Linkuri accesibilitate

„O sentinţă de condamnare a ministrului transporturilor, Relu Fenechiu, va avea unele consecinţe în USL” (România liberă).


Presa de la Bucuresti de astazi este interesata in mod deosebit de problemele bacalaureatului din acest, cind au fost descoperite din nou fraude insemnate la nivelul profesorilor si inspectorilor şcolari.

„O sentinţă de condamnare a ministrului transporturilor, Relu Fenechiu, va avea unele consecinţe în USL şi îi va consolida poziţia lui Victor Ponta, mai ales dacă ministrul va fi nevoit să plece în cătuşe direct din biroul său oficial”, se scria inca de dimineata in editorialul ziarului România libera. Comentariul plaseaza deznodamantul procesului lui Fenechiu in contextul relatiilor din interiorul Uniunii Social-Liberale, aflate la guvernare. Dupa toate aparentele, Partidul Social-Democrat nu prea mai vrea sa imparta puterea cu Partidul National Liberal. E din ce in ce mai clar in cadrul aliantei ca a fost vorba doar de un instrument creat pentru debarcarea presedintelui Traian Basescu. Premierul social-democrat Victor Ponta stie ce castiga daca Fenechiu este condamnat, a avut grija sa faca limpede pentru toata lumea ca acceptarea lui in guvern, desi se stia ca exista un proces de coruptie pe rol, a fost o concesie facuta liberalilor. Crin Antonescu va fi deci cel care va achita nota de plata - se mai arata in acest articol din România libera.

Coruptia din invatamant este un subiect foarte prezent in presa de azi, pentru ca scandalurile legate de examentul de bacalaureat se tin lant. Alina Mungiu-Pippidi arata in România libera cat de previzibile sunt asemenea incidente, cu examene vandute pe bani de profesori si inspectori scolari, cata vreme examenele se dau in România in acelasi sistem de pe vremea lui Ceausescu. Incercarea de reformă operata de ministrul democrat liberal Daniel Funeriu, in guvernarea Emil Boc, nu are insa trecere in ochii comentatoarei. Nu camere de supraveghere trebuiau cumparate, ci trebuia trecut la sistemul de evaluare SAT. Comentatorea explica: ar fi vorba de examen tip grila, in care subiectul este distribuit aleator si personalizat, adica ales de un computer pentru fiecare elev in parte. Operarea sistemului ar fi realizata de la nişte centre naţionale, eventual comisionată unor firme private. Elevul s-ar înscrie, ar primi o programare, s-ar duce în acea zi şi dupa examinare ar primi o cartelă care conţine punctajul pe care l-a realizat şi cu care îşi începe viaţa de după şcoală. „Dacă nu îi place ce a ieşit, mai învaţă şi se mai duce pînă îşi ridică performanţa (plătind)”. Acest sistem evalueaza evaluează trei tipuri de abilităţi, arata Alina Mungiu-Pippidi: înţelegere a unui conţinut, raţionament matematic şi redactare text. Studii realizate in România arata insa ca elevii români au probleme nu la acest nivel. Ei nu înţeleg ce citesc şi nu se pot exprima prin scris.

Si Stefan Vlaston scrie despre bacalaureat, pe site-ul Hotnews. Dupa tot ce s-a intamplat anul acesta, cand numai la un liceu din Bucuresti s-a lasat cu profesori arestati pentru mita si cu inspectori scolari destituiti, e limpede ca s-a revenit la momentul 2011, spune el, adica „fraude, coruptie, teze identice, semnale ca peste tot in tara se petrec furturi. Stefan Vlaston este revoltat ca dupa bacalaureatul de anul trecut, cand intr-un judet procentul de promovabilitate a fost dublu fata de un alt judet, nu s-au facut verificari simple, care ar fi aratat foarte multe teze indentice. Comentatorul de la Hotnews someaza guvernul Ponta, pe premier si pe ministrul educatiei in mod special, sa dispuna asemenea verificari post examen, ca dovada a bunei lor credinte.
XS
SM
MD
LG