Linkuri accesibilitate

Despre revoluții, revoluţionari şi copiii născuţi în închisorile din Iran


Sahar Delijani: „Întreaga noastră viaţă a fost afectată. Când părinţii mei au ieşit din puşcărie, tatăl meu nu a mai putut intra la vreo universitate…”


Sahar Delijani s-a nascut in notoria închisoare Evin din Teheran. Era anul 1983. Mama ei, participantă la revoluţia islamică din 1979, a fost arestată la un an de la victoria revoluţiei, pentru activitatea politică şi convingerile sale. Mama ei a stat in inchisoare 2 ani si jumătate. Tatal - patru… Sahar Delijani a debutat cu romanul „Copiii arborelui de jacaranda”, care istoriseşte aceasta perioada a istoriei recente a Iranului prin ochii copiilor deţinuţilor politici, foştii revoluţionari… a căror existenţă a fost strivită de revoluţia pentru care au luptat… Aflată la Washington, pentru a-şi lansa romanul pe piaţa americana, Sahar Delijani a stat de vorbă cu corespondenta noastră Golnaz Esfandiari, care a intrebat-o mai intii, cum si cind a aflat că fusese născută într-o închisoare?


„Am ştiut întotdeauna această poveste, pentru ca nu a fost un secret. Mama mi-a povestit mereu despre asta şi cind eram mai mică mă gîndeam că am avut cea mai bună naştere din lume. Eram cumva, mîndră de asta.. mai tirziu cînd m-am decis să scriu acest roman, am avut nevoie de mai multe detalii şi am fost şocată cînd le-am aflat…”

Sahar Delijani

Sahar Delijani

„As spune că cel mai şocant lucru a fost sa aflu că era interogată de gardienii puşcăriei cînd era in durerile facerii… Nu stiam asta. Asa ca, aflind aceste detalii, ceea ce părea interesant si deosebit pentru un copil, a devenit ceva extrem de dureros si foarte greu de scris… a fost foarte emoţionant pentru că, în timp ce scriam, mă gîndeam că mama mea a fost intr-o astfel de situaţie atit de grea şi eu nu pot face nimic ca sa schimb asta… eu abia de pot sa pun povestea pe hirtie…”

Corespondenta noastra a întrebat-o pe tinara scriitoare iraniana, al cărui văr primar s-a născut şi el în inchisoare, cum a fost afectată viata familiei ei de experienta anilor de detenţie ?

„Intreaga noastră viaţă a fost afectată. Cind prinţii mei au ieşit dinînchisoare, tatăl meu nu s-a mai putut întoarce la universitate. Era student cînd a fost arestat. Si asta i-a schimbat complet viata. Mama mea, si ea a avut de suferit. I-a fost foarte greu să-şi găsească o slujbă, să-ţi iei viata de la început după ce ieşi din închisoare este ceva extrem de greu si imposibil de uitat. Asa ca, orice decizie au luat părintii mei in viata lor a fost influenţată de aceasta experienţă, de acei ani de puşcărie.”

Unchiul scriitoarei a fost printre sutele de deţinuti, - după unele estimări cifra ar fi de peste 5 mii, - care au fost executati in Iran în 1988. Aceste execuţii în masă sunt o pagină neagră şi aproape necunoscută din istoria Iranului. Credeti că se va afla vreodată adevarul despre aceste momente, a fost întrebata Sahar Delijani…

„Da. Cred că Iranul n-o sa ramină mereu aşa. Situaţia n-o să rămînă asa şi sunt sigură ca va exista cîndva o zi în care se va infiinţa un comitet independent care să facă cercetări şi să investigheze ce s-a intimplat şi tot ce merită să fie ştiut. Din păcate cei care au fost executati nu se mai pot întoarce la viaţă. Dar este important ca adevărul să iasă la iveală…”

Corespondenta Europei Libere la Washington a întrebat-o pe tinăra romancieră ce fel de mesaj ar vrea ca romanul ei să transmită publicului american?



„Sunt două mesaje, pe care sper ca am reusit să le transmit prin cartea mea. Primul este ca Iranul nu este acea ţara aşa cum e înfăţişată citeodată de mediile occidentale, în care un grup de bărbaţi cu bărbi vin să ne conducă din cînd în cînd şi noi, iranienii, îi tolerăm, şi apoi vin alţii, şi le dăm ascultare si acestora. Noi nu suntem aşa. Iranul a fost şi este o ţară de luptători pentru o societate democrată. Si al doilea mesaj este ca oamenii, oriunde trăiesc în lume vor aceleaşi lucruri: au aceleaşi sperante, aceleaşi spaime şi aceleaşi îndoieli…”, crede iraniana Sahar Delijani, a carei carte de debut este lansata in Statele Unite în aceasta vară.
XS
SM
MD
LG