la tema discuţiei noastre, mi-am pus o întrebare la care, trebuie să recunosc, încă nu am un răspuns: cine descoperă talentele, cine descoperă vocaţia şi când are loc lucrul acesta în sistemul educaţional din Republica Moldova?”

Europa Liberă: Şi, mai ales, să nu ratăm vocaţiile, lomonosovii.

Doru Petruţi: „Mă gândesc la cazul meu personal, când, undeva prin preajma clasei a şasea, a şaptea, deja îmi era cât de cât clar cam spre ce am înclinaţie, spre domeniul sociouman. Spuneam: „Eu o să lucrez cu oamenii”. Până la urmă, mama mi-a şi răspuns: „Bun. Şi cine nu lucrează cu oamenii?”. Încerca să mă direcţioneze spre un domeniu totuşi mai precis.

Întrebarea mai departe e: după clasa a şasea, a şaptea, un copil chiar trebuie să facă geometrie, până în clasa a noua, chiar dacă evident nu are înclinaţie spre domeniul respectiv? Mă gândesc la resursele, pe care statul le alocă, pentru a mă învăţa pe mine fizică, chimie, geometrie şi tot felul de alte discipline pe care eu, la momentul respectiv, ştiam că n-o să le urmez.

Statul investeşte nişte bani, investeşte nişte resurse, iar investiţia aceasta, pentru unele persoane, nu se mai întoarce niciodată înapoi. Pentru că cred că ar fi de gândit care e momentul optim şi cine să se ocupe de ghidajul acesta, legat de alegerea unui domeniu, a unor, până la urmă, şi predispoziţii care există pentru fiecare dintre elevi.”

Europa Liberă: Dar vă întrebam pe dumneavoastră, ca sociolog, ce ar avea mai multă influenţă asupra mea, elevului din clasa a şasea, a şaptea: jeep-ul, părinţii, cadrul didactic, preotul la spovedanie?

Doru Petruţi: „Acum, şi nu e cazul doar al Republicii Moldova, dacă e
Modelele cultivate de mass-media sunt unele foarte facile, cu valori sau nonvalori foarte uşor de digerat....
să ne uităm, şi în România se întâmpla la fel, modelele cultivate de mass-media sunt unele foarte facile, cu valori sau nonvalori foarte uşor de digerat. Nu ştim în ce măsuri Gigi Becali mai este un model în România, dar, probabil că, şi statutul actual...”

Europa Liberă: Ajuns în închisoare, s-ar putea să nu fie foarte ademenitor...

Doru Petruţi: „Nu. Dar personaje din sfera showbiz-ului şi a manelelor şi aşa mai departe sunt la ordinea zilei, uitându-mă pe sondajele din România legat de preferinţele tinerilor. Aceasta vine şi pe fondul unui consum de carte în scădere semnificativă, în ultimii zece ani.”

Europa Liberă: Sau raţionalizarea consumului. Doamnă Handrabura, să încercăm să discutăm pe un exemplu concret. În ultimii ani noi, jurnaliştii, cel puţin, ne tot căinăm în faza admiterii că în topul facultăţilor este, de exemplu, Dreptul...

Loretta Handrabura: „Dreptul, Economia...”

Europa Liberă: Dar Dreptul, în special, ca imediat să constatăm că absolvenţii Dreptului nu-şi găsesc locuri de muncă, nu sunt la fel de plătiţi cum îşi imaginau ei, la momentul admiterii, că, probabil, dintr-un folclor au aflat că pot să facă nişte bani. Şi se ciocnesc cu altă realitate. În moment acesta, cine trebuie să intervină şi dacă trebuie să intervină sau trebuie lăsaţi oamenii aceştia să calce pe greblă, promoţie după promoţie, şi e treaba lor ce fac cu diploma?

Loretta Handrabura: „Desigur că trebuie să intervenim şi noi, dar şi alte autorităţi şi eu aici am să vă aduc următorul exemplu. Din 1995, când au apărut universităţile private, în comanda aceasta de stat, începem să observăm o creştere a numărului de locuri la contract.

Multe voci şi astăzi spun, şi aici n-am să fiu cu ele de acord, că trebuie să oferim absolut tuturor posibilitatea să acceadă la studii, dar nu merg mai departe cu argumentul. Conform Constituţiei, la care se face referinţă, la art. 35, statul trebuie să ofere obligatoriu studiile de treaptă gimnazială. Mai departe, foarte multă lume nu înţelege că traseul profesional deja presupune că intri într-o competiţie şi aceasta nu înseamnă că trebuie să scădem, ceea ce s-a întâmplat, în ultimul timp, rigorile pentru admiterea la studiile superioare, care au devenit foarte accesibile şi acceptăm şi candidaţi cu note de 5 şi 6, chiar şi la Drept, nu mai zic la specialităţile pedagogice, unde, din cauza ofertei pe care o avem noi şi a interesului foarte scăzut, se acceptă şi asemenea studenţi...

În altă ordine de idei, în 2008, când a fost Anul Tineretului, Partidul Comuniştilor a făcut un deserviciu, prin creşterea numărului de admitere, necorelându-l cu cererea pieţei, care spune cu totul altceva. Şi prin locurile la buget, de fapt, se indică necesarul de cadre, care, după trei sau patru ani de zile, au şansa să prindă un loc de muncă. Ceilalţi intră într-o competiţie acerbă şi, desigur că, îi regăsim deja ca vânzători, deşi are calificarea de jurist... Probabil că sunt alimentaţi, cum ziceaţi şi dumneavoastră, de acest folclor mediatic.

Uitaţi-vă, în ultimele chiar săptămâni, toate cazurile cu averile fabuloase ale procurorilor, judecătorilor, mă tem că, tocmai îi determină, o dată în plus, să nu meargă în alegerea profesiei după motivaţie intrinsecă, altfel spus: „Ce sunt? Ce ştiu să fac? Ce aş putea să reuşesc? Ce vocaţie şi aspiraţie am?”. Şi ulterior, după această autoevaluare, pe care foarte puţini şi-o fac, aşa cum spunea şi domnul Petruţi, să coreleze deja cu cererea pieţei, care este salariul. Pentru că este firesc să se întrebe şi despre acest lucru şi apoi să coreleze şi cu factorii culturali: tradiţia familiei, ce-mi spune profesorul, ce-mi spun rudele.

Eu am în faţă rezultatele unui sondaj, pe care l-am făcut în noiembrie-decembrie anul trecut, pe un eşantion reprezentativ, cu colegii sociologi de la Universitatea de Stat din Moldova. La întrebarea: „Care au fost sursele de informare privitor la admitere, posibilităţile, specializările?”, pe primul loc se situează ca sursă de informare prietenii, cunoştinţe şi rudele, prin urmare, factorul cultural, profesorii din liceu sunt pe locul doi, pe locul trei paginile web ale instituţiilor de învăţământ superior, broşura de admitere şi cam pe aici se opresc răspunsurile la această întrebare.

În rezultatul acestui sondaj, noi deja am implementat formula de admitere din acest an, pe care o discutam de ceva timp. Dar era o anumită rezistenţă din partea unor actori şi anume: candidaţii pot să depună actele, dacă doresc cu tot dinadinsul să devină pedagog, n-am să merg pe extrema economist sau jurist, să poată depune actele la toate instituţiile care oferă acest program de studii, aşa încât, până la urmă, să reuşească să prindă acest program de studiu.”

Europa Liberă: Doamnă Handrabura, spuneaţi mai devreme despre vocile care ar vrea să deschidă facultăţile şi să fie luaţi „cu hapca”. Stimulentul principal este taxa de studii. Dacă universităţile nu au suficienţi bani de la buget, aşa se zice, şi au posibilitatea să încaseze din taxe bani ca să-şi facă garduri sau să plătească salarii la profesori, atunci, logic, că ei vor fi interesaţi să-i ia pe toţi, chiar şi cu nota de 3.

Loretta Handrabura: „Când se discută momentul acesta şi se face referinţă la Franţa şi la alte ţări, unde, la etapa de admitere, sunt acceptaţi cu toţii, ei nu continuă să deschidă parantezele şi să spună că, după prima sesiune, trierea este una foarte obiectivă. Deci indicatorul de calitate al studiilor la noi, cu regret, este unul doar declarat, dar nu-l observăm ca şi rezultat.”

Europa Liberă: Adică dictonul cunoscut: „Intră cine vrea, rămâne cine poate”?

Loretta Handrabura: „Da, de la „Junimea”, aveţi dreptate. Aşa ar trebui să fie. Şi, din acest considerent, în sfârşit, am ajuns cu modificarea Legii învăţământului şi instituirea structurii de care, de mult timp, avem nevoie pentru a face ordine în sistem şi anume Agenţia de Asigurare a Calităţii în Învăţământ, cea care va evalua şi acredita doar programele de studii şi instituţiile care răspund standardelor educaţionale de calitate.

Chiar dacă va dura, sub aspectul procedurilor, până va fi instituită şi va începe să funcţioneze această structură, aş vrea să vă comunic că, împreună cu Ministerul Justiţiei, cu suportul ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii), vom începe, din acest an de studii, să evaluăm programele de la Drept, programe pe care le au 19 instituţii de învăţământ din cele 33 care sunt acum.

Deci vă daţi seama ce s-a întâmplat, în ultimii 20 de ani, în instituţii care aveau ca misiune pregătirea specialiştilor pe anumite profiluri, văzând cererea pentru această specializare, pe lângă Agricultură au şi Drept, pe lângă Pedagogie – Educaţie Fizică, acolo mai puţin, acolo avem alte specialităţi conexe, au deschis aceste programe. Vom asista cu toţii, probabil, în primăvara anului 2014, la rezultatele acestei evaluări, care, cu siguranţă, va conduce la aceea că multe dintre programele pe care le oferă unele universităţi vor primi grad de neîncredere şi nu vor mai avea dreptul să recruteze candidaţi.”

Europa Liberă: Doamnă Handrabura, exact aici vroiam să ajung. Cine se face responsabil dacă nu sunt suficient de pregătiţi tinerii specialişti? Or, atunci când ei nu-şi găsesc un loc de muncă, înseamnă şi aceasta nu doar că sunt ei mofturoşi şi vor deodată salarii exagerate. Cine e responsabil pentru acest rebut educaţional, când se aruncă pe piaţă tot promoţii şi promoţii de jurişti, pedagogi, care nu-şi găsesc loc de muncă?

Loretta Handrabura: „Responsabilitatea primară, desigur că aparţine instituţiilor de învăţământ. Dar eu nu aş vrea să-i vedem doar pe ei fiind responsabili de acest rebut, cum ziceţi dumneavoastră. Lipsa dialogului cu sectoarele reale ale economiei...”

Europa Liberă: Adică potenţialii angajatori...

Loretta Handrabura: „...potenţialii angajatori rămâne o problemă, pe care trebuie să ne-o asumăm mai mulţi. Doi, lipsa instrumentelor care ar conduce la pregătirea mai calificată a cadrelor de specialişti, instrumente, cum ar fi cadrul naţional al calificărilor. Noi suntem abia pe început şi avem primele rezultate, standardele ocupaţionale, care ne-ar ajuta ulterior să elaborăm standarde educaţionale, curricule...”

Europa Liberă: Adică cu ce aptitudini trebuie să meargă specialistul...

Loretta Handrabura: „Cu ce competenţe fundamentale şi cu ce competenţe profesionale, fiindcă aici este problema. Ei cunosc la modul general, de exemplu, şi stăpânesc profesia şi nu au competenţa profesională de a se aşeza la strung sau a intra în întreprindere şi a începe să-şi exercite funcţia, conform calificării pe care o au.”

Europa Liberă: Adică de la facultate el să ştie ce o să fie scris în job description-ul lui?

Loretta Handrabura: „Nu doar să ştie, dar şi să poată să facă.”

Europa Liberă: Da.

Loretta Handrabura: „Şi o altă problemă, desigur că nu ultima, pe care eu o recunosc şi noi şi în strategia de reformare a învăţământului vocaţional-tehnic o avem prevăzută şi am început să întreprindem primii paşi, este coraportul dintre orele teoretice şi orele practice. Aceasta este una dintre marile noastre probleme care le înglobează şi pe cele care le-am expus mai sus. Sunt prea multe ore teoretice, mai cu seamă, în şcolile profesionale şi în colegii, deşi proporţia ar trebui să fie 40 de ore teoretice şi 60 de ore practice. Dar rezultatul se vede atunci când aceste ore practice nu sunt în laboratoare cu utilaje depăşite, învechite, în infrastructuri care ar trebui duse în muzee deja ale evoluţiei învăţământului, dar imediat în întreprindere, lângă strungul cu care vei lucra mâine, în calitate de muncitor calificat. Şi aceeaşi situaţie o atestăm şi în instituţiile superioare.

Deşi, pe de o parte, angajatorul este nemulţumit de forţa de muncă, de resursele umane formate de instituţiile de învăţământ, nu au nici dânşii încă exerciţiul de a veni şi împreună cu noi să se implice în elaborarea curriculei, în revizuirea conţinuturilor, în infrastructura educaţională care trebuie să fie cu utilaj modernizat şi practica de producere şi încadrarea în câmpul muncii rămân alte probleme care ţin deja de înţelegerea corectă a angajatorului că, făcând acest efort, el ulterior va primi din partea instituţiei specialistul pe care şi-l doreşte.

Da, există, vedeţi, mai multe derapaje, aşa cum zicea şi domnul Petruţi. Şi de aici şi paradoxul: suntem ţara care investeşte cel mai mare procent din PIB în educaţie. Cifra cea mai înaltă a fost în 2010 când am avut peste 9%. Acum avem 8,4% din PIB, deşi media europeană este de 5,5%. Şi paradoxul unde este? Că nu se converteşte această investiţie a statului în calitate şi impactul economic şi social noi nu-l resimţim.”

Europa Liberă: Dar logica angajatorului... Vorbeam odată cu nişte reprezentanţi ai unor companii, chiar de la human resources, care sunt interesaţi să cheltuiască direcţionat bani pentru instruirea celor potenţiali lucrători, decât să vină la dumneavoastră să facă curricula pentru zeci de mii din care poate vor „pescui” 2-3 oameni.

Loretta Handrabura: „Noi deja, să ştiţi, am început nu doar discuţiile, dar chiar vrem să pilotăm şi asemenea modele. Ne bucurăm de deschiderea acelor companii care aşteaptă să ne implicăm, desigur, şi noi în revizuirea actelor normative pe componenta contractului de ucenicie, deci, persoana pe care o formează direct în cadrul companiei. Intervine altă problemă, pe care am început să o discutăm şi cu Ministerul Finanţelor, facilităţile fiscale. Aici este unul din impedimentele pe care le invocă angajatorii.

Mai mult decât atât, în zonele economice libere noi deja preconizăm să deschidem diverse centre de instruire. Numărul va fi unul foarte mare, este şi în beneficiul zonelor, fie că vorbim de Bălţi, fie că vorbim de Străşeni. Există această deschidere a companiilor să investească şi dânşii. Dar şi statul, desigur că, trebuie să-şi asume responsabilităţi nu doar de instruire, dar şi financiare.”

Europa Liberă: Domnule Petruţi, oamenii, societatea ce zice? A cui grijă este sau cine se face responsabil pentru faptul că odrasla care a cheltuit toţi banii câştigaţi de părinţi în Portugalia sau în Rusia, până la urmă, nu are un serviciu şi trebuie să meargă în Italia, alături de mama?

Doru Petruţi: „O să vă răspund şi la întrebare, dar aş vrea să fac unele completări foarte importante la câteva elemente menţionate de doamna Handrabura. Într-adevăr, ponderea alocată din PIB pentru sistemul educaţional e foarte-foarte ridicată şi, cum spunea şi doamna Handrabura, aşteptările la capitolul performanţe sunt cu totul altele.

Pe de altă parte, sistemul educaţional, aşa cum e el, mă refer la cel superior, are nişte condiţionări care vin tocmai împotriva acestor aspiraţii. Una dintre ele e: în momentul în care universităţile sunt condiţionate de numărul studenţilor care plătesc taxă, sigur că ele vor promova întotdeauna şi studenţi care, în mod normal, n-ar trebui să promoveze. Vorbeaţi despre modelul francez. Da, acolo, după anul I, se pierd şi 30, şi 40, şi 60 la sută din studenţi, sunt redirecţionaţi spre alte domenii sau chiar spre un nivel educaţional inferior, pentru că ei acolo vor putea performa. Acest lucru în sistemul educaţional superior în Republica Moldova nu funcţionează.”

Europa Liberă: Adică universităţile nu vor să renunţe la codaşi?

Loretta Handrabura: „Probabil că nu trebuie să generalizăm. Avem şi cazuri, avem câteva universităţi unde, după fiecare sesiune, sunt exmatriculaţi până la o mie [de studenţi, spre exemplu, în] Universitatea Tehnică... Bine, puteţi să spuneţi că dânşii şi sunt cea mai mare instituţie şi, dacă luăm coraportul total al studenţilor...”

Doru Petruţi: „Exact. Să ne uităm la statisticile generale...”

Loretta Handrabura: „Sunt de acord aici, domnule Petruţi. Problema a apărut şi din considerentul că nu am avut această structură de evaluare a calităţii. Unul din principalele rezultate, pe care dânşii îl utilizează, atunci când au grad de încredere sau nu, este numărul de studenţi angajaţi în câmpul muncii. Şi de aceea universităţile, ca şi responsabilitate publică, trebuie să se îngrijească anume de acest lucru. Peste câţiva ani, după ce vor începe aceste evaluări şi acreditări, ne vom convinge că aceasta va funcţiona.”

Europa Liberă: Deci o să fie un criteriu rata de angajare?

Loretta Handrabura: „Da. Acesta este primul criteriu prin care se evaluează şi se acreditează un program de studii şi instituţia, în general.”

Europa Liberă: Perfect. Până atunci, domnule Petruţi, răspunsul la întrebarea care...

Doru Petruţi: „Doar două precizări foarte scurte. Spuneaţi de raportul dintre teorie şi practică. O altă completare foarte utilă aici e raportul dintre numărul de ore de studiu versus ore de predare. Dacă e să
Punţile de legătură între mediul privat şi mediul academic trebuie construite ...
comparăm, tot aşa, cu modelele europene, Republica Moldova stă foarte prost la acest capitol, studentul moldovean scrie după dictare încă foarte-foarte mult. Vorbeaţi de mediul privat. Vă dau şi o perspectivă, e drept, din experienţa proprie.

Punţile de legătură între mediul privat şi mediul academic trebuie construite, iar chestiunile cu perioadele de practică, ştim destul de mulţi, cum au loc programele acestea de practică şi nu sunt neapărat o componentă serioasă.

O idee, poate o sugestie la capitolul acesta, e chiar şi pentru elevii din stagiile gimnaziale. În momentul când au o preferinţă – eu vreau să mă fac bucătar, vreau să mă fac cercetător, vreau să mă fac şofer – nu se poate pune la nivel de sistem ziua cutare, 30 mai sau 15 iunie, ca fiind ziua profesională în care toţi copiii aceştia sau toţi studenţii merg şi petrec o zi la un eventual viitor loc de muncă.

Modelul e preluat din Franţa, dar cred că e o primă punte de care, în primul rând, elevii au nevoie. Pentru că eu, ca angajator, văd şi lucrul acesta, persoane care nu-şi completează CV-ul, absolvenţi care au un nivel de aşteptări sau nu au reprezentări legate de profesia pe care şi-au ales-o. Ei nu ştiu ce urmează să facă, au nişte cunoştinţe teoretice care nu sunt legate între ele, cum spuneaţi, şi sub aspect practic. Şi, cu toate acestea, aşteptările lor la capitolul financiar sunt, de cele mai mult ori, disproporţionate faţă de ceea ce se întâmplă în ţara aceasta şi în mediul privat.”

Loretta Handrabura: „Aţi punctat trei momente foarte importante. Dar mă gândeam, adineauri, faptul că nu le cunoaşteţi poate nici dumneavoastră, înseamnă că ele nu se resimt şi nu au dat rezultatul pe care dorim noi să-l atingem. În ceea ce priveşte a merge în întreprinderi în anumite zile, mai cu seamă, elevii din treapta de liceu. Avem această practică, dar nu s-a ridicat la scară naţională. De ce? Fiindcă, pe moment, dacă nu greşesc, doar în vreo 5-6 centre raionale avem centre de informare şi orientare sau ghidare în carieră. Şi ei au această practică, când merg în una din zile din an într-o întreprinde şi elevii au şansa să înceapă a compara.

Toate activităţile extracurriculare, cele care pun accent pe vocaţie, tot au scopul să-i orienteze spre ceea ce dânşii pot şi doresc să facă. În altă ordine de idei, Legea voluntariatului, pe care noi am încercat s-o elaborăm, pornind şi de la realităţile socioeconomice ale Republicii Moldova, prevede expres tocmai în ideea de a-l putea integra în câmpul muncii, încă de la etapa de formare pe student. Şi ce anume prevede? El poate acumula credite în activitatea de voluntariat care să fie recunoscute ca practică în producere. Dar nu este în societatea noastră încă exerciţiul voluntariatului atât de bine pus la punct cum e în alte ţări şi ei aici întâlnesc, deocamdată, impedimente.

Suntem pe început de nişte soluţii, dar fie că undeva nu există explicaţia ca ei să vadă avantajul până la capăt şi să se implice, mă refer la ultimul exemplu cu voluntariatul, dar mai sunt şi reticenţe din partea angajatorului. Atâta timp cât acesta va rămâne pe poziţia şi va cere tânărului specialist să aibă trei ani de experienţă şi aceasta rămâne una dintre problemele pe care le discutăm...”

Europa Liberă: Şi Dumnezeu ştie ce a făcut timp de trei ani...

Loretta Handrabura: „Ne-o spun frecvent tinerii şi ne roagă să intervenim, să reglementăm. Fiindcă, chiar şi dacă lucrează part-time, sunt foarte mulţi angajatori care nu recunosc şi rămân pe această cerinţă pe care, cu siguranţă, armata aceasta de absolvenţi nu o pot îndeplini.”

Europa Liberă: Domnule Doru Petruţi, ce zice lumea? În grija cui sau în responsabilitatea cui este eşecul, atunci când el se întâmplă, după o investiţie personală şi a statului, în general, în educaţie?

Doru Petruţi: „Eşecul nu şi-l asumă nimeni. Vina se dă pe oricine altcineva, mai puţin pe student şi pe copil, pentru că el e cel mai bun, e cel mai grozav. Niciodată nu se pune, eu chiar întreb în timpul interviurilor: „Bun, sistemul e aşa cum e, dar spune-mi ce ai făcut tu timp de trei ani de zile? Ai venit să baţi măcar la uşa companiei noastre şi să spui: „Vreau să lucrez 2-3 săptămâni, o lună. Nu mă plătiţi, dar oferiţi-mi experienţa respectivă”? Pentru că mulţi se plâng că nu au experienţă, eu vreau să ştiu câţi studenţi bat la uşile companiilor, încercând să lucreze ca voluntari sau să lucreze în timpul orelor?!

Trei ani e o perioadă destul de lungă. Câţi încearcă să-şi găsească măcar un job part-time şi să aibă o minimă experienţă de relaţionare cu un mediu organizaţional şi nu numai cu rigorile sistemului universitar? Deci problemele trebuie puse şi în curtea studenţilor, nu numai în curtea universităţilor...”

Europa Liberă: Dar aceasta trebuie să înţeleagă şi părinţii, care îi dădăcesc până la adânci bătrâneţe.

Doru Petruţi: „Cred că părinţii au primit şi ei o lecţie importantă, odată cu bacalaureatul din acest an... Şi eu sper că semnalele respective i-au scuturat suficient de clar.”

Europa Liberă: Să sperăm, dacă o să aibă şi efect. Pentru că eu, solidar cu dumneavoastră, atunci când absolvenţi sau potenţiali absolvenţi ai Jurnalismului, vin după anul IV, şi spun: „Acum vreau să mă angajez”, eu le spun că e cam târziu. Pentru că de la anul I, II trebuia să testeze propria capacitate de a scrie un articol, o ştire, ca să fie împrietenit cu o redacţie, chiar dând cu mătura prin redacţie. Dar, după anul V, să crezi că poţi să începi a cânta în orchestră, dacă nu ai apucat să ţii nici măcar vioara?...

Doru Petruţi: „Sunt foarte multe diferenţe. Şi, dacă le comparăm între mediul privat, mediul academic, la nivel de aşteptări, între aşteptările absolvenţilor şi ceea ce oferă mediul privat pentru un tânăr absolvent şi pentru o persoană care nu neapărat are experienţă şi, în general, mediul privat este forţat să investească în resursa umană după angajare, ceea ce e foarte costisitor şi foarte ineficient pentru o companie.

Nici nu cunoşti suficient de bine persoana respectivă şi tu să fii nevoit 2, 3, 6 luni să investeşti încă la nivel educaţional şi în formare. Dar contează foarte mult, până la urmă, dacă e să ne ridicăm un pic la altă altitudine, contează foarte mult şi modelele care sunt promovate în societate. Atâta timp cât, nu vreau să fac un atac la clasa politică, dar ea este foarte vizibilă şi ea oferă un model şi sub acest aspect. Haideţi să ne uităm în Parlament şi să vedem câte persoane de acolo ne oferă garanţia unui traseu profesional impecabil, câte persoane de acolo sunt somităţi sau au avut o carieră profesională relevantă pe domeniul pe care au activat, până să ajungă să conducă destinele unei ţări?”

Europa Liberă: A propos, dar cariera de politician? Acesta e apogeul într-o carieră profesională?

Doru Petruţi: „Cred că pentru mulţi sau unii dintre ei, eu cred că e văzută ca un apogeu. Cel puţin, la capitolul accesul la resurse... O să ne uităm pe declaraţii [de venit].”

Loretta Handrabura: „Şi la decizii.”

Doru Petruţi: „Da. Şi la puterea de decizie şi o să ne uităm măcar pe declaraţiile de venit, de la un an la altul.”
XS
SM
MD
LG