Linkuri accesibilitate

Mîndria Preşedinţilor, paguba democraţiei (II)


Moldova Blog Traian Ungureanu Square Banner

Moldova Blog Traian Ungureanu Square Banner



Mai întîi e vorba de de-responsabilizare. Politicienii au multe păcate, dar decuplarea de răspunderea care decurge din vot e cel mai grav. Sigur, un Preşedinte trebuie să conducă sau să încerce să conducă pe deasupra partizanatelor, dar asta nu îl face liber de răspundere. Un Preşedinte care îşi declară senin mîndria la vederea demonstraţiilor care contestă starea de lucruri din ţară e un politician laş. Un politician care răspunde unei probleme cu un clişeu şi dă bir cu fugiţii în faţa celor ce l-au ales.

De ce aleg, oare, oamenii un Preşedinte? Nu ca să-i reprezinte? Probabil că da. În orice caz, nu se va găsi nimeni care să creadă că a ales un Preşedinte pentru a se lăsa mîngîiat pe creştet sau pentru a fi încurajat, ca la meci, de la balconul Palatului Prezidenţial. Preşedinţii sau Prim Miniştrii care se declară mîndri de protestele populare răstoarnă cu capul în jos sistemele democratice. Dar, mai întîi, fac din ele o paranteză în care se pot retrage pentru a ieşi din bătaia răspunderii politice. E de ajuns pentru a denatura fundamental înţelesul de bază al democraţiei.

Şi a doua tendinţă încurajată de declaraţiile ciudate ale şefilor de stat sau guvern e un fel de a degrada democraţia. Atunci cînd trag concluzia că protestele populare sînt un semn de sănătate democratică, demnitarii reduc practic democraţia la un sport de stradă. Nu avem proteste, nu avem democraţie. Avem proteste, avem democraţie. Avem poteste furibunde, avem democraţie forte. E ridicol.

Mai întîi, pentru că sănătatea democraţiei ţine de alcătuirea ei internă. De capacitatea de a genera un sistem politic în care cetăţenii sînt suverani iar mesajele lor devin decizii. Or, demonstranţii care ies în stradă spun că tocmai această regulă e încălcată, că politicenii iau decizii care nu ţin seama de nevoile societăţii. Aşadar, urmînd părerea unor lideri ca Rousseff sau Plevneliev, ajungem la ideea că protestul celor ce spun că democraţia e încălcată întăreşte democraţia. Dar, dacă e aşa, ce se întîmplă cu cei care o încalcă? Răspunsul celor doi politicieni: comunică populaţiei că e admirabilă şi sănătoasă la cap. În plus, asta îi face mîndri pe ei, ca şefi ai sistemului care încalcă democraţia.

Altă consecinţă degradantă e alternatica pe care o presupun declaraţiile de acest gen. Căci, dacă democraţia e măsurată de numărul şi amploarea protestelor, atunci lipsa protestelor e egală cu lipsa democraţiei. Dusă mai departe, această judecată spune că diferenţa între statele nedemocratice şi statele democratice e existenţa protestelor. Nimeni nu poate spune că lucrurile stau altfel, dar poate spune că definiţia e insuficientă. E prea îngustă. Dacă asta e tot, atunci se poate înţelege că singura deosebire faţă de regimurile autoritare e că populaţia are voie să spună ce nu îi place.

Însă democraţia nu poate fi egală cu regimuri lipsite de răspundere plus proteste populare. Asemenea echivalenţe nu fac decît să întărească dezamăgirea celor ce spun adesea că trăiesc, de pildă, la fel ca în comunism doar că acum au voie să urle cît vor degeaba. Democraţia e mult mai mult decît reiese din asemenea judecăţi. De fapt, asemenea judecăţi nu reţin partea cu adevărat esenţială a democraţiei. Partea care ţine de calitatea sistemului politic, de independenţa lui şi de răspunderea asumată fără clişee şi subterfugii de politicieni.
XS
SM
MD
LG