Linkuri accesibilitate

ADEPT: Grad redus de transparenţă a alocării banilor din fondul de rezervă al Guvernului


În anul 2012 cele mai mari cheltuieli din fondul de rezervă al Guvernului s-au făcut pentru premii naţionale şi distincţii, arată un studiu al organizaţiei neguvernamentale ADEPT. Circa 15 milioane de lei s-au alocat în aceste scopuri sau 34,8% din suma totală a fondului.

Eugen Hristev, unul din autorii studiului, a declarat, citat de agenţia IPN, că anul trecut a fost înregistrat un grad redus de transparenţă în procesul de adoptare a hotărârilor Guvernului prin care se alocă resurse din fondul de rezervă. Doar 47% dintre documente au fost incluse pe agenda şedinţelor executivului, chiar dacă informaţia despre utilizarea mijloacelor fondului de rezervă este una de interes public şi cade sub incidenţa Legii privind procesul decizional.

Studiul a fost realizat în cadrul unui proiect implementat cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova / Programul de Drept.
XS
SM
MD
LG