Linkuri accesibilitate

Victimă a unui cumplit accident de circulaţie care l-a desfigurat, Antoni Casas Ros se repliază asupra-şi, într-un roman halucinant.



„Viaţa bate romanul”, se spune atunci când realitatea depăşeşte ficţiunea; şi dacă îşi dau mâna, biograficul & imaginarul, ce rezultă?!... Victimă a unui cumplit accident de circulaţie care l-a desfigurat, Antoni Casas Ros se repliază asupra-şi, într-un roman halucinant ce „păstrează distanţa justă între realism şi baroc” (Lire), Teorema lui Almodovar, Vellant, 2010, redactat în franceză, dar considerat totuşi spaniol, mai exact – cel mai bun roman spaniol al anului 2008.


„În noaptea asta m-am trezit pe la ora 3 cuprins de o bucurie pe care n-o mai cunoscusem vreodată. (…) aveam să scriu autobiografia unui spirit şi nu pe cea a unui trup”, acesta-i punctul de plecare al romanului, pe blazonul căruia stă gravat – pe post de deviză! – versul lui Roberto Juarroz: „În centrul vidului se află o altă sărbătoare”. Cu un picior în realitate – „Adevărata mea viaţă începe cu un sfârşit” – şi altul în ficţiune – „Adesea m-am gândit la Pedro Amodovar (…) Ştiu că sunt ultima lui creaţie, cu toate că într-un anumit fel exist deja” –, naratorul înaintează în reconstruirea propriei identităţi, din clipa în care se vede prins într-o poveste de dragoste cu Lisa, „transsexual şi prostituată”, personaj almodovarez prin excelenţă, privindu-se totodată în oglinda retrovizoare a memoriei. Toată estetica sa se conţine în această observaţie: „Într-o zi, am văzut o cântăreaţă de jazz care întorcea spatele publicului. Mi s-a părut frumos. Vocea ieşea din întregul trupului ei, nu numai din gură. Limbajul, cuvintele contopite cu întregul corpului. Asta este felul în care scriu eu. Nu e o operaţie mentală. Este mai mult un act fizic”. Or, dintre „actele fizice” – filmate cu încetinitorul, mai ales secvenţele de dragoste – cel mai temerar mi se pare refacerea feţei lui Antoni, de către Lisa, chiar dacă este vorba doar de o mască:
„- S-a făcut singură, numai din privire, ca şi cum faţa lui se schimba şi lua forma pe care i-o dădeam. Mâinile lucrau singure. Aveam senzaţia că asist la un fel de naştere la care nu contribuiam cu nimic.
- Aşa ceva aş numi eu iubire.”
15 iulie ’13
XS
SM
MD
LG