Linkuri accesibilitate

Daniel Holtgen: „Consiliul Europei va acompania şi sprijini Moldova în eforturile sale de reformare.”


Consiliul Europei, Strasbourg
Consiliul Europei, Strasbourg

Interviu cu purtătorul de cuvânt al secretarului general al CoE, pe marginea vizitei la Strasbourg a preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.


Presedintele Nicolae Timofti a avut marti, 2 iulie, la Strasbourg, o serie de intrevederi cu inalti oficiali europeni. Seful statului s-a intalnit, la Parlamentul European cu presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, precum si cu comisarul european pentru politica de vecinantate, Stefan Füle. La Consiliul Europei, Timofti a luat pranzul cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, si cu secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert. „Discutiile s-au purtat intr-o atmosfera deschisa si constructiva”, a declarat, la finalul intrevederii, intr-un interviu pentru Europa Libera, Daniel Holtgen purtatorul de cuvant al Secretarului General al CoE.

Daniel Holtgen: „Pe agenda s-au aflat reformele prin care trece Moldova acum. Secretarul general a subliniat ca este importanta reconstructia increderii cetatenilor in institutii publice si autoritati, ca si a echilibrului puterilor in stat, atat de vitala pentru orice democratie.

Reforma justitiei in Moldova a inceput foarte bine, dar este important ca noua legislatie sa fie corespunzator aplicata. De exemplu, este importanta concentrarea pe numirea, selectia si promovarea judecatorilor si procurorilor, ca un element foarte important al reformei justitiei. Consideram o prioritate reforma procuraturii. Consiliul Europei va acompania si sprijini Moldova in eforturile sale de reformare, inclusiv cu contributia Comisiei Venetia. Urmeaza o serie de negocieri la nivel tehnic pentru identificarea masurilor concrete ce vor fi luate.”

Europa Libera: Pe 6 mai, Secretarul General si-a exprimat ingrijorarea cu privire la o lege care dadea parlamentului puterea de a demite judecatori ai Curtii Constitutionale - lege returnata de presedinte Parlamentului - precum si cu privire la alte legi, intre care una care ridica pragul electoral de la 4 la 6%.

Daniel Holtgen: „Da, cum spuneam, Secretarul General considera echilibrul puterilor in stat foarte important. Parlamentul trebuie sa controleze executivul, prin urmare trebuie sa fie total independent. De aceea, Consiliul Europei este gata sa sustina Moldova in realizarea acestor reforme.”

Europa Libera: Moldova face eforturi sa gaseasca o solutie conflictului transnistrean, o chestiune sensibila in care sunt implicati multi actori internationali. De curand, un grup de organizatii neguvernamentale ar fi trimis ONU, dar si Rusiei si Ucrainei o solicitare de acordare a independentei regiunii separatiste, care se alfa, de drept, sub administrarea Chisinaului, insa de facto sub administrarea Tiraspolului. Cum priviti o astfel de actiune? Putem vorbi aici de democratie, de libertatea de exprimare si de o actiune a societatii civile din acesta regiune separatista?

Daniel Holtgen: „Nu doresc sa comentez actiunile organizatiilor neguvernamentale din Transnistria. Insa ati ridicat o alta chestiune importanta: aspiratia catre independenta a regiunilor, natiilor sau tarilor. Consiliul Europei are de-a face cu statele care sunt membre si nu intra in dezbaterea pro sau contra unei parti sau alteia. Noi trebuie sa avem relatii cu statele membre asa cum sunt ele acum.

Cand exista o schimbare teritoriala, atunci luam act, insa nu comentam sau sa influentam, caci vedem astfel de situatii ca pe o chestiune interna. CoE incearca sa imbunatateasca drepturile omului, inclusiv in aceasta regiune, exact asa cum facem in Kosovo, fara sa avem vreo pozitie pro sau contra faptului ca Kosovo si-a declarat independenta.”
XS
SM
MD
LG