Linkuri accesibilitate

Anatol Ţăranu: „Pentru noi este foarte important să înţelegem ce se întâmplă în procesul politic din R. Moldova şi pentru aceasta facem aceste măsurări.”


Flux, reflux - maree a popularităţii politice moldoveneşti, judecată de cei care urmăresc atent şi cu necesară calificare analitică situaţia din Republica Moldova. Ce-i face pe actorii de pe scena politică să cucerească sau nu mai mult loc în mintea cetăţeanului sau cel puţin al analiştilor? Vom discuta pentru răspunsuri care să ne lămurească în această dimineaţă cu analistul politic şi doctorul în istorie Anatol Ţăranu, directorul Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”.


Europa Liberă: Aşadar, „Politicon” a prezentat în mod tradiţional topul său al puterii de influenţă a politicienilor, în luna iunie acum… De asemenea, în premieră, a fost oferită şi o scară a ponderii de influenţă a partidelor… Întâi de toate, dle Ţăranu, să facem precizările de rigoare privind modul în care se fac asemenea măsurări… Altfel spus, pe ce se bazează „Politicon” când prezintă politicul în clasamente?

Anatol Ţăranu: De obicei, atunci când o instituţie se specializează în consultanţă politică, cum este cazul „Politicon” – ului, o asemenea instituţie are nevoie în permanenţă să facă măsurările respective ale gradului de încordare a procesului politic, fapt care îi permite să realizeze ceea ce se numeşte recomandările politice pe care le face decidenţilor politici. În acest sens „Politicon” nu face excepţie din rândul mare al instituţiilor de acest fel. Pentru noi este foarte important să înţelegem ce se întâmplă în procesul politic din Republica Moldova şi pentru aceasta facem aceste măsurări care aduc la formarea topului celor mai influenţi politicieni. Iar recent am făcut şi un top al celor mai influente partide politice din Republica Moldova. Vreau să vă spun că asemenea practici sunt comune pentru foarte multe ţări democratice. În acest sens, Republica Moldova nu este o excepţie. Pentru formarea acestor topuri, şi aici vreau să atrag atenţia că un top al politicienilor sau partidelor politice nu reprezintă un sondaj sociologic clasic, unul care se face ca la carte. De fapt este vorba despre consultarea părerilor mai multor experţi, deci a oamenilor care în permanenţă observă procesul politic, care sunt familiari procesului politic, şi în acest sens topul este nimic altceva decât rezultatul unor păreri, unor percepţii subiective ale experţilor în domeniu. Dar toate luate împreună, sintetizate, aceste păreri dau un tablou destul de obiectiv care permite să identificăm cel puţin trendurile existente în dezvoltarea vieţii politice din ţară.

Europa Liberă: Cum aţi defini influenţa unui politician şi, mai nou, a unui partid?

Anatol Ţăranu

Anatol Ţăranu

Anatol Ţăranu: Este foarte simplu: experţii când lucrează, hai să spunem aşa, cu materialul respectiv, e vorba despre politicienii care activează de zi cu zi, ei de fapt au la îndemână patru criterii de care conduc atunci când fac aceste măsurări, când notifică activitatea politicienilor. Şi aceste patru criterii sunt propuse de „Politicon”. Dar există şi al cincilea criteriu: este percepţia subiectivă a fiecărui politician, ceea ce este foarte important. Repet încă o dată: măsurările se fac în baza percepţiilor subiective ale experţilor. Însă luate toate împreună aceste percepţii dau, încă o dată repet, un tablou obiectiv a stării de lucru în domeniul influenţei reale a politicienilor.

Europa Liberă: Şi vorbind de acest tablou, cum arată el, sumar vorbind, când este vorba de politicieni în primul rând?

Anatol Ţăranu: „Politicon” efectuează măsurările în ceea ce se referă la influenţa reală a politicienilor din Republica Moldova deja mai mult de doi ani. De fapt, degrabă vor fi deja trei ani de când facem aceste măsurări. Pe parcursul acestei perioade de timp, în Republica Moldova de fapt s-a conturat un număr de aproximativ 150-160 de politicieni care în permanenţă se perindă pe locurile respective – 50 cei mai influenţi politicieni. Vreau să spun următoarele: „Politicon” formează o listă aleatoriu, o listă de 100 de politicieni. Desigur că algoritmul acesta este unul bine fixat, este vorba de politicienii care în permanenţă sunt în vizorul publicului larg şi trebuie să recunosc că lista aceasta de 100 de politicieni este formată la percepţia subiectivă a „Politicon”. Însă în linii mari aceşti politicieni sunt acei care în permanenţă influenţează într-un mod decisiv viaţa politică din Republica Moldova. Din lista aceasta de 100 de politicieni experţii, prin notificările sale, aleg 50 de persoane, deci acei care după părerea lor sunt cei mai influenţi. Ca rezultat se formează topul a 50 cei mai influenţi politicieni.

Europa Liberă: Primii 10 ar fi domnii Leancă, Corman, Filat, Voronin, Timofti, Chirtoacă, Plahotniuc, Streleţ, Gherman, Candu… Cer scuze pentru prezentarea lor atât de sumară, dar sunt nume cunoscute de toată lumea. Care sunt lucrurile care v-au surprins atunci când aţi ajuns la totalurile pentru luna trecută, atunci când este vorba despre aceşti politicieni cunoscuţi?

Anatol Ţăranu: Noi trebuie să constatăm un lucru care a început să se profileze în ultimele două luni. Dacă pe parcursul a doi ani şi câteva luni liderul incontestabil al topului era ex-premierul Vlad Filat, păi din momentul în care el a pierdut această calitate, acest post, deci locul de lider al topului a început să-l ocupe domnul Leancă, actualul prim-ministru. Şi este absolut firesc acest lucru din moment ce unul din criteriile de bază de care se conduc experţii atunci când îl apreciază pe un politician sau altul este influenţa reală a politicienilor asupra actului decizional, politic din Republica Moldova. În Republica Moldova, cu un sistem de republică parlamentară, liderul guvernului desigur că deţine în mâinile sale puterea decizională definitorie. În acest sens, personajul politic care deţine postul de prim-ministru desigur că are prioritate vizavi de ceilalţi concurenţi. În acest sens, aproape cu siguranţă postul de prim-ministru te aduce în vârful topului celor mai influenţi politicieni din Republica Moldova. Pe parcursul celor doi ani şi ceva despre care am vorbit, când domnului Filat a fost liderul incontestabil al topului, doar pe parcursul a două luni el a cedat acest loc unui alt personaj şi aici este vorba despre primarul general al Chişinăului, domnul Chirtoacă, care a avut capacitatea să se plaseze în capul topului, dar în condiţiile când în Chişinău se desfăşura campania electorală pentru alegerea primarului general şi el a avut o vizibilitate enormă în mass-media, fiindcă acesta este un alt criteriu de care se conduc experţii atunci când îi apreciază pe politicieni.

Europa Liberă: Dle Ţăranu, dar asta era previzibil. Ce v-a surprins însă, dacă v-a surprins, în felul cum s-au aşezat politicienii pe scara aceasta a influenţei?

Anatol Ţăranu: În linii mari, nu. Această ierarhie care s-a format în luna iunie, ea este în mare parte previzibilă. Dar desigur că sunt anumite nuanţe care vorbesc despre faptul că unii sau alţi politicieni într-o lună respectivă se manifestă mai activ sau mai puţin activ. Şi aceasta de fapt determină locul pe care îl ocupă aceşti politicieni în top. Pentru mine, spre exemplu, a fost important că din top 10 a decăzut de exemplu Liliana Palihovici, care a fost foarte activă în celelalte luni, în lunile precedente, iar acum, din momentul în care a pierdut calitatea de conducător, sau mai bine zis de preşedinte al parlamentului şi s-a retras pe poziţia sa de vice-preşedinte a parlamentului, influenţa politică reală a acestui politician a scăzut şi ea a decăzut din top 10 în top 20.

Europa Liberă: Dle Ţăranu, dar unii s-ar putea întreba ce relevanţă au aceste clasamente din moment ce există nişte evidenţe: că un şef de guvern e oricum cel mai influent, un primar de capitală – la fel?

Anatol Ţăranu: Este o întrebare bună, dar dintotdeauna orice nominant al unui post înalt în ierarhia politică a statului are un comportament, o activitate ori intensivă, ori nereuşită. Şi în acest sens, orice politician care deţine un post politic înalt în ţară riscă să-şi piardă calitatea sa de politician influent. Dacă el se manifestă în limitele unei norme, atunci el îşi păstrează locul său în topul celor mai influenţi politicieni. Dacă face gafe, dacă comite abateri de la acea calitate pe care o are, de lider, mă scuzaţi de această tautologie, a unei instituţii însemnate cum este guvernul, în acest moment el desigur că îşi pierde şi locul de vază în acest top. Pentru noi acest lucru estre important: la timpul potrivit să semnalăm acest decalaj pe care el îl manifestă.

Europa Liberă: Un produs nou pentru această lună – nu doar politicienii se regăsesc pe treptele influenţei politice, ci şi partidele politice… Aici, ceva surprinzător?

Anatol Ţăranu: Este un produs nou pe care îl lansează pe piaţă „Politicon” şi în acest sens pentru noi este foarte important să înţelegem ce se petrece în zona activităţii partidelor politice, cu atât mai mult cu cât ne aşteaptă într-un viitor previzibil alegerile parlamentare. Desigur că influenţa partidelor politice, aşa cum o formulăm noi şi aşa cum o măsurăm noi nu echivalează cu rolul real pe care îl au partidele politice în concurenţa în viitoarele alegeri parlamentare, dar în acelaşi timp această influenţă reală a partidelor vorbeşte despre activismul lor pe scena politică într-o perioadă scurtă de timp: este vorba de trei luni. Pentru că aceste măsurări în cazul partidelor se face pe parcursul unei perioade de timp de trei luni. Şi aici situaţia este următoarea: iarăşi foarte previzibil pe locul I s-a plasat PLDM în frunte cu Vlad Filat din simplul motiv că acest partid este la guvernare, iar criteriul de bază de care se conduc experţii în aprecierea partidelor politice este iarăşi forţa decizională politică a partidului în sistemul politic din Republica Moldova.

Europa Liberă: Timpul ne presează să păstrăm un pic de intrigă privind rezultatele iată a clasamentului, care pot fi găsite din câte îmi dau seama pe site-ul institutului. Ascultătorii pot să ia cunoştinţă de aceste date. Acum vă mulţumim.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG