Linkuri accesibilitate

Pe durata vacanţei de vară, când grădiniţele sunt închise, taberele de odinhă nu sunt accesibile pentru toata lumea, iar locurile de joacă lipsesc, o parte din părinţi se văd nevoiţi să-şi lase copii singuri acasă, fără supraveghere.

În aceasta vară, peste 80 de tabere de vacantă sunt la dispoziţia familiilor care vor şi mai ales îşi pot permite să le ofere o foaie de odihnă copiilor. Pentru un sejur de două săptămâni, părinţii sunt nevoiţi să scoată din buzunar cel puţin o mie de lei. Cum se descurcă însă cei care nu au aceşti bani, a căutat să afle Diana Răileanu:


Părinţii, în special cei care îşi câştigă existenţa muncind cu ziua pe câmp, „măsoară de şapte ori” înainte de a decide să cumpere sau nu copilului o foaie de odihnă la tabără. De cele mai dese ori alte priorităţi trimit la capătul listei odihna copiilor, mai ales dacă în familie sunt cel puțin doi minori. Cum îşi petrec vacanţa în cele din urmă copiii? Odihnindu-se pe la rude, explică Svetlana din satul Bulboaca, Anenii Noi, mama a doi băieţi:

„Lăsăm pe sora, pe nepoate, o chioche.

Vara la Bulboaca

Vara la Bulboaca

Europa Liberă: Colacul de salvare sunt rudele?

„Da, da, fără ele nimic nu faci.”

Europa Liberă: La sate, au copiii locuri de joacă?

„Nu, sunt închise. Sunt foarte multe maşini, gunoaie, nu ai unde amenaja un loc de joacă.”

Europa Liberă: Dar locuri pentru lectură, biblioteci?

„Sunt deschise, dar copiii acum mai degrabă stau în faţa computerului, cu greu îi trimiţi la bibliotecă să facă ceva bun.”

Pe durata vacanţei de vară, când grădiniţele sunt închise, taberele de odinhă nu sunt accesibile pentru toata lumea, iar locurile de joacă lipsesc, o parte din părinţi se văd nevoiţi să-şi lase copii singuri acasă, fără supraveghere, susţine directoarea gimnaziului din satul Sirota, raionul Orhei, Maria Tricolici:

Maria Tricolici

Maria Tricolici

„Oportunităţile ţin de finanţe şi evident că stau acasă de cele mai multe ori, fără supravegherea maturilor. De odihnă nici nu putem vorbi pentru că părinţii nu au cu ce acoperi cheltuielile astfel încât copilul să plece undeva vara şi evident că la 1 septembrie copilul vine mai obosit decât pleacă la 31 mai în vacanţă. Chiar într-o banală excursie am vrut acum să plecăm la Nisporeni şi am calculat că ar fi nevoie de vreo 70-80 de lei. Nu am reuşit să acumulăm numărul necesar de elevi pentru a pleca într-o excursie.”

Un studiu realizat de UNICEF Moldova în urmă cu doi ani arată că în mediul rural copii suferă de cele mai multe lipsuri. De exemplu, doar trei din zece părinţi le citesc cărţi copiilor. Iniţiativa civică în astfel de cazuri poate înlocui multe lipsuri, observă preşedinta Asociaţiei „Copil, Comunitate, Familie”, Liliana Rotaru:

Liliana Rotaru

Liliana Rotaru

„În cazul familiilor tinere se poate coopera între vecine, să rămână astăzi o mămică acasă cu doi, trei copii, mâine să rămână cealaltă, pentru că şi acasă este multă treabă de făcut. Aş spune acum ce ar putea face comunitatea: nişte tabere de zi, programe de distracţii, de divertisment, de petrecere a timpului liber, de sport. Bineînţeles că familia este principala responsabilă de soarta copilului, dar nici comunitatea şi nici autorităţile nu trebuie să rămână indiferente.”

Datele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Familiei arată că aproximativ 15 mii de copii se vor odihni gratuit în acest an în taberele de vacanţă. Foile de odihnă sunt repartizate în special copiilor orfani şi celor din familii vulnerabile. Anul trecut, peste o sută de mii de copii s-au odihnit la taberele de vacanţă din ţară.
XS
SM
MD
LG