Nu am nici o îndoială că mai toată lumea a văzut deja recentele secvenţe dizgraţioase din Parlament. Deputaţii comunişti au „prihvatizat” o tribună. Faptul acesta l-a supărat pe un alt deputat, Ion Butmalai. Apoi au urmat îmbrîncelile, cuvintele urîte, fluierăturile, gesturile copilăreşti-penibile.
De fapt, nu e prima dată că Parlamentul se transformă într-un soi de bufonadă.
Au mai fost doar acolo şi întîmplări desprinse parcă dintr-un meci de box. Dar introducerea zgomotoasă a dlui Şelin în sală nu a fost oare o bizarerie? Aşadar, episodul de vineri e doar o continuare a unor lucruri urîte.
Recunosc că m-am uitat cu ochii mari, minute bune, la îmbrînceala din jurul tribunei din Parlament. M-am uitat la feţele protagoniştilor, eram atent la ceea ce rosteau ei, am aruncat o privire cercetătoare şi spre deputaţii care urmăreau conflictul de la o parte. Mă uitam şi simţeam cum pune stăpînire pe mine o senzaţie nouă.
Nu, nu mai era dezgustul de altădată. Pesemne, pentru că ceea ce vezi mai mereu încetează oarecum să te dezguste. Adică te obişnuieşti cu dizgraţiosul într-atît, încît el nu mai pare strident, anormal.
Nu, nu era nici ruşinea de altădată. Pentru ce să-mi fie ruşine? Şi ce va schimba ruşinea mea? Vor deveni acei deputaţi mai responsabili şi mai sobri? Să fim serioşi!
Nu am simţit nici frică pentru viitorul meu aici, nici dorinţa de a-i chema la ordine pe aceşti deputaţi, nici dorinţa de a emigra nu m-a pătruns, nici mila pentru aceşti parlamentari nu mi s-a strecurat în suflet.
Pur şi simplu, mă uitam cu ochii mari la deputaţii certăreţi, încercînd să-mi imaginez cum ar fi muncit ei în alte domenii, ce ar fi făcut ei dacă nu ar fi ajuns în Parlament. Mă uitam la ei şi mi-i imaginam îmbrăcaţi în salopete de muncitori, în halate albe de medici. Mi-i imaginam prăşind pe ogoarele patriei, luptînd cu incendiile devastatoare, învăţîndu-i pe elevii dintr-un sat uitat, mi-am imaginat cum pleacă ei, pe post de gastarbeiteri, în mirifica Italie, şi cum mătură prin parcuri, şi cum aleargă cu reportofonul în mînă pentru a face un reportaj de la faţa locului. Mi-am imaginat că ei sînt nişte specialişti IT.
Oare ce destine ar fi avut ei dacă nu ajungeau în Parlament? Asta a fost senzaţia, acestea au fost gîndurile cînd mă uitam, vineri, la cearta din jurul tribunei parlamentare...
