Cine oare sînt stăpînii parcurilor din capitala noastră europeană? Bătrîneii care deapănă amintiri şi dormitează pe bănci? Copilaşii care se joacă sărind şi alergînd? Sau poate tinerii neciopliţi care lasă, lîngă bănci, mormane de gunoaie? Toţi aceştia pot fi consideraţi, fireşte, nişte stăpîni ai spaţiilor verzi. Mai există însă o castă care ar putea în curînd să devină dominantă în parcurile chişinăuiene.
Cel puţin în părculeţul de pe strada Sarmizegetusa ea s-a impus demult. Tot felul de indivizi îşi plimbă acolo dulăii. „Şi care-i problema?” ar putea să mă întrebe cineva. Păi, nu ar fi asta o mare problemă dacă ar exista nişte reguli şi un pic de bun-simţ. Ce vreau să zic?
Îmi displace, în primul rînd, faptul că mulţi cîini sînt plimbaţi acolo fără lese şi fără botniţe. Prin urmare, dulăul te poate speria sau linge, chiar dacă stăpînul e undeva prin apropiere.
Asta mi s-a întîmplat mie acum cîteva săptămîni. Un dulău, fără botniţă, s-a repezit spre mine într-o dimineaţă. Avea o viteză năucitoare şi, cu fiecare secundă consumată, se apropia vertiginos. Am bolovănit ochii de frică, încercînd să anticipez consecinţele atacului. De departe, stăpînul cîinelui îmi strigă că totul e OK. A fost OK, numai că, pămîntul fiind umed după ploaie, dulăul mi-a murdărit de glod blugii şi cămaşa. Şi dacă acelui cîine îi trecea prin minte să mă muşte? Cum era să mă ajute stăpînul lui?
Iar acum imaginaţi-vă că acel dulău se repede la un copil mic. Nu se poate speria oare un copil? Însă indivizii care-şi plimbă cîinii prin parcuri, fără botniţe şi fără lese, consideră că totul e OK şi nu există nici o problemă.
Şi-mi mai displace ceva. Parcul se transformă într-un soi de WC pentru cîini. Toţi aceşti dulăi îşi fac nevoile acolo. Niciodată însă nu am văzut ca vreun stăpîn să strîngă excrementele lăsate de cîinele lui.
Deunăzi, în parcul sus-pomenit, am avut o scurtă discuţie cu un omulean care îşi pieptăna dulăul mare cît un viţel, cocoţat pe o bancă. Am îndrăznit să zic că oamenii se simt stingheriţi din cauza acestor cîini mari, fără botniţe. Dar omuleanul a ripostat ritos-agresiv: „Parcul acesta e pentru cîini!” Aşadar, acum ştim cine sînt stăpînii parcului.
Dar noi, cei fără cîini, ce facem? Ne luăm tălpăşiţa din spaţiile verzi?
