Am aflat că deunăzi a fost sărbătorită Ziua funcţionarului public şi am citit cu interes mesajul de felicitare al premierului adresat concetăţenilor noştri care ocupă funcţii de stat remunerate. Mesajul e optimist şi chiar e în stare să ne însufleţească. Aflăm din el, bunăoară, că Moldova e unul din liderii Parteneriatului Estic în ceea ce priveşte reforma administarţiei publice. Pe deasupra, am luat şi Premiul ONU pentru Serviciul Public. Măi să fie! Sîntem tari în această privinţă, nu?
Sîntem, fără doar şi poate, şi avem şi mulţi oameni de treabă în aceste funcţii de stat. Dar există şi o sumedenie de probleme. Cea mai mare problemă, după părerea mea, e generată de faptul că maşinăria statală moldovenească a fost aici şi mai este suficientă sieşi, că ea e preocupată mai mult de propriile pîrghii.
Inexistenţa unei idei naţionale, a unei idei care să unească întregul popor, devalorizează oarecum efortul susţinut al sutelor sau miilor de funcţionari. Pentru ce muncesc aceşti funcţionari? Pentru ca ţara să ajungă unde? Asta mă tem că nu e prea limpede.
Fireşte, lăsînd la o parte ideea naţională, s-ar putea spune simplu că aceşti concetăţeni, care deţin funcţii publice, muncesc zi de zi pentru contribuabili, pentru a uşura viaţa simplilor muritori. Aşa ar trebui să fie, acesta e idelaul.
Realitatea e însă niţel mai searbădă. Eu mă întreb: funcţionarii încrîncenaţi-apatici-indiferenţi-obraznici, pe care i-am tot întîlnit de-a lungul anilor, tot pentru viaţa mai uşoară a contribuabililor munceau? Dar caravana funcţionarilor prinşi în flagrant delict luînd mită tot pentru noi a muncit cu acribie? Vorba venind, sînt curios să ştiu ce mai face funcţionarul care a fost prins luînd mită cu ajutorul primarului Chirtoacă? E vinovat sau nu e vinovat şi deja a revenit la locul de muncă? Sau examinarea dosarului necesită foarte mult timp?
Există, de la 1991 încoace, un soi de fisură între pîrghiile statului şi mase. Şi asta în ciuda faptului că în structurile statului au năvălit oameni din popor. Fisura asta e mai curînd mentală. Mulţi dintre cei care ocupă funcţii de stat remunerate se transfigurează subit, acced parcă într-o dimensiune superioară, şi nu mai întrezăresc vreo legătură cu cei rămaşi în afara maşinăriei. Şi asta e regretabil.
De aceea, deşi îi felicit şi eu pe funcţionarii publici, optimismul meu e mai temperat, mai minuscul. Sînt convins că e loc pentru mai bine.
