Linkuri accesibilitate

Valentina Ursu în dialog cu noul șef al Inspectoratului fiscal.



Europa Liberă: E prietenoasă administraţia fiscală pentru cei care fac investiţii?

Ion Prisăcaru: „E o situaţie dificilă şi trebuie să recunoaştem că aceasta nu a apărut astăzi, ea s-a creat cu anii. Pur şi simplu, acum a ajuns la momentul critic.”

Europa Liberă: E de vină legislaţia? Sunt de vină specialiştii care merg şi fac aceste controale? Pentru că se zice că şi factorul uman ori nu are pregătire suficientă, ori urmăreşte alte scopuri decât să respecte buchia şi spiritul legii, când merge un control.

Ion Prisăcaru: „Mai mult. Sunt de vină abordările care au fost faţă de contribuabili, în general, pe parcursul anilor şi mentalitatea noastră care se trage, iarăşi, din trecut. Deoarece agentul economic, mai cu seamă, cei care fac business-ul mic, mijlociu şi mare, erau trataţi, din start, ca nişte infractori. Aceasta a şi condus la situaţia în care am ajuns. De aceea am venit cu un alt mesaj.”

Europa Liberă: Ce puteţi schimba? Şi cum? Şi cu cine?

Ion Prisăcaru: „Începând cu aceeaşi oameni pe care îi avem. Mesajul meu este că trebuie să ne întoarcem cu faţa la contribuabil. Trebuie să vorbim cu contribuabilul de la egal la egal. Trebuie să conştientizăm că funcţionarea fiscală este în serviciul contribuabilului. Şi dacă vom realiza în practică acest mesaj, sunt convins că investitorii nu vor pleca.”

Europa Liberă: Zona gri... Despre această zonă se spune că ar ascunde o parte din venituri. Este enormă această parte de venituri? Se vorbeşte că în această zonă se învârteşte încă un buget al ţării. De aceea scoaterea fluxurilor financiare din semilegal ar fi foarte necesară. Există instrumente?

Ion Prisăcaru: „Avem acest fenomen. Şi, spre regret, accentul nu a fost pus pentru a scoate în evidenţă veniturile care sunt astăzi în tenebru. Dar s-au constrâns acei contribuabili care erau la evidenţă şi care achitau impozitul pe care astăzi îl primeşte statul. Am schimbat şi aici accentul. Nu trebuie să constrângem. Prin constrângere nu vom avea rezultate. Trebuie să educăm societatea, trebuie să conştientizeze societatea că plata impozitelor este o obligaţiune constituţională, trebuie să conştientizeze societatea că impozitele, până la urmă, se întorc la cetăţean prin servicii publice. Iar cei care totalmente ignoră legea trebuie să fie impuşi să vină în cadrul legal. Astfel, vom lucra, în primul rând, cu acei care astăzi nu sunt în cadrul legal. Să-i aducem, cel puţin, la nivelul celor care astăzi plătesc aproape 10 miliarde de lei care au fost plătiţi pe parcursul a 6 luni în acest an.”

Europa Liberă: Dar este adevărat că printre rău-platnici ar fi şi cei care reprezintă oligarhia din Moldova?

Ion Prisăcaru: „Toţi sunt cu păcate. Eu nu vreau să pun mâna pe Biblie şi să afirm că sunt astăzi contribuabili oneşti. Dar vă spun, dacă ar fi toţi oneşti, cel puţin, la nivelul acestora care astăzi achită impozitele, am avea o altă situaţie. La cele 10 miliarde, dacă noi am mai fi avut, dumneavoastră câţi aţi numit?”

Europa Liberă: 50 procente din economia tenebră...

Ion Prisăcaru: „Încă cinci miliarde dacă am fi avut, în jumătate de an...”

Europa Liberă: La buget?

Ion Prisăcaru: „La buget. Situaţie era cu totul alta, nu? Şi pensiile erau altele. Şi alocaţiile erau altele. De aceea trebuie să punem toţi umărul. Să nu căutăm vinovaţii. Vinovaţii sunt în fiecare dintre noi.”

Europa Liberă: Dar ştiţi ce se întâmplă? Dumneavoastră îi identificaţi pe cei care au datorii faţă de stat, faceţi informaţia respectivă şi o transmiteţi instanţelor. Iar dacă în instanţă atitudinea e alta decât cea pe care o aşteptaţi dumneavoastră, rezultatul e minim. Adică efortul dumneavoastră e zero.

Ion Prisăcaru: „Nu sunt convins că Serviciul Fiscal a făcut totul ce depinde de el.”

Europa Liberă: Dar ce nu s-a făcut, domnule Prisăcaru?

Ion Prisăcaru: „Nu vreau să arăt cu degetul la altă instituţie. Dar nu s-au întreprins toate măsurile, nu s-au aplicat toate pârghiile faţă de cei care astăzi ignoră legea din partea Serviciului Fiscal. Chiar am o mare dorinţă şi aş vrea să ajung, într-o zi, când o să pot spune contribuabililor: uitaţi-vă, o persoană, că nu putem să-i spunem că-i contribuabil – căci el nu-şi aduce aportul la bugetul public – o persoană care totalmente ignora legea, fie din sectorul agrar, fie din comerţ sau din construcţie, nu contează din ce domeniu, să o scoatem în evidenţă ca, în primul rând, Serviciul Fiscal să-şi exercite toate atribuţiile, să ajungem în instanţă, ca să fie pedepsită, conform legislaţiei. Şi atunci, eu cred, că aceasta ne-ar fi o reuşită şi o lecţie pentru acei care astăzi ignoră legea.”

Europa Liberă: Dumneavoastră încercaţi să încurajaţi contribuabilii care îşi onorează toate obligaţiunile. Această experienţă stimulează?

Ion Prisăcaru: „Sunt de două luni de zile în funcţie. Din prima zi, mi-am pus ca scop să-i stimulez pe cei care activează legal şi să fie pedepsiţi aspru cei care nu sunt în cadrul legal. Chiar, vă spun, am iniţiat o procedură de stimulare a celor oneşti, inclusiv în urma controalelor. Suntem oameni, putem comite erori, dar sunt erori şi este evaziune intenţionată. Trebuie să facem distincţie.

În cazul când erorile, care sunt depistate, în urma controalelor, se încadrează într-un nivel, numit „prag de semnificaţie”, adică nu depăşesc pragul de semnificaţie, încălcările sunt nesemnificative, aceasta se calculează, este un algoritm de a se calcula acest prag, am iniţiat ca acestor agenţi economici să li se ofere un certificat, de credibilitate l-am numit, care oferă contribuabilului dreptul de nu fi supus controlului pe parcursul, iniţial, a doi ani. Iar dacă, în urma monitorizării, nu intră în categoria celor cu risc sporit, certificatul de credibilitate poate fi prelungit încă pentru doi ani. Şi contabilii acestor entităţi să fie, de asemenea, ei menţionaţi, deoarece, datorită lor, întreprinderea nu comite erori, nu comite nici evaziune fiscală. Contabilul, care duce mesajul Serviciului Fiscal până la urechile stăpânului, administratorului, merită a fi apreciat şi el cu o diplomă.”

Europa Liberă: Domnule Prisăcaru, sunt voci care spun că ar fi cazuri când agentul fiscal intră în cârdăşie cu agentul economic. Şi de aici se vorbeşte şi despre corupţie în cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Ion Prisăcaru: „Trebuie să recunoaştem că, spre regret, în societatea noastră corupţia s-a implantat destul de adânc. Dar ea n-ar exista, dacă nu ar fi părţi interesate. Şi aici iarăşi vreau să fac apel către contribuabili să nu intre ei, în primul rând, în cârdăşie cu inspectorii. De multe ori, eu vreau să vă spun, din postura în care sunt, abaterile încep de la ei. Deja este înrădăcinat în mentalitatea oamenilor că trebuie să vină cu mulţumiri pentru a-şi soluţiona o problemă.”

Europa Liberă: Ei încearcă să corupă agentul fiscal...

Ion Prisăcaru: „Ei sunt iniţiatorii. Da, sunt situaţii când şi inspectorii îşi permit încălcări. Dar eu cred că totuşi iniţiativa vine de la acei care încearcă, prin diferite căi, să-şi soluţioneze problemele fie că doresc să o facă într-un regim mai de urgenţă, neavând chiar încălcări, fie că ştiu că mai au unele păcate. Şi, în felul acesta, apare corupţia. De aceea, iarăşi aş chema să ne unim cu toţii, să ne consolidăm, ca să combatem acest fenomen. Oricât am vrea noi de mult doar în sistem să facem ordine, nu vom putea să facem ordine fără ajutorul contribuabililor.

Sunteţi primii care auziţi despre această iniţiativă: să fim în fiecare unitate comercială, în fiecare structură a Inspectoratului Fiscal, nu numai în cadrul Inspectoratului, dar şi în fiecare subdiviziune a Inspectoratului Fiscal, cu o atenţionare vizibilă pentru toată lumea... Mottoul, pe care l-am lansat, în ziua când am fost desemnat, este: „Funcţionarul public este în serviciul contribuabilului”.

La Serviciul Fiscal trebuie să fie create condiţiile ca toate reclamaţiile să poată fi anunţate la telefonul care va fi anunţat şi expediate la adresa de e-mail a instituţiei. Nu doar acele nereguli pe care le comit inspectorii fiscali, dar chiar sunt probleme în raporturi agent economic-agent economic.”

Europa Liberă: Absolut...

Ion Prisăcaru: „...Cineva nu eliberează facturi fiscale, cineva nu scrie preţul care este real în factura fiscală şi multe alte încălcări pe care le comite agentul economic. Vom avea o echipă în cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, aici, la nivel de Chişinău, care va reacţiona imediat pentru a se deplasa şi a lua măsurile de rigoare.”

Europa Liberă: Eu am înţeles că dumneavoastră intenţionaţi să ajungeţi şi la carierele de nisip, să ajungeţi şi în unele locuri unde foarte greu au pătruns angajaţii instituţiei dumneavoastră. Şi nu greu pentru că accesul era limitat, dar greu pentru că erau nişte mişmaşuri, interese mari.

Ion Prisăcaru: „Problemele dorim să le soluţionăm în complex, pe domenii. Acum ne pregătim pentru a elimina acea evaziune în domeniul pe care l-aţi anunţat dumneavoastră, inclusiv la carieră şi nu doar acolo. Trebuie să luăm tot lanţul de la carieră, e un material de construcţie...”

Europa Liberă: Magazinele care comercializează materiale de construcţie...

Ion Prisăcaru: „...Magazinele de materiale de construcţie, apoi întreprinderile din domeniul construcţiilor, până la consumatorul final, cel care beneficiază de acele apartamente. Şi atunci, în lanţ, poţi să urmăreşti şi să combaţi fenomenul de eschivare de la plata impozitelor. Vreau să cunoască toţi contribuabilii: nu aplicăm măsuri de constrângere. Aceasta este doar la o etapă la care sperăm să nu ajungem chiar.

Mai întâi, cerem corectitudine, dar trebuie să avem documente, să avem probe că noi am fost corecţi, noi am adus la cunoştinţă. Iată, dacă luăm domeniul alimentaţiei publice, mai întâi, am selectat toate unităţile care prestează servicii de agrement, săli de nunţi, am dus cu ei lucrul de lămurire, ca ulterior să vedem cum am fost înţeleşi. Cine nu ne-a auzit, o să fim impuşi să recurgem la măsuri, adică ne impun ei...”

Europa Liberă: Dar pe când credeţi că vor fi sesizabile rezultatele pe care le aşteptaţi în lupta cu evaziunea fiscală?

Ion Prisăcaru: „La nivel de economie naţională, cred că nu vor fi sesizabile în timpul apropiat, dar la nivel de domenii, eu sper că chiar într-o lună-două vor fi.”

Europa Liberă: Puteţi livra rezultate?

Ion Prisăcaru: „Da. Chiar, iată, vorbim de alimentaţia publică. O să putem raporta timp de o lună rezultatele. Faţă de cei care nu ne-au auzit o să putem să aplicăm şi măsurile de constrângere.”

Europa Liberă: Domnule Prisăcaru, sunt foarte mulţi agenţi economici care practică salariul la plic. De ce să nu se gândească că, dacă ar fi corect cu el şi cu statul, ar avea toţi de câştigat? De ce domină mentalitatea această păguboasă că îi dau salariul la plic, eu nu achit impozitele pe care mi le cere statul, nu mă gândesc la cei care sunt la pensie, la categoriile vulnerabile, care există?

Ion Prisăcaru: „E o mentalitate care ne-a fost implantată de-a lungul anilor.”

Europa Liberă: De ce în Occident nu e aşa?

Ion Prisăcaru: „Pentru că ei au fost educaţi altfel. La noi oamenii credeau că statul e dator să le facă ceva, statul e dator să le plătească pensii. Ei nici nu îşi dădeau seama de unde vin pensiile. Când vor conştientiza salariaţii că doar din salariile lor care sunt oficiale vor beneficia ulterior de pensie. Doar din salariile lor se achită pensii, se prestează de către stat servicii în educaţie. Copiii lot beneficiază de serviciile acestea. Dar pentru aceasta trebuie să muncim cu toţii.”

Europa Liberă: Domnule Prisăcaru, prin descentralizarea fiscală, putem vorbi că va ajunge la renaşterea sectorului rural?

Ion Prisăcaru: „Îmi place că îmi mănânc pâinica mea. Să lăsăm această problema pe seama celora care sunt specialişti în administraţia publică, în descentralizarea finanţelor publice. Eu voi da apreciere structurii actuale a Serviciului Fiscal şi eficienţei acestuia. Eficienţa se poate spune că este zero: se epuizează resurse fără a primi ceva. Nu avem o gestionare gospodărească a acelor finanţe care se alocă pentru întreţinerea inspectoratelor în raioane. Ei nu-şi acoperă nici măcar cheltuielile de remuneraţie. Ştiţi cum m-am exprimat eu? Nici uzura, amortizarea la talpa încălţămintei nu se acoperă. Cunoşteam eu şi practica internaţională, dar e clar că am încercat să o studiez mai profund şi, când am văzut că, în unele ţări, spre exemplu, Bulgaria, sunt doar 5 subdiviziuni ale Inspectoratului Fiscal, cum ar fi la noi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.”

Europa Liberă: Şi la noi 40?

Ion Prisăcaru: „Dar la noi sunt 35 raionale şi mai avem Bălţi, Chişinău...”

Europa Liberă: ... Comrat...

Ion Prisăcaru: „...unitatea teritorial-administrativă Găgăuzia.”

Europa Liberă: Peste 40.

Ion Prisăcaru: „La o ţară cu 4 mln de locuitori se irosesc bani şi fără rezultate corespunzătoare.”

Europa Liberă: Fără justificare.

Ion Prisăcaru: Chiar din primele zile, eram cu iniţiativa să stopez, pe o perioadă nelimitată, controalele, pentru că am văzut că ori sunt, ori nu sunt, statul nu primeşte impozitele corespunzător. Invers, statul ar economisi nişte salarii pe care le plăteşte şi nu se întoarce nimic înapoi. Dar adjunctul meu imediat a venit şi mă atenţionează: „Domnule Prisăcaru, veţi fi invitat la Procuratură, deoarece conform titlului V al Codului Fiscal, Serviciul Fiscal este obligat să exercite controale fiscale”. Şi, de aceea, am mers pe calea pe care v-am numit-o, să îi stimulăm pe cei oneşti.”

Europa Liberă: S-a discutat mult despre nevoia creării unei agenţii în a cărei componenţă ar intra şi Fiscul, şi Vama. E o variantă fericită?

Ion Prisăcaru: „Reforma trebuie făcută iniţial pe interior: Serviciul Fiscal şi Serviciul Vamal, ca ulterior poate să ajungem la etapa când să creăm această structură.”

Europa Liberă: Ce sfaturi aţi avea pentru cei care trebuie să ajungă contribuabili exemplari?

Ion Prisăcaru: „Un sfat foarte simplu: să respecte legea şi să cunoască legea.”

Europa Liberă: Reforma sistemului fiscal ar trebui să dureze până în 2014. Dar atunci când încep reformele, elementele vechi se confruntă cu cele noi. Din interior nu se opun încercărilor dumneavoastră de a face ordine în instituţie?

Ion Prisăcaru: „Doriţi să mă plâng?.. Nu aş vrea să mă plâng. Clar că este opunere. La orice e nou există opunere. Orice e nou este, din start, respins. Oamenii erau deprinşi să lucreze în felul în care s-a lucrat. Acum eu am venit şi cumva am inversat situaţia. Chiar nu sunt înţeles, pentru că eu am stopat controalele operative, spre exemplu. Şi inspectorii nu îşi închipuie: ei până acuma s-au ocupat cu controalele operative, iar acum eu le-am interzis. Se încearcă cumva să se lovească pe la spate. Sunt diferite situaţii, dar le depăşim pe toate.”

Europa Liberă: Sunteţi rezistent. Imunitatea vă e bună?

Ion Prisăcaru: „Da.”

Europa Liberă: Veniţi din sistem, oricum, nu sunteţi nou.

Ion Prisăcaru: „15 ani în urmă, am plecat din sistem. E o diferenţă: 15 ani în urmă, era o activitate de antreprenoriat mai primitivă, să spunem. Acum sunt căi de eschivare de la plata impozitelor, cu folosirea firmelor offshore. Atunci nu erau firmele fantomă. Atunci, dacă evaziune fiscală era, era că ceva nu s-a arătat în evidenţă. Dar acum sunt firmele offshire, firmele fantome, acestea care desfăşoară pseudo-activităţi.

Contribuabilul nostru nu a fost educat să respecte legea. Chiar nu i-am creat condiţii ca el să se încadreze în cadrul legal, să se folosească de acele pârghii, de instrumente de diminuare a impozitelor, în cadrul legal. E cunoscut în toată lumea că sunt metode de optimizare a impozitelor, în cadrul legal. Dar la noi s-a recurs la nişte lucruri murdare. Cum vă spuneam, erau aplicate cele mai drastice măsuri, deoarece era pus accentul pe constrângere, pe sancţionare faţă de cei care sunt ştiuţi, care erau la evidenţă şi plăteau impozite. Dar ceilalţi erau în afara atenţiei. Corespunzător aceia s-au dezvoltat şi acum continuă. Şi acum continuă să apară ca ciupercile după ploaie. Dar schimbarea situaţiei este o muncă de zi cu zi şi obligaţiunea Serviciului Fiscal.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG