Linkuri accesibilitate

…cu ghionturi, scatoalce şi îmbrânceli. Verbale - dar nu mai puţin contondente.


Mărturisesc că imaginea mea despre ceea ce numim „coabitare politică” era aceea desprinsă din istoria recentă a republicii franceze. François Mitterrand, preşedinte socialist, s-a confruntat cu două coabitări: una, în primul septenat, cu Jacques Chirac, cealaltă, în al doilea mandat, cu Edouard Balladur, amândoi lideri ai unui partid de dreapta. La rândul său, ajuns preşedinte, Jacques Chirac a fost nevoit să coabiteze cinci ani, în timpul primului mandat, cu socialistul Lionel Jospin. N-a fost, evident, situaţia cea mai fericită dar n-a fost nici o catastrofă. Preşedintele şi primul ministru în funcţie au căzut de acord, de fiecare dată, să respecte un anumit set de principii, în spiritul prevederilor constituţionale. E drept, atât Chirac cât şi Jospin, atunci când erau prim-miniştri, au cerut să aibă un rol mai important şi mai vizibil în politica externă, care – în Franţa – este domeniul rezervat preşedintelui. Cu abilitatea-i binecunoscută, Mitterrand a acceptat chiar să susţină conferinţele de presă pe teme externe alături de primul ministru Jacques Chirac. Pe de altă parte, atât Chirac cât şi Mitterrand, în calitate de preşedinţi, au avut obiecţii faţă de politica guvernului, au respins unele nume propuse drept miniştri ori au întors din drum o serie de ordonanţe guvernamentale. Şi, desigur, spre sfârşitul mandatului, când se intra în linie dreaptă pentru campania electorală, au formulat critici mai aspre la adresa politicii guvernului. Prin urmare, n-a fost nimic idilic în coabitarea politică din Franţa, dar preşedintele şi primul ministru s-au comportat decent, civilizat şi s-au îngrijit – în ciuda poziţiilor lor ideologice diferite – să asigure buna funcţionare a instituţiilor statului.

E o distanţă enormă între acest mod de a asuma o situaţie politică deosebită si aşa-zisul «pact de coabitare» stabilit la începutul anului între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta. După o perioadă de relativă acalmie, climatul s-a degradat, iar cele două instanţe ale puterii se complac într-o stare de permanentă tensiune, aruncându-şi săgeţi otrăvite, glumiţe obraznice, insinuări parşive, comentarii veninoase, insulte mârlăneşti. Defectele de caracter ale lui Traian Băsescu sunt prezente înzecit la Victor Ponta şi, de altfel, acesta răspunde cu o bădărănie crispantă la fiecare atac sau chiar la o banală observaţie a preşedintelui. Cu toate acestea, premierul declară, candid, că toate sunt în ordine, că e în regulă cu coabitarea şi că trebuie doar să mai avem puţintică răbdare, până i se termină mandatul lui Traian Băsescu. Iar noi, în consecinţă, ar trebui să acceptăm ideea că aşa e coabitarea politică dâmboviţeană: cu ghionturi, scatoalce şi îmbrânceli. Verbale - dar nu mai puţin contondente.
XS
SM
MD
LG