Linkuri accesibilitate

„Suntem de la sat şi nu prea am primit informaţii legate despre universităţi”


Tinerii de la organizaţia de tineret a PLDM-ului au lansat azi o acţiune de informare, care se va desfăşura în cinci universităţi.



Startul admiterii în universităţi a fost dat acum trei zile. Comisiile de admitere de pe lângă universităţi au afişat pe panouri toată informaţia despre numărul de facultăţi, specialităţi, câte locuri sunt cu taxă şi câte cu finanţare bugetară. Cu toate acestea, la înscriere se află şi absolvenţi sau membri ai unor organizaţii studenţeşti, pentru a-i îndruma pe tinerii candidaţi. De ce au tinerii nevoie de îndrumare, chiar dacă au ajuns la etapa de depunere a documentelor a încercat să afle Tamara Grejdeanu:

Tinerii care se înscriu în acest an la facultate pot depune dosarul la mai multe universităţi. Astfel, absolvenţii se vor putea înscrie la cea mai dorită facultate, dar vor avea şi o pistă de alternativă, în caz că nu sunt înscrişi la prima. Pentru a putea merge şi la alte universităţi, la comisia de admitere sunt depuse doar copiile actelor, lucru despre care mulţi elevi au aflat abia când au ajuns să depună dosarul.

Una dintre ei este Olga Zaporojan din Hânceşti. Ea regretă că înainte de admitere nu a avut ore de informare în liceu, pentru ca tinerii să ştie ce reprezintă o anume specialitate şi ce oportunităţi au: „Eu am venit azi prima dată şi ştiu că nu trebuie de dat originalul, anume copii trebuie de făcut, dar nu ştiu care sunt anume toate actele pe care trebuie să le las. Noi suntem de la sat şi nu prea am primit informaţii legate despre universităţi.”

Europa Liberă: Şi ce v-ar interesa?

Olga Zaporojan: „M-ar interesa să fie cineva poate să ne îndrume, să ne spună anume cum este la universitatea dată, pentru că noi nu cunoaştem.”

Europa Liberă: Ce avantaje oferă anumite specialităţi?

Olga Zaporojan: „Ce avantaje şi chiar despre universitate, care sunt nişte reguli, chiar şi la învăţare, despre cămin informaţii.”

La comisia de admitere a Universităţii tehnice mai mulţi studenţi din ultimii ani au pregătit broşuri şi pliante informative despre universitate, pe care le propun tinerilor. Chiar dacă unii elevi ezită să pună întrebări, în mare parte, au nevoie de îndrumare profesională, spune Tamara Rotaru, reprezentanta organizaţiei studenţeşti:

„Foarte mulţi nu sunt convinşi, nu ştiu domeniul în care vor să activeze, nu ştiu sigur la ce facultate vor să meargă, vin, vor să depună actele şi atâta tot. Cea mai mare nedumerire lor este cum pot depune la mai multe facultăţi, la mai multe universităţi.”

Europa Liberă: Şi îi îndrumaţi, le povestiţi despre facultăţi?

Tamara Rotaru: „Da, toate informaţiile sunt, avem ziare, avem broşuri informative, avem site-ul oficial plus la toate noi oferim toate informaţiile care sunt necesare. Se interesează dacă vor avea locuri de muncă pe viitor şi în ce domeniu vor putea activa. Cea mai mare întrebare a lor este dacă vor avea loc la buget.”

Pentru a-i ajuta pe absolvenţi să leagă un domeniu de formare profesională şi să nu depună actele la întâmplare, tinerii de la organizaţia de tineret a PLDM-ului au lansat azi o acţiune de informare, care se va desfăşura în cinci universităţi, spune Mihaela Spătaru, vice-preşedinta organizaţiei.

Acţiunea ca dura pe perioada admiterii dar şi în primul an universitar: „Ce ar însemna Student Hub? Primul lucru pe care îl include sunt punctele de informare mobile în cinci universităţi din Chişinău care au un profil larg de specialităţi. Tinerii voluntari care vor fi prezenţi la aceste mici centre de informare vor răspunde la mai multe întrebări. Prima ar ţine de modalitatea de aplicare şi de toate documentele care trebuie depuse pentru o facultate sau alta. În acelaşi timp îi vom informa despre ce reprezintă facultăţile din cadrul universităţii alese şi specialităţile. Ei vor afla şi informaţii despre acea facultate pe care ei şi-o doresc şi la ce universitate o mai pot găsi.”

Pentru că în mare parte tinerii mizează la un loc cu finanţare bugetară, reprezentanţii comisiilor de admitere îndeamnă absolvenţii să ţină cont de numărul de locuri bugetare oferite pentru fiecare specialitate. În acest an sunt puse în concurs peste șase mii de locuri cu finanţare de la buget şi peste 13 mii de locuri cu taxă. Preţul contractelor variază între 3000 şi 20 de mii de lei pe an. Cele mai multe locuri bugetare sunt pentru Ştiinţe în educaţie, inginerie, medicină şi ştiinţe exacte.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG