Linkuri accesibilitate



Toată lumea s-a aşezat ca la film şi aşteaptă să vadă ce se mai întîmplă cu Edward Snowden şi cu extrordinarele lui dezvăluiri despre abuzurile guvernului american. Snowden e tot pe un aeroport din Moscova, unde organizează conferinţe de presă şi povesteşte noi şi noi grozăvii, din care Statele Unite ies rău. Mai mult, Snowden lasă să se înţeleagă că va veni o zi în care va dezălui lucruri atît de grave încît americanii se vor ruga de el să tacă. Pînă atunci, Snowden, omul fugărit de tirania americană, e găzduit de autorităţile democrate ruse care se pregătresc să îi acorde azil temporar şi ulterior permisiunea de a se instala în Venezuela, Cuba, Bolivia, Ecuador sau alt paradis al libertăţii. Snowden e la adăpost. Cine îi sînt, însă, binefăcătorii? Şi cum au ajuns ei să sară în apărarea celor ce strigă pentru a face cunoscută o nedreptate? Cazul Magnitsky e un ghid potrivit.

La fel ca Edward Snowden, Sergei Magnitsky a denunţat abuzuri extraordinare ale statului, în propria lui ţară. Numai că de aici încep diferenţele. Magnitsky nu mai e în viaţă şi e foarte prosbil să fi fost omorît în bătaie de gardieni, într-o închisoare din Rusia. Snowden e în viaţă şi se pregăteşte de o şedere protejată de autorităţile ruse. Snowden va primi, foarte probabil, azil în Rusia. Magnitsky a fost recent găsit vinovat de un tribunal rus care a observat, touşi, că vinovatul nu mai e în viaţă şi a avut delicateţea de a renunţa la pedeapsa cu închisoarea pentru un defunct. Snowden e eroul universal al jurnalelor de ştiri, al documentarelor şi reportajelor de presă. Magnitsky e abia menţionat de o mass media complet confiscată de dezvăluirile lui Snowden. Snowden e un caz celebru. Magnitsky, care a trecut tot prin mîinile autorităţilor ruse, e o apariţie neclară. Publicul larg ştie tot despre curajul lui Snowden dar e ferit de detaliile cazului Magnitsky. Dacă diferenţa e întîmplătoare, ar fi de crezut că Magnitsky are, pur şi simplu, ghinion. Dar cine crede aşa ceva trăieşte într-o lume naivă în care competiţia pentru celebritate e singurul sport disponibil. Nu e, de fapt, nimic întîmplător în această diferenţă de tratament din care publicul larg iese mai rău informat şi, în orice caz, bine manipulat. Datele publice ale cazului Magnitsky dau, la un loc, o poveste monstruoasă pe care vedetismul întreţinut în jurul lui Snowden o acoperă tocmai bine.

Povestea începe în 2007, cînd poliţia rusă a pătruns, la Moscova, în birourile companiei americane Hermitage - cel mai mare fond de investiţii din Rusia. În urma raziei, poliţia a confiscat documente conţinînd situaţia fiscală a celor trei firme cu care lucra Hermitage. În aceste hîrtii se aflau datele care atestau cum şi cînd au plătit aceste trei comapnii impozite în valoare de 230 de milioane de dolari statului rus. La scurt timp după ce documentele au fost confiscate, directorii celor trei companii au fost schimbaţi şi înlocuiţi cu personaje dubioase, între altele şi pentru că suferiseră condamnări penale. Apoi, cele 230 de milioane plătite în impozite au fost înapoiate, în 24 de ore, celor trei companii. Plata s-a derulat printr-o bancă obscură condusă de un alt personaj cu dosar penal. La o săptămînă după ce banii au fost viraţi, noii şefi ai celor trei companii şi şeful băncii folosite pentru virarea banilor au plecat împreună în vacanţă. În Dubai. Unde s-au pus pe cumpărat proprietăţi.

În acest punct, intră în joc Serghei Magnitsky, avocatul companiei Hermitage. Magnitsky a urmărit traseul celor 230 de milioane de dolari şi a fost absolut convins că, odată sesizate, autorităile ruse vor pune capăt operaţiunii. Magnitsky a denunţat toată afacerea şi a atras atenţia, aşa cum o face Snowden astăzi, asupra abuzurilor comise de stat. La puţin timp după ce Magnitsky a declanşat campania, autorităţile ruse au reacţionat, dar nu aşa cum se aştepta Magnitsky. Serghei Magnitsky a fost arestat şi plasat în detenţie. Între timp, preşedintele companiei Hermitage, William Browder, a dus investigaţia mai departe şi a făcut publice lucruri uluitoare. Au devenit publice, astfel, liste de funcţionari şi inspectori fiscali ai statului care deţin vile în Rusia şi în afara Rusiei, maşini de lux, piscine şi yacht-uri - totul pe spezele unor salarii de pînă la 1000 de euro pe lună. Ce s-a întîmplat mai departe ţine de crimă, cinism şi, la fel de grav, de slăbiciunea mediilor de informare occidentale care s-au lăsat uşor convinse să se transforme în instrument de lucru al autorităţilor ruse.
XS
SM
MD
LG