Linkuri accesibilitate

Dumitru Ursu: „avem foarte multe probleme la capitolul transparenţă a acţionariatului în bănci şi protecţiei dreptului de proprietate a acţionarilor din băncile comerciale.”



Astăzi se încheie la Chișinău un seminar internațional despre stabilitatea economică și financiară – tocmai când în Moldova se vorbește din nou despre atacuri raider și pericole la adresa unor bănci. Valentina Ursu i-a solicitat un interviu unui participant la întrunire, președintele Ligii Bancherilor din Moldova, Dumitru Ursu.

Europa Liberă: V-aţi propus să organizaţi acest eveniment la Chişinău, pentru a demonstra că există sau nu stabilitate financiar-bancară în Moldova?

Dumitru Ursu: „Încercăm şi noi să răspundem la această întrebare: dacă există sau nu stabilitate financiară, în contextul dorinţei de o creştere economică sustenabilă. Este o temă care astăzi se discută nu la nivel republican, dar european şi mondial, îndeosebi, după criza financiară din anul 2008, care a subminat multe sisteme financiare din Europa. Cunoaşteţi foarte bine acele situaţii care au generat şi demonstraţii, şi acţiuni de protest fie în Grecia, fie în Cipru, fie în Spania. Deci pentru noi această temă este importantă, de a semnaliza problemele care s-au întâmplat în economiile europene şi de a nu le repeta în Republica Moldova. Concluzia generală care o au participanţii la simpozion este că, la momentul actual, avem un sistem financiar stabil şi viabil, dar sunt multe lacune în activitatea acestui sector.”

Europa Liberă: Ca, de exemplu?

Dumitru Ursu: „Când vorbim la intermediere financiară, la gradul de bancarizare a produsului intern brut, asta e, respectiv, cel mai important indicator economic al intermedierii financiare, avem foarte multe probleme la capitolul transparenţă a acţionariatului în bănci şi protecţiei dreptului de proprietate a acţionarilor din băncile comerciale din Republica Moldova şi, nu în ultimul rând, când vorbim despre protecţia concurenţei.

Sunt teme care au fost menţionate în cadrul simpozionului. La acest simpozion, participă reprezentanţi din douăsprezece ţări europene. Este un schimb de opinii cu referinţă la ce etapă ne găsim noi. Este important că participă şi organismele financiare internaţionale, care sunt reprezentate la Chişinău de Fondul Monetar şi de Banca Mondială, cercurile de afaceri, diplomatice din Republica Moldova.

Europa Liberă: Dar cum şi cine practică business-ul bancar în Moldova?

Dumitru Ursu: „Business-ul bancar în Republica Moldova îl practică acei acţionari care doresc să investească în business-ul bancar. Şi vreau să menţionez că majoritatea băncilor au fost create în anii ’90. Nu prea aud ca, în ultimul timp, să fie create careva unităţi bancare noi în Republica Moldova, la nivel de bănci. ”

Europa Liberă: E rău?

Dumitru Ursu: „Nu pot să spun că e bine sau e rău, dar este o tendinţă care se menţine nu numai în Republica Moldova, de descreştere a numărului băncilor, dar nu de creştere. Asta se explică prin simplul fapt că este o concurenţă acerbă în sectorul bancar, că este o competitivitate de la şi până la. Important ca această concurenţă şi competitivitate să fie în cadru legal de activitate. ”

Europa Liberă: Aţi răspuns la întrebarea de ce s-au multiplicat cazurile de atac raider asupra sistemului bancar?

Dumitru Ursu: „Când vom avea un sistem politic stabil în Republica Moldova, când vom avea o economie bine pusă la punct, închegată, când vom avea nişte reglementatori care vor avea încrederea deplină a agenţilor economici şi ai populaţiei, probabil, şi atunci astfel de fenomene vor fi mult, mult mai puţine. ”

Europa Liberă: Ce surprize ar mai putea să apară pe piaţa financiar-bancară?

Dumitru Ursu: „Surprize? La momentul actual, noi nu vedem premisele unui nou val al crizei în Republica Moldova, iar pericolele ne pasc dinafara Republicii Moldova, din acele ţări care sunt parteneri economici ai Republicii Moldova, cu care noi avem relaţii de comerţ şi unde sunt îndreptate exporturile noastre. Pe piaţa financiară bancară în republică va continua această concurenţă, care se vede că va fi foarte dură în viitor. Această concurenţă îi va impune şi pe principalii actori, băncile comerciale, de a diversifica gama şi produsele oferite atât populaţiei, cât şi agenţilor economici şi doi: de a fi mult mai transparenţi în activitate. ”

Europa Liberă: Dar reglări de conturi pot fi întrezărite, întrevăzute pe piaţa financiar-bancară?

Dumitru Ursu: „Reglări de conturi se întâmplă în toate sectoarele economiei, nu numai în Republica Moldova. Eu nu aş spune atât reglări de conturi, cât tentative de a fi mai dominant pe această piaţă, de a avea o cotă mai impunătoare, poate de atragere a unor clienţi de la o bancă la alta. Este important ca să fie în cadru legal şi să fie transparenţă. ”

Europa Liberă: Cât de necesare ar fi investiţiile străine în sistemul bancar autohton?

Dumitru Ursu: „La momentul actual, deja circa 70% investiţii din sectorul bancar al acţionarilor sunt investiţii străine, dar, spre deosebire, de alte state, menţionez că la noi practic sunt 2-3 bănci în care avem investitori strategici, băncile-mame din Europa, ceea ce nu este plăcut pentru activitatea sectorului bancar din Republica Moldova. Din această cauză şi apar aceste tendinţe. Câteodată, peste noapte, apar unele dificultăţi. Dacă ne uităm la vecinii noştri, fie România, fie ţările balcanice, acolo investitorii sunt bănci strategice, care nu pot crea o astfel de problemă, dar sunt bine dirijate, cu atât mai mult, de Uniunea Europeană prin intermediul supravegherii Băncii Centrale Europene. ”
XS
SM
MD
LG