Linkuri accesibilitate

Sistemele de irigare de la Prut vor fi renovate pe banii Statelor Unite


Sistem de irigare prin picurare la viţă de vie.
Sistem de irigare prin picurare la viţă de vie.

Cum vor putea beneficia cei 1355 de posesori de terenuri agricole din zonă stemele de irigare modernizate?


Cinci sisteme de irigare pe râul Prut urmează a fi reabilitate cu bani americani, prin Programul Compact al Corporaţiei Provocările Mileniului. Astăzi a fost lansat concursul pentru reabilitarea primelor trei sisteme de irigare. Care va fi impactul şi ce se aşteaptă de la deţinătorii terenurilor agricole, a încercat să afle Alla Ceapai:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:38 0:00
Link direct

Având o vechime de patruzeci de ani sistemele de irigare pe râul Prut au devenit ineficiente mai cu seamă din cauza lipsei de spirit gospodăresc. Tranziția s-a dovedit a fi mai puternică decât uzura. Pentru început urmează a fi renovate sistemele de la Blindeşti, raionul Ungheni, Grozeşti, raionul Nisporeni şi Leova Sud, raionul Leova. În prezent funcţionează doar cel din Grozeşti şi acoperă circa 100 de hectare de teren agricol. Suprafaţa se va extinde până la 3 mii de hectare după ce vor fi reabilitate toate cele trei sisteme de irigare. Iar costurile de operare şi de întreţinere a sistemelor, precum şi pierderile de apă din reţea se vor reduce semnificativ spune directorul executiv de la Fondul Provocările Mileniului Moldova, Valentina Badrajan:
„Toate pompele vor fi înlocuite, nu vor mai lucra ca cele de astăzi la plină capacitate, ci în dependenţă de suprafaţa irigată. Pompele noi au dispozitive speciale care le permit să includă pompa la o capacitate necesară pentru irigarea unui număr anumit de hectare. Ţevile de polipropilenă care vor fi schimbate au o durată de utilizare de până la 50 de ani. Prin urmare, vor fi reduse substanţial costurile curente de întreţinere sau costurile curente de reparaţie.”

Valentina Badrajan
Valentina Badrajan
Dar cum vor putea beneficia cei 1355 de posesori de terenuri agricole din zonă de aceste sisteme de irigare modernizate? am întrebat-o pe Valentina Badrajan:

„Dumnealor urmează vină cu propria investiţie pentru aşi procura echipament de irigare proprii, fie prin aspersiune, fie prin picurare, depinde de culturile agricole. În acest sens, noi avem o bună colaborare cu proiectul finanţat din grantul japonez unde sunt echipamente de irigare. Informăm producătorii agricoli care sunt alte oportunități. Este proiectul IFAD sub egida Ministerului agriculturi. În procesul de consultări permanent le aducem informaţia respectivă. Îi informăm anticipat pentru ca dumnealor să facă planuri de afacere, să se determine cum vor cumpăra echipamentele, în ce rate – în 3, 5 sau 7 ani, în dependenţă de costuri.”

Producătorii agricoli din aria de irigaţie urmează să se organizeze în Asociaţii a utilizatorilor de apă care vor gestiona sistemele de irigare, aflate deocamdată la gestiunea agenţiei „Apele Moldovei”. Prin urmare, asociaţiile vor stabili tarifele pentru consumul de apa şi vor monitoriza distribuirea, astfel încât pierderile să fie minime. Preşedintele Uniunii producătorilor agricoli, Alexandru Slusari, spune că cu cât mai mulţi agricultori se vor asocia cu atât mai mici costuri vor suporta, însă cooperarea dintre agricultori este deseori una dificilă:

„Trebuie de transferat cotizaţii în asociaţie, trebuie de condus, de administrat eficient. La noi, cu părere de rău, sunt mai multe rezerve la acest capitol. La noi orice organizare, orice cooperare este privită cu mare suspiciune. De ce să particip eu? Dar cine va fi preşedinte? Aceasta încurcă agricultorilor nu doar în cazul respectiv, ci şi în celelalte asociaţii de agricultori. Cooperarea dintre agricultori, din păcate, şchiopătează.”

Alexandru Slusari
Alexandru Slusari
Alexandru Slusari spune că parte din agricultori preferă să-şi procure sisteme de irigare proprii, statul subvenţionând 40 la sută din costul echipamentelor. Cheltuielile sunt mai modeste decât prin sistemele de irigare centralizate, dar şi eficienţa e mai mică, spune Alexandru Slusari:

„Cu aceste sisteme de irigare este posibil de irigat cel mult 7-8 hectare. De regulă, irigarea la scară mică se foloseşte pentru legume, iar în cele mai multe cazuri pentru irigarea prin picurare a unor livezi.”

Corporaţia provocările mileniului şi-a propus prin Programul compact să reabiliteze 11 sisteme de irigare centralizate până la finele anului 2015. Prin urmare, peste 15 500 de hectare de teren agricol vor avea acces la apă pentru irigare.
Previous Next

XS
SM
MD
LG