Linkuri accesibilitate

Spre deosebire de castrarea fizică, cea chimică e de fapt reversibilă.



Castrarea chimică e legală in foarte putine țări, iar acolo unde este e in general optională, ca o alternativă a inchisorii.

Termenul e inselator, întrucât, spre deosebire de castrarea fizica, cea chimică, prin administrarea de medicamente, e de fapt reversibilă, iar aplicarea ei e insoțită obligatoriu de un tratament psihologic.

Într-o singura jurisdictie pe planetă castrarea chimică e obligatorie pentru pedofilii recidivisti: in statul american California. Alte state americane permit castrarea chimică in cazul pedofililor, fara însă a o face obligatorie.

In Rusia, de asemenea, castrarea chimică e permisă, fara a fi obligatorie, iar atunci când a fost adoptată aproape la unanimitate in Duma in 2011, un singur deputat a votat împotriva legii.

In Uniunea Europeană, castrarea chimică e practicată în Germania, Belgia, Danemarca și Polonia si, foarte rar, in Spania si Suedia.

In Germania, castrarea chimica a delincventilor sexuali e voluntară, si duce la reducerea pedepsei cu închisoarea.

Ea e insotita si de un tratament psihiatric si este, ca peste tot, reversibila, altfel zis persoana poate redeveni, teoretic, normala după întreruperea tratamentului impus.

In Belgia, condițiile sint identice cu cele din Germania, cu diferența ca textele de lege nu o prevăd in mod explicit, dar ca ea poate fi propusă de judecător in schimbul reducerii pedepsei sau chiar al eliberării conditionate.

In ambele cazuri, in Belgia si Germania, ea nu poate fi impusă, ci rămâne o alegere a condamnatului, in vreme ce in Danemarca sau Polonia ea poate fi pur si simplu impusă de judecător.

Marea Britanie caută acum sa introducă o legislație similară.

Peste tot insa rămân discutate efectele secundare, precum si implicatiile etice sau morale. Dezbaterea e in continuare deschisă.

---------

Au pus mai presus drepturile pedofililor decât pe cele ale copiilor. Asta cred mai mulţi critici ai deciziei de ieri a Curţii Constituţionale despre magistraţii care au anulat ca fiind inumană castrarea chimică a pedofililor.

Liberalii, care cred că doar castrarea chimică ar putea pune capăt acestui gen de infracţiuni în Moldova, se declară hotărâţi să vină cu o variantă revizuită a legii. Iată ce ne-a spus astăzi deputatul Valeriu Munteanu:

„Mă conving încă o dată că constituţia a fost de partea pedofililor, cum anterior a fost de partea secerii şi ciocanului. Dar această decizie, precum şi datele de la MAI care arată o diminuare simţitoare a cazurilor de când legea intrase în vigoare - prin urmare pedofilii s-au speriat - ne determină o dată în plus să venim cu alte soluţii legislative.”

Decizia curţii este regretată şi de anumiţi procurori ce au participat la procese asupra pedofililor, printre ei Ion Oboroceanu, procurorul de la Căuşeni care a cerut şi obţinut o astfel de pedeapsă pentru un violator din acest raion:

„Peste tot se vorbeşte despre dreptul superior al copilului. În practică, însă, el nu numai că nu este superior, dar e pus mai jos decât cel al infractorului.”

La fel de nemulţumită de decizia magistraţilor este şi Tamara Plămădeală, avocata parlamentară care protejează drepturile copiilor:

„Nu-i de mirare. Parcă cu vaccinurile nu tot aşa a fost: e normal, doar copii nu votează…”

Pedeapsa a fost însă adusă în faţa Curţii Constituţionale la fel de un avocat parlamentar, Anatolie Munteanu, căruia de asemenea i-am solicitat o reacţie:

„Eu de fapt nu am contestat sancţiunea ca atare, ci felul cum se aplică ea. Pedeapsa propriu-zisă poate să existe ca procedeu penal, doar cu condiţia că necesitarea aplicării ei o să vină ca urmare a unei concluzii a specialistului: psiholog, sexolog, şi în cel de-al doilea rând - infractorul să fie de acord.”

Promovată de liberali, castrarea chimică a pedofililor fusese votată de parlament anul trecut din a doua încercare. Şeful statului Nicolae Timofti refuzase s-o promulge considerând castrarea un act de tortură. Partidul Liberal a conditionat insa votarea legii antidiscriminare, pe care majoritarii nu-şi puteau permite să nu o adopte, de revotarea celei privind castrarea chimica a pedofililor. Un amănunt ce nu i-a scăpat avocatului parlamentar care a contestat decizia la Curte:

“Faptul că cineva a votat legea asta numai pentru ca altcineva să voteze altă lege, asta e chestiunea politicienilor. Treaba avocatului poporului este să asigure că drepturile constituţionale vor fi respectate. Legea e neconstituţională şi toată lumea înţelege acest lucru.”

Timp de aproape un an cât a fost valabilă, castrarea fusese decisă în cazul a cinci violatori de copii. Decizia de ieri a magistraţilor vine înainte ca sancţiunea să-i fi fost aplicată vreunuia dintre ei.
XS
SM
MD
LG