Linkuri accesibilitate

Eduard Țugui: „Reglementarea conflictului transnistrean, eu o numesc marea absenţă a societăţii civile.”



Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” a marcat ieri două decenii de activitate lansând la Chişinău un studiu despre evoluţia organizaţiilor neguvernamentale din Republica Moldova. Despre importanţa dar şi provocările pe care le întâmpină ONG-urile locale care veghează actul guvernării o discuție cu expertul IDIS Viitorul şi autorul studiului, Eduard Ţugui.

Eduard Ţugui: „Organizaţiile neguvernamentale sunt creaţia cetăţenilor, pentru cetăţeni. Pe multe sectoare îi reprezintă mai bine chiar decât autorităţile publice. Sunt multe grupuri sociale în Republica Moldova care mai bine de 20 de ani chiar au fost abandonate de către autorităţile publice şi au fost preluate în custodia organizaţiilor neguvernamentale. Persoane cu dizabilităţi, persoane traficate, persoane în etate, victime ale torturii – anume acesta este segmentul care onorează societatea civilă din Republica Moldova pentru lucrul pe care l-a făcut.

În fond, am identificat în studiu ca principală problemă pentru organizaţiile neguvernamentale, în evoluţia lor de mai bine de două decenii, ca şi pentru autorităţile publice, sectorul privat, a fost faptul că aceste instituţii sociale, de fapt, s-au creat în toată lumea în cadrul societăţii în ansamblu. Ei, în cazul Republicii Moldova, avem o societate dezbinată – avem divizare în malul drept, malul stâng, avem o divizare deja aici, pe malul drept şi sigur că o societate divizată nu are cum să producă instituţii sociale perfecte. Nici sectorul public, nici sectorul privat, nici sectorul asociativ.

Dincolo de aceasta, sigur că există alte probleme specifice sectorului, cum ar fi relaţia cu autorităţile publice. Este încă nevoie de o regândire a acestui raport: sectorul public – sectorul privat. Există probleme, sigur, de comunicare, poate, de imagine publică a sectorului asociativ. Cu siguranţă, în organizaţiile mai tinere mai tinere, mai noi, sau asociaţiile obşteşti locale sunt şi probleme de personal, sunt probleme de infrastructură. Nu sunt dotate încă toate organizaţiile, pentru că avem peste opt mii de asemenea organizaţii şi nu toate sunt active. Din peste opt mii, cam un sfert sunt organizaţii active, celelalte fac doar statistică la registrul de la Ministerul Justiţiei. ”

Europa Liberă: Dacă ne referim la relaţia dintre organizaţiile neguvernamentale şi autorităţi – recent am fost martorii unei discuţii mai aprinse între membrii Consiliului Naţional de Participare şi reprezentanţi ai guvernului: CNP-ul a reproşat autorităţilor că nu ar fi suficient de transparente. În opinia Dumneavoastră, autorităţile de la Chişinău chiar pleacă urechea la recomandările organizaţiilor neguvernamentale?

Eduard Ţugui: „Cu siguranţă, în ultima perioadă s-au îmbunătăţit aceste relaţii. Inclusiv acelaşi CNP are un rol important în această îmbunătăţire.

Dar, din punctul meu de vedere, când autorităţile au nevoie de serviciile sectorului asociativ, atunci este mai fezabilă această cooperare. Când are el nevoie – apelează şi „pleacă urechea”, cum aţi spus, la acele iniţiative sau reforme venite din partea sectorului asociativ, dar uneori nu ascultă, sau, sectorul asociativ nu participă la întregul ciclu de politici publice. Participă la faza de identificare a problemelor, iniţiere, elaborare, adoptare, promovează de multe ori, inclusiv prin diferite campanii publice, adoptarea anumitor reforme, după care, ele scapă faza de implementare. Scapă din intenţia statului. Sunt exemple foarte multe.

Societatea civilă a participat de fiecare dată şi a susţinut, de exemplu, reforma în justiţie, reforma Centrului Naţional Anticorupţie, crearea Comisiei Naţionale de Integritate, însă ele, la un moment dat, după ce au fost adoptate, s-au creat instituţiile, nu sunt neapărat funcţionale. Deja, autorităţile publice le conduc cum consideră ele de cuviinţă.

Alt exemplu ar fi felul cum s-au votat această primăvară o serie de legi peste noapte şi atunci nu e cum, tehnic, fizic, ca organizaţiile neguvernamentale să participe. Este adevărat că şi organizaţiile neguvernamentale nu au fost de fiecare dată pregătite sau insistente sau active în promovarea anumitor reforme.”

Europa Liberă: Din cauza acestor scăpări are de suferit cetăţeanul de rând.

Eduard Ţugui: „Sigur că da, pentru că reformele care vin cu recomandări de la Uniunea Europeană sau de la alte instituţii internaţionale nu sunt reforme pentru partenerii de dezvoltare – sunt reforme cu impact, înainte de toate, asupra cetăţeanului din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Sunt mai multe exemple când reprezentanţi ai societăţii civile ajung pe partea cealaltă a „baricadei” – la guvern, Parlament. Impresia mea este, şi am să vă rog să mă corectaţi, dacă nu este aşa, că deseori, ajungând în funcţii de răspundere, nu mai sunt la fel de insistenţi şi nu mai sunt la fel de tăioşi ca pe vremea când făceau parte din organizaţii neguvernamentale.

Eduard Ţugui: „Aceasta a fost, de fapt, una dintre raţiunile de a fi ale societăţii civile sau a organizaţiilor neguvernamentale, de a crea spaţii de gândire liberă. Or, activând în cadrul statului, desigur că nu mai eşti în asemenea măsură liber. Nu vorbesc neapărat despre factorul politic, vorbesc despre nişte constrângeri fireşti care sunt în cadrul statului. Spre exemplu, eu pot face o analiză a relaţiilor moldo-ruse, sau a rolului negativ al Federaţiei Ruse în soluţionarea conflictului transnistrean. Pot să critic foarte tăios, cum aţi spus Dumneavoastră, dar ajuns într-o funcţie la Ministerul Afacerilor Externe, eu nu pot să-mi permit, deja, să fac acest lucru. Exact aşa se întâmplă pe multe sectoare.”

Europa Liberă: Sunt câteva probleme care frământă societatea moldovenească. Conflictul transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova, combaterea corupţiei. Care a fost rolul şi cât de bine a reuşit societatea civilă să ajute Republica Moldova să depăşească aceste situaţii?

Eduard Ţugui: „Am să mă refer la integrarea europeană. din punctul meu de vedere, organizaţiile neguvernamentale sunt locomotivele integrării europene. Fiecare organizaţie neguvernamentală, pe sectoarele şi domeniile sale de activitate, încercând să implementeze cele mai bune norme şi practici internaţionale, ajungeau de cele mai multe ori la normele şi practicile europene. Fie că este vorba despre protecţia socială, politici de mediu sau lupta împotriva corupţiei, cele mai bune exemple veneau din Uniunea Europeană, de cele mai multe ori.

Reglementarea conflictului transnistrean, eu o numesc marea absenţă a societăţii civile. Când ai o criză, un conflict sau un război militar, în toată lumea, aceste conflicte întăresc executivele. S-a întâmplat şi în cazul Republicii Moldova, pentru că sunt situaţii de urgenţă, când este nevoie de decizii imediate, prompte, şi atunci, în Republica Moldova nici Parlamentul nu participă, în măsura în care ar trebui să o facă, ca acea instituţie care ar trebui să o facă. Ca acea instituţie care are mandat direct de la suveran, adică de la popor. Şi cu atât mai puţin, sigur, participă societatea civilă.

Noi, spre exemplu, avem proiecte pentru care ne vine foarte greu să avem informaţie la timp şi obiectivă, chiar despre negocierile actuale care se poartă. Dar, aici, există un aspect care puţin s-a discutat încă în societatea moldovenească – societatea civilă a fost anume cea care a menţinut dialogul dintre ambele maluri ale Nistrului atunci când s-au răcit relaţiile politice. Spre exemplu, primele proiecte ale societăţii civile în regiunea transnistreană încep în 2006, după ce administraţia de la Tiraspol părăseşte formatul de negocieri 5+2 şi orice discuţie bilaterală. După acel an fatidic, 2006, s-au întâmplat mai multe lucruri şi atunci agenţii economici, adică sectorul privat şi sectorul asociativ au compensat, din punctul meu de vedere, acea breşă lăsată de către sectorul public de pe ambele maluri. Atunci, spuneam, încep primele proiecte ale societăţii civile acolo.

De atunci se dezvoltă uşor platforme de cooperare comună dintre organizaţiile de pa malul drept şi malul stâng al Nistrului. Sigur, cu susţinerea partenerilor de dezvoltare au început să crească uşor şi unele organizaţii neguvernamentale autentice în stânga Nistrului, nu doar cele care nu doar cele care transmit mesajele autorităţilor sau administraţiei de acolo. Şi tot societatea civilă a reprezentat de multe ori cetăţenii din stânga Nistrului în instanţele internaţionale.

Îmi place să aduc un exemplu aici: când unul dintre avocaţii parlamentari din Republica Moldova se documenta în privinţa frontierelor politice din Caucaz şi violarea acestora pentru o intervenţie nu prea reuşită la o conferinţă internaţională, o echipă de jurişti tineri de la organizaţie neguvernamentală, obţineau la CEDO o decizie favorabilă pentru şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană – este vorba despre Promo-Lex şi obligau prin hotărârea CEDO Federaţia Rusă să plătească 1 milion de Euro. Este un lucru important, din punctul meu de vedere.

Alt sector – reforma în justiţie şi lupta cu corupţia este cel mai dificil pentru că clasa politică aici este cea mai conservatoare, dar nu pentru că organizaţiile neguvernamentale au fost inactive pe acest segment, dar, spuneam, este acel domeniu crucial pentru clasa politică pentru că acest domeniu descoperă, într-un fel, politicienii, demnitarii, funcţionarii publici.

Sunt organizaţii active aici, care au făcut din monitorizarea şi raportarea alternativă a corupţiei poate mai mult decât alte instituţii publice care încă urmează să confirme. Sigur că este cel mai dificil sector, dar nu din cauza lipsei iniţiativelor sau activităţilor organizaţiilor neguvernamentale. Pur şi simplu este sectorul păzit cel mai bine de către clasa politică.”

Europa Liberă: Cu cele mai mari interese.

Eduard Ţugui: „Da.”
XS
SM
MD
LG