Linkuri accesibilitate

Aşteptăm schimbările cu acelaşi interes pe care l-am avut în perioada 2005-2007.



Cînd am văzut ieri ştirea asta difuzată de mass-media, am clipit nedumerit din ochi. Reieşea din informaţia răspîndită de tot felul de agenţii şi site-uri că începe o mare reformare a Procuraturii, că dl Gurin, procurorul general, a dispus crearea unui grup de lucru ce va elabora proiecte de legi menite să reformeze instituţia. Am mai citit că acum reformarea Procuraturii e o prioritate a Guvernului, că procesul de transformare va dura pînă în 2016.

Aşadar, la început am clipit nedumerit din ochi. Apoi, o străfulgerare mi-a luminat mintea, stimaţi ascultători, şi am început să rîd cu poftă. Îmi amintisem cîteva detalii care m-au amuzat copios. Iar chestia e realmente haioasă, amuzantă.

Vasăzică, în ziua de 11 aprilie 2007, la Europa Liberă a sunat o doamnă foarte amabilă de la Procuratura Generală. Doamna mi-a zis că procuratura organizează un simpozion privind ULTIMA ETAPĂ DE REFORMARE A PROCURATURII, un simpozion la care urmau să participe oficialităţi străine. Şi a invitat un reporter al Europei Libere la această reuniune. Repet, asta s-a întîmplat pe 11 aprilie 2007!

În mod normal, te întrebi: dacă marea reformare începe acum, în 2013, ce a fost în 2007? Atunci se vorbea despre ultima etapă de reformare a Procuraturii. Să înţelegem că ea a eşuat? Că s-a evaporat ca picătura de apă în deşertul Sahara? Mărturisesc că chestia asta mi se pare într-atît de ciudată, încît singura reacţie adecvată e în opinia mea rîsul. Fireşte, putem să admitem că reformarea aia nu trebuie luată în considerare fiindcă atunci era o altă guvernare. Dar ce facem dacă peste o vreme se va schimba din nou guvernarea? Vom renunţa şi la actuala reformare?

Şi mai e ceva. În 2005, am tot încercat inutil, vreo trei luni de zile, să fac un interviu cu procurorul general de atunci, dl Balaban, care, după ce acceptase dialogul, a fost pe urmă mereu ocupat. Ei bine, sper că cel puţin în această privinţă, a deschiderii către mass-media, noii conducători ai procuraturii au realizat deja transformarea. În ceea ce priveşte celelalte aspecte ale reformării, aşteptăm schimbările cu acelaşi interes pe care l-am avut în perioada 2005-2007.
XS
SM
MD
LG