Linkuri accesibilitate

Şi totuşi se întorc acasă...


147 de tineri de la ţară, reveniţi din străinătate, au pornit afaceri cu sprijinul OIM şi ODIMM.


O parte din tinerii moldoveni care au lucrat în străinătate s-au decis să se întoarcă în ţară, iar cu experienţa acumulată şi cu banii agonisiţi printre străini, căută să-şi deschidă o afacere. 147 de tineri de la sate au reuşit să-şi pună pe picioare propriile afaceri, beneficiind de cursuri de instruire, dar şi de granturi de până la 2000 de euro în cadrul unui proiect al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) şi al Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Detalii are Alla Ceapai:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:56 0:00
Link direct

Din banii agonisiţi la Moscova, Petru Găină, a sădit o plantaţie de agriş şi de coacăză neagră în satul Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti. Iar din grantul de 2000 de euro obţinut din proiect el a reuşit să-şi procure un sistem de irigare pentru plantaţia sa. Deşi sunt riscante, afacerile în agricultură sunt profitabile, spune tânărul:

Petru Găină
Petru Găină
„Anul acesta a fost foarte bogat. E primul an când am roadă, dar a fost suficientă. La anul sper să am mai multă roadă. Am realizat-o mai mult în sat. La sfârşit, mi-am lăsat 100 de kg pentru capitală. În capitală preţurile sunt mai bune, 50 de lei pentru un kilogram. La sat am vândut cu 30 de lei.”

Chiar dacă în acest an ploile cu grindină i-au ocolit plantaţia, Petru Găină intenţionează să se asigure pe viitor şi să-şi procure o plasă antigrindină. Tânărul îmi spune că mica sa afacere, pe care vrea să o extindă, e ceea ce îl opreşte să plece în căutarea unui trai mai bun peste hotare:

„La noi nu ai cu ce te ocupa, nu ai ce face. Salariile sunt mici. acelaşi lucrător de mâna a doua sau meşter au salarii mizerabile, dar preţurile sunt mari. Dacă nu reuşeam cu afacerea plecam peste hotare.”

Maria Tornea
Maria Tornea
Vorbesc şi cu o altă beneficiară a unui grant de 2000 de euro, Maria Tornea din satul Giurgiuleşti, raionul Cahul. Câţiva ani a muncit în România, decora interioare pentru diverse ceremonii. Convinsă că o asemenea afacere ar fi profitabilă şi în satul ei natal, Maria Tornea a decis să încerce. Ea îmi spune că nu e deloc uşor să-ţi pui pe picioare o afacere în Moldova:

„E multă birocraţie, începând cu obţinerea patentei şi tot felul de autorizaţii. De asemenea e complicat să găsesc unele firme de la care să pot procura angro toate materialele de care am nevoie, baloane, decoraţii. Suntem departe de Chişinău şi de aceea ne vine foarte greu.”

Directorul general al Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ODIMM), Iulia Iabanji, spune că nici una din cele 147 de afaceri iniţiate de tineri nu a eşuat:

Iulia Iabanji
Iulia Iabanji
„Nu avem aşa cazuri. Ei sunt acum în componenta de post monitorizare unde, iarăşi, sunt asistaţi, consultaţi şi ajutaţi.”

Iniţiativa pentru abilitarea economică şi stimularea antreprenorială a tinerilor de la sate nu este singurul program prin intermediul căruia moldovenii care muncesc peste hotare sunt încurajaţi să revină în ţară. Bunăoară, ODIMM continuă deja al treilea an programul Pare 1+1 pentru atragerea remitenţelor în economie.
Previous Next

XS
SM
MD
LG