Linkuri accesibilitate

După Carcaliu: tablouri arse, digitalizarea artei și „noii barbari”...


„Cap de arlechin”, tabloul distrus al lui Picasso, într-o fotografie dată publicității de poliție la Rotterdam

„Cap de arlechin”, tabloul distrus al lui Picasso, într-o fotografie dată publicității de poliție la Rotterdam

Barbarii cred că stocând miliarde de imagini digitale în format identic rezumăm istoria artei și că restul poate să ardă, ocupând loc degeaba.



Sub aspect de paradoxuri inteligente, afacerea tablourilor furate in Rotterdam si arse in România in satul tulcean cu numele neverosimil de Carcaliu a generat câteva din cele mai absurde si pretențioase comentarii imaginabile. Pe scurt, au fost unii care au Henri Matisse - La Liseuse en Blanc et Jaune (1919), un alt tablou furat de la Rotterdam

Henri Matisse - La Liseuse en Blanc et Jaune (1919), un alt tablou furat de la Rotterdam

firmat si insistat ritos că nu e nicio jale acolo. Pe lîngă aluzia lacrimogenă la instinctul de mamă pe care ar trebui sa-l înțelegem (tablourile au fost arse de mama unuia din hoți), ni s-a spus că azi, in era digitală, cu atâtea reproduceri disponibile in cărți și pe internet, nu trebuie să plângem după niste amărâte de pânze. Imaginea lor rămâne.

Extrema aberației a fost atinsă de cei care au afirmat chiar ca arderea tablourilor le-a fost de fapt benefică acestora, întrucat era vorba de opere minore, dintr-un muzeu puțin cunoscut, si că așa, după ce au fost arse, toată planeta le cunoaște acum. Altfel rămâneau ignorate. Aha. De ce sa nu vorbim atunci de „publicitate nemeritată”?...

Ii putem numi pe acești oameni „noii barbari" ai erei digitale. De aici pina a-i face autori morali ai arderii nu e decât un pas. Căci ei creează acest climat de nepasare pentru real, imbătați cu facilitatea iluzorie a virtualului.

Lucian Freud: Femeie cu ochii închiși, tablou furat și distrus în România

Lucian Freud: Femeie cu ochii închiși, tablou furat și distrus în România

Atitudinea asta se manifestă in raport cu toate artele. Imi amintesc, de pilda, cum, intr-o sala de cinema „de arta” in care rula un film spaniol, sonorul era atat de jos încât era inaudibil, așa incat am urcat in cabină, unde proiectionistul bea cu vanzatoarele de bilete si alți membri ai clubului.

-- „Nu se aude sonorul”, le-am, cerându-le sa dea mai tare.
M-au privit de parca eram nebun.
-- „Dar aveti subtitlurile”, mi-au răspuns.

Acești oameni, ca si cei care urmăresc filme cu sonorul dublat lin limba lor, nu inteleg ca un film nu e doar o succesiune de scene care spun o poveste, ci o construcție in care vocile, banda sonoră, mixajul sunetului, fac parte in egală măsură din totul artistic cu cursa de mașini de pe ecran.

La fel in eterna dispută dintre partizanii cărţii pe hârtie si cărţii pe ecran. Anumite cărți si poeme de Maiakovski sau Apollinaire NU sint făcute pentru a fi citite altfel decat pe o pagina de hârtie groasă, imprimată, cu silabele presărate detașat și aranjate și făcând corp cu țesătura hârtiei filigranate. Multe cărți sint o opera de arta completă, plecând de la copertă, asa cum era și discul de muzică de vinil, cu coperta lui artistic ticluită, lucru cu totul pierdut azi când toată lumea asculta doar muzica atroce comprimată in MP3.

La fel si cu tablourile: istoria picturii nu e doar o succesiune de imagini cadrate similar, ci întotdeauna suportul fizic a facut parte din totul gândit de artist. Imaginea dintr-un tablou de Bruegel pictat pe un panou de lemn nu e echivalentă cu cea a unei acuarele de Picasso pensulate pe hârtie, cum cred noii barbari. In neștiința lor arogantă, ei nu vad ca un panou de zece metri pătrați al lui Rubens si un desen cât jumătate de palmă smângălit de Toulouse-Lautrec pe un șervețel de la bordel pot fi făcute să aibă dimensiuni identice pe ecranul tabletei iPad. Dar granulația vopselelor, dar textura, țesătura pânzei, dar rama si tot ce completează ansamblul pentru privitor sînt pierdute definitiv.

Barbarii cred că stocând miliarde de imagini digitale in format identic am rezumat istoria artei și că restul poate să ardă, ocupând loc degeaba. Asta, pînă în ziua în care o furtună solară de amploare nemaiauzită va oblitera electricitatea și digitalul pe Pământ, făcând sa dispară, printr-un click galactic, totalitatea arhivelor virtuale.

Nu ne va mai rămâne atunci decât ce a apucat să imprime unul sau altul... adică tot pe hârtie sau pînză.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG