Linkuri accesibilitate



Singura știre pe care nu aveați cum s-o treceți cu vederea sună în felul următor: William și Kate au un băiat. Și toți sînt bine. Numai dumneavoastră ați sfîrșit cu o gaură în cap, pe locul în care au bătut fără pauză de masă televiziuni, ziare, radio și internet. Între Muntele Fuji și Eufrat și de la Eufrat la Muntele Fuji, nimeni nu a scăpat neinformat. Da, William și Kate au un băiat. Băiatul are 3 kilograme și 800 de grame, părinții ei au venit la spital cu un taxi negru și au plecat, după o oră, cu un taxi albastru. Spitalul se cheamă St. Mary, e o clădire obișnuită din Londra și a fost filmat fără încetare de ziariști din toată lumea, pînă cînd ușa spitalului a devenit „cea mai faimoasă ușe din lume” - cum observa pătrunzător un prezentator tv. Mai știm că și părinții lui au fost în vizită. Că vizita a durat 56 de minute. Că noul născut e al treilea în succesiunea la tronul britanic și că va fi, într-o zi, rege. Că mamele care au născut în aceași zi știu cum e să naști pe 23 iulie 2013 și de la ele știm și noi, cu ajutorul interviurilor tv, ce a simțit la naștere mama viitorului rege. Știm deasemenea că noul născut va fi dus acasă la părinții ei sau va sta acasă cu William și Kate. Că va avea sau că nu va avea guvernantă. Că va fi botezat și că va avea un nume ca toți copiii botezați. Că regii și reginele Angliei au mai avut copii care au avut copii. Că viitorul rege a fost purtat într-un coș albastru și că va fi purtat într-un cărucior. Căruciorul e tot albastru. Oare de ce?

Mai important, știm că reporterii tv au dat dovadă de eroism, stînd lipiți de spital mai bine de trei zile și trei nopți. Între faptele de eroism ale presei, nimic nu a fost mai înălțător decît minutele în care ziariștii s-au intervievat între ei, pentru a ne lămuri asupra propriei bravuri. Singurul lucru pe care nu l-am aflat și nu îl vom afla e: de ce?

De ce trebuie să fie bombardat și tîmpit un public de zeci, poate sute de milioane de oameni, în numele dreptului de a afla și de a cunoaște. O ipoteză e că, în definitiv, așa arată societățile libere: nimic nu rămîne ascuns în fața cetățeanului care are dreptul fundamental de afla primul tot ce se întîmplă în jurul lui. În acest caz, bilanțul e mizer. Știm ce culoare are căruciorul noului născut. Nu e clar ce poate face omul de rînd cu această informație obținută prin eforturile eroice ale presei, în numele libertății. Probabil, culoarea căruciorului se va așeza, alături de alte informații de asemenea calibru, în colecția de amintiri esențiale ale omului de rînd. Acolo unde se mai află, tot prin serviciile presei, culoarea preferată de Lady Gaga la șervețelele de prînz, numele cățeilor lui David Beckham și destinațiile de vacanță ale lui Brad Pitt.

Lumea se alege, astfel, cu informații la care, în lipsa libertății, n-ar fi putut năzui. Înțelegem mai bine de ce a meritat să scăpăm de tiranii. Dar mai important decît asta, explicația pe care presa o avansează tot mai insistent spune că oamenii sînt, astfel, mai aproape de lucrurile cu adevărat importante, că participă la istorie sau, chiar, că fac istorie. Abia în acest fel își dezvăluie importanța educativă și demcratică ultimele informații despre logodna șoferului regelui Spaniei sau despre lungimea piscinei hotelului în care n-a mai poposit prietena șoferului regelui Spaniei (a nu se confunda cu logodnica). Raționamentul care ține în priză bombardamentul informațional de acest tip are efecte mult mai importante decît ar fi de crezut și spune lucruri la fel de importante despre direcția unei lumi condusă de puterea extraordinară a mediilor de informare.
XS
SM
MD
LG