Linkuri accesibilitate

Memorialul de la Sighet - 20 de ani de la înființare


Sala Memorialului dedicată activității Radio Europa Liberă

Sala Memorialului dedicată activității Radio Europa Liberă

Vladimir Tismăneanu: „păstrarea şi salvarea memoriei înseamnă discuţia, dialogul, conversaţia, interiorizarea lecţiilor legate de ceea ce a reprezentat experienţa totalitară”.



Se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Memorial şi a Centrului Internaţional de Studiere a Comunismului de la Sighet, un loc care contează enorm în memoria Vladimir Tismăneanu

Vladimir Tismăneanu

românilor, pentru că acolo a fost, de fapt, mormântul clasei politice româneşti. Importanţi politicieni, importanţi gânditori au fost deportaţi la Sighet, au fost închişi la Sighet şi şi-au găsit acolo sfârşitul.

Sighetul reprezintă, astfel, ceea ce istoricul francez Pierre Nora numeşte „un loc de memorie”. Trebuie lăudată - şi nu am destule cuvinte pentru a lăuda cum trebuie iniţiativa celor care au pornit Memorialul de la Sighet - care nu este, pur şi simplu, un muzeu memorial, dar este, în acelaşi timp, un loc în care se cercetează, un loc în care vin tineri din România, pentru a participa la şcolile de vară.

Lucruri extrem de importante, pentru că păstrarea şi salvarea memoriei nu înseamnă, pur şi simplu, instituirea unui muzeu, a unui spaţiu care, până la urmă, nu este neapărat unul viu, ci discuţia, dialogul, conversaţia, interiorizarea lecţiilor legate de ceea ce a reprezentat experienţa totalitară, „universul concentraţionar”, cum l-a numit Albert Camus.

Salvarea acelei etici a neuitării, despre care a scris atât de frumos Monica Lovinescu şi pe care au susţinut-o Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noël Bernard, Vlad Georgescu, marile figuri ale Europei Libere. Şi, de asemenea, evident, trebuie amintit rolul unui Ghiţă Ionescu, care a scris prima lucrare, care a devenit clasică, de istorie a comunismului românesc. Sighetul este un loc de memorie şi este un loc de pelerinaj, un pelerinaj solemn, un pelerinaj sobru şi un pelerinaj lucid.

Aş vrea să menţionez aici rolul Anei Blandiana şi a lui Romulus Rusan, care au fost, de fapt, dinamul, au fost forţa vie care a ţinut acest proiect, care părea, la început, un proiect fără speranţă, pentru că nu a existat niciun fel de sprijin din partea partidului guvernamental care, la vremea respectivă, era Partidul Mare din România, partidul lui Ion Iliescu şi Petre Roman la început, PDSR, după aceea, tot a lui Ion Iliescu, diversele încarnări ale FSN-ului. Nu a existat, de fapt, un sprijin pentru Sighet.

Nu vreau să fac aicea o analiză a relaţiei dintre Sighet şi opoziţia democratică din România. Trebuie salutat faptul evident că Emil Constantinescu, ca preşedinte al României, a trimis un important mesaj anticomunist care a fost citit la Sighet, după cum Sighetul este legat şi de condamnarea comunismului, în decembrie 2006, de către preşedintele Traian Băsescu.

Aş menţiona, în acest sens, faptul că domnul Romulus Rusan a fost membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Şi că experţi de la Sighet, să menţionez aici numele lui Robert Furtos, al Ioanei Boca, au fost printre cei care au lucrat la scrierea raportului final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Este extrem de important faptul că, în 2013, Memorialul de la Sighet şi-a deschis o extensie la Bucureşti. România nu are în Bucureşti sau nu avea, până acum, un muzeu al experienţei comuniste. S-a spus uneori că aş diminua importanţa Muzeului de la Sighet. Nici vorbă de aşa ceva. Pentru mine Sighetul reprezintă un punct crucial al memoriei antitotalitare româneşti şi acest lucru nu ştiu cum să-l subliniez mai pregnant.

Este important ca şi în Bucureşti să existe un asemenea loc şi cred că extensia Muzeului de la Sighet este exact embrionul, punctul pe care poate fi grefat un asemenea muzeu. Filosofia Muzeului de la Sighet nu este o filosofie a vendetei, este o filosofie a cunoaşterii. Este o epistemologie, dacă vreţi, a asumării trecutului totalitar. Din acest punct de vedere, Sighetul se poate compara cu muzee similare, cum ar fi Casa Terorii, de pildă, de la Budapesta sau muzee de la Varşovia, din Ţările Baltice şi aşa mai departe.

Sighetul, mi se pare mie, răspunde imperativelor Declaraţiei de la Praga care a fost iniţiată de regretatul preşedinte al Republicii Cehe, Václav Havel, de Vytautas Landsbergis şi de preşedintele actual al Republicii Federale Germania, pastorul Joachim Gauck, în sensul că este nevoie de o, nu neapărat o unificare, dar de o convergenţă a memoriilor europene. Memoria, pe de o parte, a totalitarismului nazist, a Holocaustului, şi memoria GULAG-ului, memoria tragediei absolute, care a fost, în egală măsură, cu Holocaustul, tragedia impusă de comunişti în lumea pe care au dominat-o şi, până la un punct, în anumite zone ale lumii, în Asia şi în America Latină, în Cuba, continuă să o domine.

Ultimul punct, pe care aş vrea să îl ating, în acest scurt omagiu, pe care îl aduc celor care au făcut şi fac posibilă experienţa de memorie, experienţa anamnestică de la Sighet, este faptul că ei au accentuat dimensiunea comparativă. Nu este, pur şi simplu, o experienţă parohială, o experienţă provincială, o experienţă monadică, care se reduce la ceea ce s-a petrecut în România, ci în sălile de la Sighet vizitatorii, studenţii şcolilor de vară pot vedea, de fapt, fenomenologia luptei pentru libertate în întreaga Europă de Răsărit, sunt săli acolo şi panouri despre ce s-a petrecut în Ungaria, despre revoluţia maghiară, despre primăvara de la Praga, despre rolul posturilor de radio occidentale în distrugerea comunismului şi rolul papei Ioan Paul II şi aşa mai departe.

Deci însuşi faptul că, de-a lungul anilor, şi am fost şi eu onorat să fiu invitat la Sighet şi să pot vorbi acolo, cred că era în 2008, însăşi faptul că, de-a lungul anilor, la Sighet, au fost prezenţi cercetători nu numai din România şi evident trebuie să amintesc aici rolul extrem de important al academicianului Alexandru Zub care a participat, cred că, în fiecare an, la evenimentele de la Sighet, dar şi cercetători din străinătate, în primul rând, rectorul şcolii de vară Stéphane Courtois, istoricul francez care a fost coordonatorul „Cărţii negre a comunismului: Crime, teroare, represiune”. Ei bine, toate aceste lucruri, să-l amintesc acum pe regretatul Leon Volovici, cu care m-am întâlnit în 2008, la Sighet, a venit acolo să vorbească şi aşa mai departe, o serie de oameni foarte importanţi care au participat la evenimentele de la Sighet, au vorbit la Sighet, au ţinut prelegeri la Sighet. Evident, istoricul Dennis Deletant, unul din cei mai importanţi analişti ai comunismului românesc, toate aceste lucruri au accentuat dimensiunea internaţională şi comparativă a Sighetului.

Deci, la 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Memorial de la Sighet, de o potrivă muzeu, şi de o potrivă monument memorial, nu pot decât să urez să fie multe, multe decenii care să urmeze şi să aibă parte de recunoaşterea pe care o bine merită.
XS
SM
MD
LG