Linkuri accesibilitate

O conferință de presă a reformatorilor liberali care n-a mai avut loc și pretinsele 5000 de semnături din Găgăuzia


Bilanțul săptămânii politice moldovenești.




Săptămâna politică este analizată de Vasile Botnaru și Valeriu Vasilică, directorul agenţiei de ştiri IPN.

Valeriu Vasilică: „Pentru mine relevant este un eveniment care nu a avut loc. Consiliul de reformare a Partidului Liberal a comandat o conferinţă de presă la noi, la Agenţia de presă IPN, pentru astăzi, 28 iunie. Ulterior, a fost contramandată, au fost invocate motive serioase. Dar m-a impresionat şi am apreciat, ca un accent absolut nou, titlul acestei conferinţe, la care vroiau să participe liberalii reformatori şi, respectiv, mesajul pe care vroiau să-l transmită societăţii, aşa îmi închipui eu. Tema se numeşte în felul următor: „28 iunie: ziua memoriei, ziua reconcilierii naţionale.” Un accent de felul acesta nu ştiu dacă s-a pus vreodată, atunci când ajungi, în fiecare an, ziua de 28 iunie să fie în centrul atenţiei, pentru că fiecare grupare politică continuă să încerce să scoată dividende din această zi, unii pe stânga, alţii pe dreapta, unii cu unii, alţii cu alţii. Dar, în special, pentru că e vorba de reprezentanţi ai Partidului Liberal şi Partidul Liberal ştim ce mesaj are, în acest context, cu 28 iunie şi, în genere, cu istoria noastră, mie mi s-a părut foarte proaspăt şi foarte important. Îmi pare rău că evenimentul nu a avut loc. Cred că a venit timpul să se lanseze anumite semnale de acest fel. Şi poate este bine că se face pe un segment, unde lucrurile erau privite printr-o singură prismă, dintr-un singur punct de vedere. Pentru că noi nu avem ce face, suntem într-o societate cu mai multe componente, cu mai multe viziuni. Referitor la această zi, dar şi multe altele din istoria noastră, există diferite puncte de vedere, ireconciliabile, de multe ori. Dar ele există, nu ai cum să te faci că nu sunt. Nu ai cum să faci ca oponenţii tăi să dispară, nu-i poţi convinge pe oponenţii tăi, referitor inclusiv la semnificaţia acestei zile de 28 iunie. Şi suntem sortiţi să trăim alături cu aceste viziuni diferite. Noi trebuie să ne învăţăm a trăi cu viziuni diferite, dacă vrem să trăim, în general, în ţara aceasta.”

Europa Liberă: S-a mai produs un eveniment, pe contrasens: pretinsele 5000 de semnături din Găgăuzia. Dumneavoastră ce vă spune acest eveniment?

Valeriu Vasilică:
„Sînt două viziuni deocamdată, că este o întâmplare şi că cineva, un grup de iniţiativă, chiar cu 5000 de susţinători, le-a venit o idee şi legislaţia, cadrul legal al unei ţări democratice ar trebui să presupună posibilitatea şi adunării semnăturilor, şi punerea în discuţie a unei teme, inclusiv, mă rog, o temă de felul acesta, deocheată şi stranie, într-un fel. Dar faptul că se produce împreună cu alte evenimente: tensionarea situaţiei din zona de conflict, tensionarea relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol, escaladarea atmosferei în jurul bisericii. Biserica şi-a atribuit un rol de actor, într-un fel, politic. Şi toate lucrurile acestea împreună mă cam deranjează şi mă cam îngrijorează. Iar: dacă este o coincidenţă, dacă este o întâmplare, Dumnezeu cu dânsele, fie, într-o societate democratică, ar trebui să acceptăm şi astfel de coincidenţe. Dar dacă nu este o coincidenţă, dacă stă cineva în spate şi trage aţişoare şi noi ne lăsăm traşi de sforari, de păpuşari, cum se mai zicea anterior, mă îngrijorează şi chiar mă tem. Pentru că s-ar putea cuiva să nu îi placă faptul că la noi a fost depăşită criza politică, că a apărut un guvern nou, că lucrurile trebuie să se aşeze şi acest guvern, şi aceşti guvernanţi pare că nu se mai ceartă şi cuiva nu-i place treaba aceasta. Pare că au găsit un consens, pare că au înţeles că, până la Vilnius, nu mai este foarte mult şi nu avem când să ne certăm. Pare: clasa politică şi-a făcut nişte lecţii şi cuiva nu-i place fie din interior, fie din exterior. Aceasta mă îngrijorează, în raport cu cele 5000 [persoane] şi grup de iniţiativă.”
XS
SM
MD
LG