Linkuri accesibilitate

Ecouri ale vizitei preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău (Adevărul, Ziarul Naţional, Timpul)


Afacere de milioane cu un „apartament guvernamental” (Ziarul de Gardă)


Comentatorii din presa îşi împărtăşesc astăzi cu toţii impresiile despre vizita de ieri la Chişinău a preşedintelui român Traian Băsescu. „Şi noi vă iubim, dar vrem mai mult” - este titlul editorialului din „Adevărul” în care redactorul-şef al cotidianului, Alina Ţurcanu, recunoaşte că a fost emoţionată, dar a rămas cu o întrebare în cap: şi dacă chiar o cerem? Se referă la declaraţia „Cereţi Unirea şi o vom face!” pe care Băsescu o făcuse într-un cadrul mai informal al întâlnirii cu societatea civilă.

În rest, celelalte articole din cotidian dedicate vizitei stăruie pe restanţele care ar exista la nivel de dialog pragmatic moldo-român: milioanele promise încă în 2010 şi neoferite Moldovei, problemele la vize şi permisele de mic trafic.

Tot „Adevărul” îl citează pe directorul Centrului Român pentru Politici Europene, Cristian Ghinea, care a observat că Traian Băsescu i-a dat o replică foarte bună liderului PCRM, Vladimir Voronin, care „şi-a schimbat opinia ca o vuvuzea după cum bate vântul şi promovează acum proiectul euroasiatic - o idee în capul lui Putin”. „Trebuie să fim foarte atenţi ce se întâmplă cu Ucraina. Atâta timp cât această ţară nu aderă la pactul euroasiatic, Republica Moldova este la adăpost, întrucât nu poţi face uniunea cu Rusia peste Ucraina”, conchide expertul pentru „Adevărul”.

Pe pagina electronică a publicaţiei „Ziarul Naţional” Sorina Ştefârţă recunoaşte că i-ar plăcea să creadă că dl Băsescu cunoaște niște dedesubturi promițătoare atunci când spune că „Republica Moldova se pregăteşte pentru cel mai mare succes al procesului declanşat cu mulţi ani în urmă – apropierea de UE şi, implicit, parafarea Acordului de Asociere”. Și că este sincer atunci când crede că nu vor exista provocări din partea Rusiei înainte de Summitul de la Vilnius, deoarece Moscova se respectă prea mult pentru a face așa ceva. „Dă, Doamne, dar nu cred!..”, conchide totuşi autoarea.

Precum e diferită Moldova, aşa e diferită atitudinea faţă de Băsescu – o idee generală din editorialul lui Constantin Tănase rămas pe pagina electronică a ziarului „Timpul” încă de ieri. În afară de ură sinceră la unii şi ușoare nemulțumiri și gelozii în inimile liderilor politici, cu adevărat sinceri și cu inimă deschisă a fost așteptat președintele român de către basarabenii simpli, care cred în Unire și care întotdeauna l-au iubit și l-au votat. Traian Băsescu va rămâne în istoria relațiilor dintre Chișinău și București ca singurul președinte român care i-a iubit sincer pe moldoveni și le-a întins o mână de ajutor, mai scrie dl. Tănase.

Analistul politic Vitalie Andrievski este citat de „Radio Vocea Rusiei” cu părerea că vizita lui Traian Băsescu nu va contribui cu nimic la dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fiind, cităm, „un show diplomatic”, care nu va aduce nimic pozitiv, dar şi nimic negativ.

Printre alte teme prezente pe paginile ziarelor, „Timpul” îşi opreşte atenţia asupra problemei accesului la apă potabilă în mai multe localităţi ale ţării. Pe timp de vară, în unele sate, localnicii ajung să prețuiască apa mai mult ca orice. Bunăoară, satul Japca din raionul Florești, în fiecare vară o parte din fântâni seacă, iar în altele scade nivelul apei, sătenii fiind nevoiți să care apă de la distanțe considerabile.

Şi… săptămânalul „Ziarul de Gardă” scoate la iveală ceea ce pare a fi o afacere dubioasă cu o locuinţă ce ar fi trebuit de fapt să aibă statut „de serviciu”. E vorba despre un apartament de lux cu trei camere, din complexul locativ guvernamental, situat pe str. Serghei Lazo din Chişinău, care este scos de vânzare la un preţ de 4,7 milioane de lei. Aşa cum se arată în articol, acesta a aparţinut la început unui fost ministru de la interne şi a fost vândut de mai multe ori, aşa cum se procedează de obicei atunci când cineva vrea să-şi piardă urmele.
XS
SM
MD
LG