Linkuri accesibilitate

O vară fierbinte pentru clasa politică


Gheorghe Cojocaru: „Există o coincidenţă şi chiar o sincronizare a paşilor care se întreprind la Tiraspol şi la Comrat.”



Pentru analistul si istoricul de la Chisinau Gheorghe Cojocaru actiunile recente de la Tiraspol si de la Comrat ar putea fi coordonate pentru a impiedica progresele Moldovei pe calea apropierii de Uniunea Europeana, asa dupa cum i-a declarat lui Vasile Botnaru intr-un interviu.

Gheorghe Cojocaru: „În ciuda ploilor care au făcut ravagii în Europa şi, mai recent, şi în Republica Moldova, şi vara aceasta este una fierbinte, mai ales, pentru clasa politică. După rafalele de vânt de peste Nistru, care, cu fiecare zi, aduc noi dovezi de înrăutăţire a relaţiilor dintre cele două maluri, un alt focar de tensiune pare să prindă contur la Comrat. În unitatea teritorial-administrativă găgăuză nişte forţe obscure ar urmări să organizeze un referendum local, în vederea desprinderii de la corpul unitar al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: De fapt, iniţiatorul acestui referendum s-a autodevelopat. Este Leonid Dobrov, care şi-a publicat pe internet mesajul plin de patos metaforic, dar cu posibile consecinţe, dacă stăm să judecăm. Credeţi că există o coordonare anume între Tiraspol şi Comrat pentru a exercita presiuni asupra conducerii de la Chişinău?

Gheorghe Cojocaru: „Există o coincidenţă şi chiar o sincronizare a paşilor care se întreprind la Tiraspol şi la Comrat, dar există şi nişte nuanţe de care trebuie să se ţină cont. Dincolo de Nistru, Evgheni Şevciuk este cel care promovează o serie de iniţiative destabilizatoare, pe când liderul de la Comrat, Mihail Formuzal, nu pare să rişte o rupere a relaţiilor cu Chişinăul. Alte forţe, după cum aţi remarcat, din zona găgăuză, din câte se poate înţelege, ar urmări obţinerea unei independenţe faţă de Republica Moldova, ceea ce este inadmisibil.”

Europa Liberă: Ce e la vedere: nu cred că mai au resursa necesară. Forţele, care generează energie, probabil, sunt obscure. Totuşi le puteţi intui?

Gheorghe Cojocaru: „Identificarea punctuală a acestora ar trebui să facă obiectul preocupărilor instanţelor abilitate, dar ceea ce se poate constata este faptul că, şi după aproape 22 de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi obţinerea independenţei Republicii Moldova, forţele, care au sabotat atunci proiectul suveranităţii naţionale, reapar acum cu aceleaşi lozinci, cu aceleaşi scopuri şi chiar sunt reprezentate, nu rareori, de aceleaşi figuri. Dacă, mai bine de două decenii în urmă, aceste forţe se erijau în ultimii apărători ai fostei Uniuni Sovietice, sabotând cauza dobândirii libertăţii şi independenţei de stat, astăzi acestea şi-ar dori să deturneze Republica Moldova din drumul spre integrarea europeană. Este regretabil că, în toţi aceşti ani, un segment anume al populaţiei nu s-a acomodat încă la realităţile acestui secol şi nu s-a reuşit cultivarea unei loialităţi din partea acestor oameni faţă de statul în care trăiesc.”

Europa Liberă: Pronosticul dumneavoastră care e? Vor reuşi aceste forţe obscure să-şi realizeze intenţiile?

Gheorghe Cojocaru: „Ceea ce se întâmplă astăzi ilustrează slăbiciunea statului, autosuficienţa instituţiilor sale de bază, lipsa de coeziune internă, or, în aceste condiţii, orice este posibil.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG