Linkuri accesibilitate

„Această modificare este contrară Constituţiei”


Angela Frolov și Anastasia Danilova în fața ambasadei americane la Chișinău, 19 mai 2013.

Angela Frolov și Anastasia Danilova în fața ambasadei americane la Chișinău, 19 mai 2013.

Angela Frolov (Gender Doc) despre amendarea Codului Contravențional cu un articol care poate limita drepturile minorităţilor sexuale.




Codul Contravenţional din Moldova a fost modificat cu un articol care poate limita drepturile minorităţilor sexuale, şi care contravine principiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omulului.

Este vorba de articolul privind „activităţi publice cu impact negativ asupra minorilor” votat de parlament pe 23 mai şi intrat în vigoare pe 12 iulie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit acestui articol, „difuzarea informaţiei publice şi/sau săvîrşirea unor fapte îndreptate spre propagarea prostituţiei, pedofiliei, pornografiei sau a unor alte relaţii decît cele legate de căsnicie şi familie în conformitate cu Constituţia şi Codul Familiei (…) sînt contravenţii care pot fi pedepsite cu amenzi până la interdicţia de a exercita temporar o anumită funcţie de răspundere.

Această modificare a atras și atenția blogg-erilor internaționali, care citează un articol de pe pagina de internet a Intergrupului pentru drepturile LGBT din Parlamentul European.

Iată ce a declarat Europei Libere pe marginea acestui subiect Angela Frolov de la organizaţia Gender Doc, care apără drepturile comunităţii LGBT din Republica Moldova:

Angela Frolov: „Noi şi toţi partenerii noştri internaţionali considerăm că această modificare este contrară şi Constituţiei, şi legislaţiei Republicii Moldova, în special Legii pentru prevenirea şi combaterea discriminării, dar şi unor tratate internaţionale la care Moldova e parte. Eu sunt sigură că această lege a fost votată mai degrabă din neatenție, fără a fi citită de către majoritatea membrilor parlamentului. A fost propusă de doar trei persoane pe care noi le cunoaştem ca fiind persoane extrem de homofobe, care luptă foarte aprig pentru a lipsi persoanele LGBT de drepturi egale. Eu sunt sigură că, mai devreme sau mai târziu, vor fi anulate aceste modificări pentru că este o piedică foarte serioasă pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană şi pentru liberalizarea regimului de vize.”

Europa Liberă: Dar posibilul impact al acestor modificări care ar fi?

Angela Frolov:
„La nivel naţional nu va fi nici un impact, pentru că eu sunt sigură că nu va fi nici o amendă pusă. Dar chiar dacă va fi pusă această amendă noi, până la urmă, o vom contesta şi vom avea câştig de cauză, prin urmare, amenda va fi anulată. Această lege, aceste modificări sunt foarte serioase ca impact internaţional, adică vor avea impact asupra imaginii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar găsiţi şi anumite similitudini cu legea recent adoptată în Federaţia Rusă, care introduce pedepse pentru aşa zisa „propaganda homosexuală” printre minori?

Angela Frolov:
„Da, evident, este puţin schimbată, dar sensul este acelaşi.”

Europa Liberă: Dar de ce nu aţi reacţionat imediat cum aţi remarcat aceste modificări?

Angela Frolov:
„Aceste modificări au fost luate foarte, foarte pe ascuns. Noi am aflat despre ele doar când au fost publicate deja în Monitorul Oficial [la 12 iulie 2013]. Când e publicat în Monitorul Oficial deja este târziu să faci proteste, trebuie de reacţionat în colaborare cu persoanele care au puterea să o facă. Deci, acum trebuie să insistăm ca aceste modificări să fie anulate de către Parlament.”

Europa Liberă: Şi cum aveţi de gând să faceţi asta?

Angela Frolov:
„Deja am trimis scrisori de informare către diverse organizaţii internaţionale, către Comisia Europeană, către mai multe reprezentanţe diplomatice, ambasade din Republica Moldova. Împreună cu ei vom face, poate, o masă rotundă la care vom invita reprezentanţii parlamentului pentru a discuta anularea acestor modificări.”
XS
SM
MD
LG