Linkuri accesibilitate

Numirea și reconfirmarea judecătorilor: între CSM, Președinție și Parlament


Juristul Vladislav Gribincea în studioul Europei Libere la Chișinău

Juristul Vladislav Gribincea în studioul Europei Libere la Chișinău

Vladislav Gribincea: „În cazul în care există disfuncţii la nivelul CSM în evaluarea judecătorilor, atunci probabil ar trebui fortificat mecanismul de evaluare.”



Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) i se doreşte „un grad sporit de obiectivitate în procesul numirii și promovării în funcție a magistraților”. Deputaţii PLDM propun amendamente la Legea CSM, conform cărora „înaintarea repetată a unei candidaturi la funcția de judecător, președinte sau vicepreședinte a instanței judecătorești, în cazul în care Președintele Republicii Moldova nu a acceptat din start propunerea respectivă, să fie făcută cu votul unanim al membrilor CSM”. Cât de justificată, necesară şi eficientă poate fi această nouă măsură menită în teorie, cel puţin, să asigure o garanţie de 100 de procente din partea CSM pentru reputaţia judecătorilor numiţi în funcţie? O convorbire la această temă cu expertul în drept, profesorul universitar Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova.

Europa Liberă: Aşadar, o nouă iniţiativă legislativă, amendamente propuse la Legea CSM, ce prevăd majorarea maximă a numărului de voturi pentru înaintarea repetată a aceluiaşi candidat la funcţia de judecător. În plus, modificările propuse mai prevăd obligaţia CSM de a motiva refuzurile sale în cazul examinării propunerilor Procurorului General de pornire a urmăririi penale împotriva judecătorilor. Întâi de toate, ce reglementări naţionale există acum privind numirea judecătorilor ?

Vladislav Gribincea:
„În Republica Moldova, un judecător este iniţial numit pentru un termen de cinci ani de către preşedintele ţării, sau, în cazul Curţii Supreme de Justiţie de către Parlament. La expirarea celor cinci ani el urmează a fi reconfirmat în funcţie, iarăşi de către Parlament în cazul Curţii Supreme de Justiţie sau de către preşedinte în cazul celorlalţi judecători.”

Europa Liberă: Din punctul Dvs. de vedere, aşa cum e acum, criteriile obiective, meritocraţie la numirea judecătorilor sunt vizibil ştirbite, astfel încât să se facă simţită necesitatea unui regim mai riguros de selecţie? Mai ales că preşedintele Timofti a avut motivele sale - împărtăşite de multă lume - să respingă un candidat sau altul, motive care i-au fost ignorate practic de CSM?

Vladislav Gribincea:
„În primul rând, în ceea ce priveşte numirea sau reconfirmarea judecătorilor în funcţie, această sarcină la moment revine în mare parte nu CSM, ci unei subdiviziuni a CSM care evaluează destul de riguros activitatea iniţială a judecătorilor, din primii cinci ani. Este vorba de Colegiul de evaluare a judecătorilor care face propuneri CSM, iar CSM este în drept fie să accepte, fie să respingă acea propunere.”

Europa Liberă: Şi acest mecanism ridică semne de întrebare astfel încât să se simtă necesitatea înăspririi posibilităţilor sau modului firesc de a fi judecător sau vice-preşedinte, sau preşedinte de instanţă.

Vladislav Gribincea:
„În ceea ce priveşte vice-preşedinţii sau preşedinţii de instanţă, este vorba despre aceiaşi procedură - ei sunt numiţi pe o perioadă de patru ani şi pot fi reconfirmaţi în funcţie încă o singură dată concomitent. Acest mecanism a fost introdus în vara anului trecut, când a fost modificat mecanismul de evaluare a judecătorilor. Până atunci CSM avea discreţie mai mare în acest sens.”

Europa Liberă: Autorii amendamentelor îşi justifică iniţiativa prin „necesitatea ralierii mecanismului național de numire în funcția de judecător, de președinte sau vicepreședinte al instanței judecătorești, la prevederile unor acte internaţionale”. Este acest mecanism naţional de numire unul mai puţin riguros faţă de actele şi practicile din afară?

Vladislav Gribincea:
„În primul rând nu există standarde uniforme în ceea ce priveşte numirea judecătorilor – în multe ţări judecătorii sunt numiţi de la bun început pe un termen determinat şi nu mai sunt reconfirmaţi în funcţie. Totuşi ei sunt periodic reevaluaţi şi în cazul în care nu fac faţă sarcinilor, sunt excluşi din sistem.

A doua întrebare este cine numeşte judecătorii şi aici, iarăşi, fiecare ţară până acum şi-a ales propriile modele. Spre exemplu în Norvegia, care este cunoscută pentru independenţă şi eficienţa justiţiei, propunerea de numire în funcţie a judecătorului o face Ministrul justiţiei, iar numirea o face regele. Iar în Germania numirea ar putea să fie făcută de către autorităţile landului, fără implicarea CSM. CSM în Germania nu există. În SUA numirea se face de către preşedintele ţării în cazul judecătorilor federali, iar la Curtea Supremă de Justiţie la propunerea preşedintelui ţării de către Senat.

Totuşi, în zona europeană post-sovietică s-a conturat un mecanism potrivit căruia numirea are loc de către executiv sau legislativ după caz, la propunerea corpului de autoadministrare a judecătorilor. În unele ţări, cum ar fi România spre exemplu, numirea judecătorilor se face de CSM, fără implicarea organelor executive sau legislative. Totuşi, chiar dacă organele legislative sau executive sunt implicate în procesul de numire al judecătorilor, în practică aceasta comportă un caracter pur simbolic. Numirea fiind făcută nu în baza afilierii sau preferinţelor organelor executive sau legislative, ci în baza meritelor.”

Europa Liberă: Dvs. consideraţi că aceste amendamente sunt necesare sau nu?

Vladislav Gribincea:
„Amendamentele se referă la două instituţii: prima este reconfirmarea în funcţie sau numirea în funcţie de preşedinte de instanţă atunci când preşedintele ţării a respins prima dată reconfirmarea în funcţie. Şi aici am să explic un pic.

Până în anul 2005, atunci când judecătorului îi expirau cinci ani de mandat, el trebuia să fie reconfirmat în funcţie, iar preşedinţii trebuiau la fiecare patru ani. În cazul în care preşedintele ţării refuza reconfirmarea în funcţie, acest refuz putea să constituie temei pentru eliberarea din funcţie a judecătorului. Şi anume acest mecanism a fost grav criticat de către instituţiile europene şi asociaţiile judecătorilor la nivel internaţional. În anul 2005, în principiu, preşedintele ţării decidea concedierea sau neconcedierea judecătorilor, ceea ce este inadmisibil.

După aceasta, în 2009, în urma investirii guvernului şi negocierii condiţiilor pentru investirea guvernului şi alegerea preşedintelui ţării, a fost introdus acest mecanism pe care îl avem la moment, prin care preşedintele poate refuza o singură dată propunerea CSM; de reconfirmarea în funcţie a judecătorilor, sau de numirea în funcţia de preşedinte, cu prezentarea argumentelor sale în scris şi motivat, iar a doua propunere este obligatorie pentru preşedinte, sau după caz Parlament. Acest model a fost se pare cel mai reuşit din zona noastră şi a fost recomandat şi altor ţări în cadrul recomandării pentru independenţa şi eficienţa judecătorilor de la Kiev – există un astfel de act din 2010.”

Europa Liberă: Se pare că totuşi aceste amendamente vin ca răspuns la cazul recent al numirii unui preşedinte de instanţă refuzat de şeful statului, dar care a fost totuşi numit de corpul de judecători. Se poate de răspuns prin astfel de măsuri la acest gen de cazuri concrete ?

Vladislav Gribincea:
„Eu nu cred că cazurile specifice ar trebui să determine schimbarea legislaţiei. În cazul în care există disfuncţii la nivelul CSM în ceea ce priveşte evaluarea judecătorilor, atunci probabil ar trebui fortificat mecanismul de evaluare al judecătorilor. Iar în cazul în care CSM consideră că aceşti judecători sunt buni în urma unui proces sigur de evaluare, atunci preşedintele ţării nu are decât fie să accepte propunerea CSM, fie să fie cu obiecţii publice în acest sens.”

Europa Liberă: Da ce rost mai are?

Vladislav Gribincea:
„Acest lucru ar putea contrabalansa poziţia CSM prima dată, iar în cazul în care totuşi a doua oară CSM acceptă aceeaşi poziţie, atunci efectul va fi scăderea încrederii în corpul de judecători şi acest risc trebuie să şi-l asume CSM. Ceea ce este cert este că preşedintele ţării nu ar trebui nici într-un caz să decidă ce judecător să rămână în funcţie şi ce judecător şi fie concediat.”

Europa Liberă: Ce trebuie să înţelegem în legătură cu amendamentul ce prevede „obligaţia CSM de a motiva refuzurile sale în cazul examinării propunerilor Procurorului General de pornire a urmăririi penale împotriva judecătorilor”? Că până acum, de exemplu, CSM nici nu explica refuzul?

Vladislav Gribincea:
„Într-adevăr aceasta este a doua faţetă a iniţiativei. Pentru moment, pentru pornirea urmăririi penale împotriva unor judecători, cu excepţia cazurilor de corupţie, procurorul general, până la iniţierea oricăror acţiuni de urmărire penală trebuia să solicite acordul CSM. Acest acord se dădea în urma examinării într-o şedinţă închisă, iar CSM urma să adopte o hotărâre în acest sens care, de asemenea, nu este publică.

Potrivit reglementărilor generale, CSM trebuie să-şi motiveze oricare hotărâre, indiferent că ea a fost adoptată în şedinţă închisă sau în şedinţă publică. Iar dacă CSM până acum nu şi-a motivat deciziile sale, asta înseamnă că CSM nu a respectat prevederile legislaţiei. Totuşi, eu nu cunosc dacă refuzurile de până acum ale CSM au fost sau nu motivate, deoarece aceste decizii nu sunt publice. Ele se emit în camera de consiliu, fără ca cineva să le ştie, şi sunt aduse la cunoştinţa Procurorului General.”
XS
SM
MD
LG