Linkuri accesibilitate

„V-am ajutat nu doar cu mintea, dar şi cu inima” (Dirk Schuebel/Adevărul).



Lovitură de teatru la Ministerul Culturii”, scrie Jurnal de Chişinău. Din articol aflăm despre planurile de privatizare a cinci teatre importante: Luceafărul, Eugene Ionesco, Alexei Mateevici, Ginta Latină şi Ion Creangă. Preşedintele Uniunii Teatrale este surprins de iniţiativa venită de la Guvern şi declară că cei din breaslă nu au fost consultaţi referitor la planurile de privatizare. Din articolul Svetlanei Corobceanu mai aflaţi cine cred artiştii că s-ar afla în spatele acestor iniţiative, dar şi reacţia, sau mai bine zis lipsa de reacţie, a conducerii Ministerului Culturii.

Tot în Jurnal găsim şi un interviu cu Dirk Schuebel - şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, aflat la sfârşitul mandatului. „Cea mai mare problemă a Republicii Moldova rămâne corupţia” este titlul textului, care este de fapt un citat din domnul Schuebel.

Timpul scrie că „Avem energie gratuită, dar n-avem bani s-o exploatăm” şi oferă detalii despre plusurile şi minusurile folosirii panourilor solare în gospodărie. Din minusuri, se pare, cel mai important ar fi preţul acestora. Potrivit ziarului, investiţia într-un sistem pe bază de panouri solare pentru o casă cu o familie formată din patru membri s-ar cifra la circa 3-6 mii de euro.

Tot Timpul ne face cunoştinţă cu numele a încă trei elevi cu zece pe linie la BAC. Nume noi apărute în urma procedurii de contestare. Cei trei vorbesc despre planurile de viitor, despre secretul reuşitei lor şi sunt unanimi în ceea ce priveşte rolul pozitiv al camerelor video de supraveghere asupra procesului educaţional moldovenesc.

Şi Adevărul îi ia un interviu lui Dirk Schuebel, de data aceasta, titlul este „V-am ajutat nu doar cu mintea, dar şi cu inima”. „Vinul moldovenesc este fantastic” - un alt citat din domnul Schuebel, scris cu majuscule.

În acelaşi ziar găsim un articol mare dedicat grăsimilor alimentare. Ulei, unt, margarină – care şi de ce este preferabil pentru o alimentaţie sănătoasă?
XS
SM
MD
LG