Linkuri accesibilitate

România: O coabitare cu reproșuri


Coabitarea dintre președinte și premier a ajuns din nou într-un punct vulnerabil.



O serie de reproșuri reprimate pina acum de presedintele român de dreapta, în numele coabitarii cu premierul de stânga, au ieșit brusc la iveală.

Guvernul „fura prin lege” a declarat Traian Basescu, amintind ca executivul de centru-stinga condus de socialistul Victor Ponta continua traditia lui Adrian Nastase, care „pentru a fi primit la Casa Alba a semnat contractul cu Bechtel” prin care România a pierdut aproape 300 de milioane de euro numai cu rezilierea angajamentului.

Pentru ca fostul premier sa nu-si asume responsabilitatea pentru contractul cu firma Bechtel care trebuia sa finalizeze autostrada Transilvania, acest contract a fost adoptat prin parlament.

Traian Băsescu a amintit si de privatizarea Petrom prin care statul român a cedat si resursele tarii pentru 30 de ani companiei austriece OMV odata cu privatizarea, tot printr-o lege care a trecut prin legislativ.

„Acelasi lucru incepe sa se intimple si acum” a avertizat presedintele român, dind ca exemplu faptul ca aranjamentul facut cu Kazmunaigaz, compania kazaha care avea o datorie de 580 de milioane de dolari fata de România a fost aruncat in aer de premierul Ponta, iar Kazahstanul va plati doar 200 de milioane.

Presedinte l-a acuzat pe premier ca a plecat in turneul sau prin Asia Centrala fara sa fi avut in prealabil un mandat de la el, ceea ce incalca normele constitutionale care stabilesc clar ca politica externa tine de prerogativele prezidentiale.

Traian Basescu l-a taxat pe Victor Ponta si pentru declaratia facuta la Beijing prin care propunea un parteneriat strategic cu China, ceea ce este „in contradictie” cu parteneriatul strategic pe care România il are cu Statele Unite: „sint doua lucruri care nu merg in acelasi Cabinet” a punctat presedintele român, subliniind ca in relatia cu China ar fi fost prioritara rezolvarea deficitului comercial de aproape 3 miliarde de dolari pe care il inregistreaza anual Romania.

Seful statului român considera „penibil” turneul facut de Victor Ponta in statele caucaziene si in China, dar nu da amanunte despre slabiciunea premierului român fata de Beijing, locul unde de altfel s-a si casatorit cu europarlamentara socialista, Daciana Sirbu.

Rabufnirea lui Traian Basescu a fost o reactie la declaratia premierului Ponta, care dupa ce a vazut datele finale ale recensamintului a tras concluzia ca vara trecuta presedintele putea fi demis.

Totusi datele Institutului National de Statistica nu sint suficiente pentru a da un astfel de verdict, iar eurodeputata Monica Macovei socoteste ca Victor Ponta minte ca sa ascunda anvergura fraudei: procentul fraudei la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu este intre 9 si 21 la suta, dupa aritmetica fostei ministre a justitiei care a luat in calcul numarul dosarelor pe aceasta tema ajunse in instanta.

Coabitarea dintre presedinte și premier a ajuns din nou într-un punct vulnerabil dupa aproape șapte luni de la semnarea actului de armistitiu intre cei doi centri de putere din România.

Traian Basescu a incercat in aceasta perioada sa-l menajeze pe Victor Ponta, care la rindul lui a intrat intr-un soi de amicitie cu presedintele. Fiecare a avut nevoie de celalalt: Traian Basescu pentru a-si reface electoratul, iar Victor Pontra pentru a se recredibiliza in fata liderilor occidentali.

Presedintele crede ca nu va fi afectata coabitarea, dar in acelasi timp este de parere ca cineva va trebui sa-si asume responsabilitatea juridica si sa plateasca pentru puciul din 2012, adica pentru deciziile politice si legile adoptate la limita constitutionalitatii la inceputul lunii iulie anul trecut.

Victor Ponta spune si el ca acordul de coabitare incheiat cuTraian Basescu nu este in pericol” si ca presedintele vorbeste fiindca „nu prea il mai baga nimeni in seama” in strainatate.

Replicile premierului român sugereaza ca amicita dintre cei doi a fost epuizata, iar aroganta raspunsurilor sale arata ca Victor Ponta este foarte sigur pe el.

Intilnirile cu liderii occidentali din ultima vreme, precum si sondajele de opinie ii dau premierului roman o serie de certitudini, dar Traian Basescu nu pare sa-i ierte toate iesirile, chiar daca de data aceasta revansa presedintelui pare gindita pe termen mai lung.
XS
SM
MD
LG