Linkuri accesibilitate

Străinătatea e casa unde îți găsești originile.




Saxofonistul american de origine indiană Rudresh Mahanthappa ar putea fi ilustrarea perfectă a unui oximoron: străinătatea e casa unde îți găsești originile.

S-a născut la Trieste, în Italia, a crescut la Boulder, statul american Colorado, a studiat la Berklee College of Music și DePaul University din Chicago, și în timpul studiilor la Berklee a dat peste muzicianul Kadri Gopalnath, a cărui preferință pentru utilizarea unui instrument prin excelență occidental (saxofonul) în contextul așa-numitei muzici carnatice (unul din subgenurile muzicii clasice indiene) l-a surprins și inspirat pe Mahanthappa.



A lansat 13 albume, și face parte din șapte proiecte muzicale distincte.

Din 2003 încoace, a fost nominalizat de nenumărate ori de prestigioasa publicație americană „Down Beat” în al său nu mai puțin faimos Critics Poll, care l-a declarat între altele saxofonistul alto numărul 1 al anului 2011.

Ceea ce cântă Rudresh Mahanthappa este și ilustrarea unui aparent paradox: deși în epoca modernă este expresia totală a libertății de exprimare în muzică, jazzul e de fapt o formă muzicală fixă, care se trage din formule tradiționale aparent închistate, și de aceea puțin îmbietoare la improviație.

O observație contrazisă total de piesa „Abhogi”, de pe albumul „Gamak”, lansat de Rudresh Mahanthappa în 2013.
XS
SM
MD
LG