-litica? -topul? Totuna-i!
Întâmplarea face că exact în ziua în care lansam, la Librăria din Centru, cartea dlui Teodor Baconschi, Legătura de chei, Curtea Veche, 2013 (pe care o voi prezenta într-una din emisiunile viitoare, la rubrica de autor Carte la pachet), Mircea V. Ciobanu publica în Jurnal de Chişinău (vezi: http://ziar.jurnal.md/2013/07/05/ruperea-randurilor-intelectuali-de-dreapta-si-intelectuali-de-stanga/) un text intitulat chiar aşa: Intelectuali de dreapta şi intelectuali de stânga. Polemic, ca tot ce scrie acest autor, textul a stârnit vii reacţii, mai cu seamă dinspre stânga – qed.
Iată şi ce crede un intelectual de dreapta, a propos de spinoasa problemă a intelighenţiei – citez din Legătura de chei (p. 47-48): „Dintotdeauna m-a enervat clişeul despre acea presupusă incompatibilitate dintre intelectuali şi politică. Intelectualii au făcut politică în toată Europa modernă, inclusiv în România pre-comunistă şi post-comunistă. (…) E cazul să revenim la bunul simţ care ne spune că o ţară condusă de inculţi sau de minţi viclene – şmecheria «pragmatică» a interlopului de tranziţie – nu se poate dezvolta sănătos. E nevoie de minţi luminate în politică”. Amintind, dacă mai era nevoie, că „până şi Stalin îl citise pe Platon!”, dl T. Baconschi îşi explică opţiunea: „Am intrat în politică, pentru că nu-mi place cum arată politica românească de azi” (p. 53); dar tot domnia sa lasă să-i scape, la p. 56: „Sub un anumit prag de sărăcie, nu mai există nici demnitate, nici discernământ, ci doar ură viscerală, canalizată cinic, într-una din cele mai jalnice exemplificări ale sindromului Stockholm”. Ei bine, avem o intelectualitate PAUPERIZATĂ, din p.d.v. material şi moral, şi, spre deosebire de autorul Legăturii de chei, NU „am convingerea că există azi, în societate[a românească – nota mea], o masă critică pentru a mătura, în cinci până la zece ani, actualul establishment de tranziţie, putred şi decredibilizat radical”. Cei 22 (+ 2, fiindcă din 1989, desprinderea de URSS era pe ordinea de zi) de ani ai tranziţiei moldoveneşti mai întâi au scos intelectualul din „turnul de fildeş” (de fapt, „foişorul roşu”!), pentru a-l lăsa pe drumuri, atunci când nu l-a „reciclat” în militant cutare sau cutare partid. Pe de-altă parte, nu cunosc nici o Mea culpa – de genul Spovedaniei unui învins – a vreunui intelectual basarabean convertit în om politic (diplomatic, Teodor Baconschi observă: „Elita locală fusese sovietizată. I s-a opus, în primii ani, o elită pro-românească idealistă (…) Atitudinea Bucureşti-ului din anii Iliescu a fost şi ea ambiguă: pe de-o parte, regăsiri simbolice şi poduri de flori; pe de-altă parte, un românism de faţadă, numai bun pentru a legitima acţiunile Moscovei”; iar ceva mai jos, franc: „Există, de asemenea, mult etno-business. Bani daţi de Bucureşti pentru diferite proiecte mai aproape de Meşterul Manole, decât de Mioriţa”), de parcă parcursul nostru european, cum le place unora şi altora să repete, ar fi similar cel puţin celui al Cehiei lui Václav Havel sau al Poloniei lui Adam Michnik!
În fine, dacă ar fi să rezum starea de fapt a intelighenţiei autohtone, acum tot mai dislocată de vedetele mass-media (toată lumea a devenit, peste noapte, comentatori politici!...), aş face-o printr-o replică de geniu a regretatului Nicolae Sulac – aflat pe patul de spital, după o campanie electorală în care a făcut parte din staff-ul lui Mircea Snegur, pentru care încă nu îşi luase banii promişi, acesta l-ar fi întrebat pe-un mare ştab, venit să-l îmbărbăteze: „Ce au de gând acolo, sus, că eu-s… на грани предательства?!”
Chiar trebuie adus bietul intelectual „pe muchie”, ca să fie repus în pâine?!