Deunăzi un lider politic autohton, foarte influent, a făcut o declaraţie care dădea impresia unei revelaţii. El a zis că transnistrenii şi-ar întoarce privirile spre Moldova, dacă aici, pe malul drept, salariile ar fi mai consistente.
Această declaraţie poate fi repartizată imediat la noianul de aserţiuni anterioare. Ani de zile se tot spune aici că Moldova trebuie să devină atractivă din punct de vedere economic pentru transnistreni. Şi a devenit? Mă tem că mai e o cale lungă pînă acolo.
Eu iată la ce mă gîndesc, stimaţi ascultători. Vasăzică, politicianul sus-pomenit a făcut o declaraţie care li s-a întipărit multora în minte. Unii dintre noi chiar se apucă s-o comenteze. Dar dincolo de cuvinte ce avem? Are politicianul cu pricina o strategie economică viabilă de majorare a salariilor? Că e nevoie de salarii mari e la mintea cocoşului, dar cum anume şi în cît timp vrea liderul politic să-şi realizeze dezideratul? Şi cam cît de mare ar trebui să fie salariul aici ca omul simplu din Transnistria să se pătrundă de convingerea că reunificarea e necesară? Şi aşa se face că rămînem cu declaraţia frumoasă, dar cînd vom avea salarii europene habar nu avem.
Mai este însă o faţetă a problemei. Majorarea salariilor e doar o picătură din oceanul care ar trebui plămădit în vederea reunificării. Nu se poate face mare lucru, chiar şi cu salarii mulţumitoare, atîta timp cît nu e anulată prăpastia ideologică dintre cele două maluri. Dar cum s-o anulezi? Asta mă tem că nici politicienii noştri cei mai harnici nu ştiu.
Nu zic că ideea asta – cu atragerea transnistrenilor prin salarii mari – e rea. E o idee frumoasă, care are dreptul să fie promovată. Altceva e realizarea ei. Care, deocamdată, nu mi se pare cu mult mai probabilă decît reunificarea malurilor în cadrul unei imense Uniuni Euroasiatice...
