Linkuri accesibilitate

Vasile Botnaru în dialog cu Anatolie Golea și Viorel Cibotaru



Confruntarea armată de pe Nistru din anul 1992, numită eufemistic „conflictul transnistrean”, face parte din identitatea statală a Republicii Moldova. Unii o consideră un tribut de glorie, alţii - drept pată ruşinoasă, dar toţi o regretă şi nu îşi mai doresc repetarea acelor evenimente.

Cum a evoluat reglementarea conflictului transnistrean şi la ce altitudine se află acum? La această întrebare vom căuta răspuns împreună cu invitaţii mei.

Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere astăzi se află jurnalistul şi comentatorul politic Anatolie Golea şi expertul în probleme de securitate, Viorel Cibotaru.

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Astăzi mi-am propus să facem o trecere în revistă cum a evoluat reglementarea transnistreană, până unde a întins coarda Tiraspolul şi ce i-a reuşit, solicitând maximul, ca să obţină un minimum posibil, tactică aplicată dintotdeauna. Mai cu seamă, pornind de la constatările consacrate ale liderilor de opinie sau ale reprezentanţilor OSCE, care îi auzeam spunând, cu regularitate, că suntem mai aproape ca oricând de reglementarea transnistreană. Şi de atunci Chişinăul s-a îndepărtat, de fapt, de o reglementare convenabilă sau de o reglementare bazată pe caietul de sarcini dat de Parlament. Acuma este un moment de criză, care, îi opinia unora, ar putea degenera în tensiuni sau, dimpotrivă, ar putea forţa părţile să găsească, în sfârşit, o soluţie de compromis. Domnule Cibotaru, să încep cu dumneavoastră, sunteţi un expert în materie de securitate. Dar îl avem în faţă şi pe Anatolie Golea, care, pe timpuri, a fost şi purtător de cuvânt la instituţia prezidenţială, adică a fost în interiorul proceselor decizionale şi în acest subiect. Domnule Cibotaru, v-aş ruga pe dumneavoastră să ne daţi câteva repere, începând de la memorabila vizită a lui Primakov, care a impus, practic, Chişinăul să accepte nişte condiţii inechitabile, memorabilele sincronizări ale retragerii trupelor ruseşti cu reglementarea transnistreană etc., cu spaima pe care a suportat-o societatea moldovenească, atunci când cineva a îndrăznit, pentru prima dată, să spună cuvântul „federalizare”, sau când cineva a îndrăznit să spună: „Poate tăiem poala transnistreană ca să ne putem mişca mai înainte”, etc., etc.

Viorel Cibotaru: „Cel mai aproape de soluţionarea conflictului transnistrean noi eram, cred, pe 17-18 iunie 1992, atunci când în Parlamentul Republicii Moldova a fost aprobat un fel de statut al raioanelor de est din stânga Nistrului. Şi am avut fericita ocazie să particip la redactarea, deci post-redactarea, de fapt, textul era gata, a acelor prevederi, care vizau foştii veterani ai armatei sovietice, aflate pe teritoriul Republicii Moldovei, deci a ofiţerilor, condiţiile sociale care erau o parte a unui plan de soluţionare. Atunci acest document a fost contrasemnat de către toţi deputaţii din partea stângă a Nistrului, membri ai Parlamentului de atunci. Şi eu cred că anume acest fapt a constituit cea mai mare provocare din 19-20 iunie, cu
Au fost situaţii de urcuşuri, de coborâşuri. Au fost situaţii de creştere a unor aşteptări, au fost clipe de deziluzii, dar, în mare parte, situaţia a rămas practic neschimbabilă.
toate acele evenimente despre care a scris foarte exact, printre altele, colonelul Bergman în amintirile lui, provocare care a dus la explodarea atunci a acelui mecanism cvadripartit de soluţionare a conflictului, cu participarea Ucrainei şi României. Şi a întors, de fapt, situaţia acelui conflict, l-a agravat şi, până la urmă, s-au încheiat cu Acordul din 21 iulie 1992 cu privire la principiile de soluţionare a conflictului transnistrean. Reperele, la care v-aţi referit, au o importanţă de acum în logica acelui proces de negocieri. Desigur că am putea puncta mai multe documente care au fost semnate pe parcurs. Au fost situaţii de urcuşuri, de coborâşuri. Au fost situaţii de creştere a unor aşteptări, au fost clipe de deziluzii, dar, în mare parte, situaţia a rămas practic neschimbabilă. Pentru că astăzi, după 21 de ani, noi nu avem o formulă, un temei în jurul căruia aceste negocieri ar avea un viitor de producere a unei înţelegeri finale. Situaţia planează între o formă minimă, mai degrabă perceptuabilă, a status quo-ului din 1990-1991, când s-a format şi şi-a declarat independenţa Republica Moldova. Şi acea formulă de federalizare, confederalizare, care este propusă atât de experţii şi anumiţi politicieni din Federaţia Rusă, dar şi din Occident, considerând că acesta ar fi un compromis întemeiat, rezonabil pentru toate părţile, dar care nu este perceput nici în Republica Moldova, nici în România, nici iarăşi în unele ţări ale Uniunii Europene... Situaţia, din acest punct de vedere, a influenţat extrem de mult şi condiţiile de securitate şi care fac atingere inclusiv siguranţei şi apărării Republicii Moldova. Astăzi avem situaţia în care există, în continuare, trupe ale Federaţiei Ruse care nu au un statut legitim din partea Republicii Moldova. Există nişte forţe care nu sunt sub controlul Republicii Moldovei şi a nici unei, în general, instituţii. Există toate însemnele unei statalităţi în această regiune şi care generează foarte multe riscuri la adresa securităţii naţionale, dar şi la adresa securităţii internaţionale, fapt care este negat de oponenţii noştri în raioanele de est, deci, de administraţia transnistreană.”

Europa Liberă: Recent, Karasin a spus că sunt paznici la muniţiile de la Cobasna şi sunt rămăşiţele trupelor care au fost de pe timpuri, din Uniunea Sovietică.

Viorel Cibotaru:
„Karasin vorbeşte fără ca să roşească şi considerând că lumea nu are memorie sau nu există o memorie instituţională. Nu există absolut nicio logică în păstrarea acestui depozit cu armament, practic, în
De fapt, noi suntem ostaticii acestei gunoişti de arme, de explozive care se află în Transnistria.
mare majoritate, depăşit de timp, cu zeci de mii de automate. Deci astăzi există vreo 20 de mii de tone care nu pot eficient servi o bază de înarmare nici a forţelor autoproclamatei republici, nici nu au prea mare interes în viitor pentru Republica Moldova, nici prea mare interes, printre altele, nici a Federaţiei Ruse. Şi, de fapt, noi suntem ostaticii acestei gunoişti de arme, de explozive care se află în Transnistria.”

Europa Liberă: Gunoişte, gunoişte, dar, după Ceapaevsk, s-ar putea să dea de ştire.

Viorel Cibotaru:
„Exact. Nici nu mai ştiu dacă mai sunt şanse să fie o sursă de îmbogăţire ilicită pentru unii funcţionari ruşi şi transnistreni. Înainte ei, cu succes, făceau diferite operaţiuni de vânzare a acestor arme. Sunt cunoscute faptele şi probate de vindere a acestor arme în Cecenia, încă la începutul anilor '90, apoi în Libia, apoi, posibil, şi în alte ţări. Oricum, din acele 42 de mii de tone, 20 de mii de tone au fost sustrase din acest depozit. Şi doar o mică parte a fost, în mod legal, transferată în Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Şi Bergman certifică lucrul acesta. Domnule Golea, faptul că suntem unde suntem, că autorităţile de la Chişinău nu au obţinut ceea ce şi-au propus, probează, dovedeşte faptul că soluţiile au fost fanteziste, irealizabile: planul „Iuşcenko” şi alte posibile soluţionări cu paşi mici etc., planurile OSCE-ul? Sau este o situaţie firească pentru negocieri dificile?

Anatolie Golea: „Cred că da. Cred că au fost nişte planuri mai puţin reale şi mai mult fanteziste. Eu, împreună cu dumneavoastră, am fost martorul acelor negocieri şi planuri, începând cu acea noapte de pomină, când am stat, atunci când a venit Primakov, odată ce aţi început cu acest lucru, când a venit în aprilie 1997. După care a urmat semnarea memorandumului din 8 mai 1997. Eu întotdeauna am considerat că acesta a fost un pas înainte, un pas pozitiv, deşi a fost vehement criticat de mai mulţi politicieni.”

Europa Liberă: Amintiţi-ne sumar esenţa acelui compromis.

Anatolie Golea:
„Anume acolo a apărut sincronizarea, soluţionarea conflictului din Transnistria, soluţionarea politică, cu retragerea trupelor ruse din teritoriul Republicii Moldova. Şi mai mulţi experţi consideră că acest memorandum din 1997 acordă Rusiei argumentul de a nu retrage şi am văzut acest argument şi la Karasin, foarte recent. De fapt, nu ne-am apropiat niciodată prea mult de soluţionarea definitivă a conflictului armat din Transnistria. Pentru că, orice s-ar spune, au fost implicaţi mai mulţi actori, inclusiv Statele Unite şi Uniunea Europeană, în calitate de observatori, în 2005 sau 2004. Preşedintele Voronin, chiar zilele acestea, îşi amintea acest merit al său că a introdus acest format „5+2”, omiţând, de fapt, că, după introducerea acestui format „5+2”, imediat peste un an şi ceva, din 2006, formatul nu mai funcţionează şi niciun fel de negocieri nu au fost purtate în 2009. Şi, sigur, societatea din Republica Moldova şi-a pus mari speranţe, atunci când a fost reluat acest proces de
De fapt, ne-am creat iluzia că noi, Chişinăul, purtăm negocieri şi vom reuşi uite-uite să soluţionăm acest conflict. În realitate, Transnistria întotdeauna a mimat aceste negocieri pentru a trage din timp.
negocieri prin diplomaţia de fotbal, cum iarăşi o critica domnul Voronin, de parcă şi dânsul nu a fost la fotbal împreună cu Igor Smirnov. De fapt, ne-am creat iluzia că noi, Chişinăul, purtăm negocieri şi vom reuşi uite-uite să soluţionăm acest conflict. În realitate, Transnistria întotdeauna a mimat aceste negocieri pentru a trage din timp, pentru că timpul este aliatul Tiraspolului în acest conflict. Se ştie: a crescut o generaţie, au trecut peste 20 de ani, cei de la Tiraspol sunt profund convinşi că locuiesc în statul lor, republica transnistreană. Cei de la Chişinău, vedem şi conform sondajelor, tot mai puţin şi mai puţin se interesează de soluţionarea conflictului transnistrean. A apărut această problemă acum câteva zile, datorită mediatizării, în opinia mea, inclusiv datorită mediatizării masive a „decretului” lui Şevciuk privind frontiera de stat. De altfel, „legea” a fost adoptată trei ani în urmă şi nu s-a făcut mare tam-tam. Acum cineva a vrut să repună pe rol această problemă. Cineva de la Chişinău, cineva de la Tiraspol, deoarece Tiraspolul se confruntă cu probleme economice şi sociale enorme. Şevciuk nu-şi poate onora marile promisiuni, pe care le-a făcut în campania electorală, şi este cunoscută tactica în asemenea cazuri: trebuie să găseşti un duşman în exterior. Acest duşman este Chişinăul. S-a făcut ceea ce s-a făcut. Chişinăul a înghiţit momeala. Cred că sunt şi din exterior actori. L-aţi pomenit pe Grigori Karasin, viceministrul rus de Externe, care nu o face de capul lui, vă daţi seama. Deci se fac nişte încercări de a tensiona situaţia. Această discuţie în Parlament, evident, nu va avea niciun rezultat, scopul scontat nu va fi atins. De fapt, aceste negocieri întotdeauna au fost umilitoare pentru Chişinău. Din start, aţi menţionat că am fost în calitate de purtător de cuvânt în interiorul acestor negocieri. Este adevărat. De mai multe ori, am văzut poziţia umilitoare de atunci a preşedintelui Lucinschi vizavi de preşedintele, aşa-zis, Smirnov de la Tiraspol, după care a venit Vladimir Voronin cu o poziţie mai dură, mai rigidă, încercând să dicteze mersul negocierilor, parcă având ca aliat Moscova. Până la urmă, am văzut cu ce s-a soldat. După memorandumul Kozak, şi Voronin a nimerit într-o situaţie umilitoare. Dacă cineva a uitat ultima rundă de negocieri Voronin-Smirnov, din 24 decembrie 2008, eu păstrez imprimarea pentru istorie, pentru că mai mare ruşine pentru preşedintele Republicii Moldova, oricum s-ar numi el, eu nu am văzut. Smirnov, pur şi simplu, şi-a bătut joc atunci.”

Europa Liberă: Revin la întrebarea despre tactica negocierilor. Şi vreau să vă întreb pe ambii, în diferite etape, se testa disponibilitatea Chişinăului de a acorda statut de subiect al federaţiei, al confederaţiei. Aceste soluţii se discută pe bune sau sunt nişte metode de a intimida partenerul?

Viorel Cibotaru: „Cred că astăzi nu există nicio conjunctură în care aceste probleme să aibă şansă la o discuţie cât de cât serioasă. În primul rând, toate tentativele de a ridica cât de puţin nivelul discuţiilor în cadrul „5+2” sau în alte formate, în formate bilaterale, multilaterale, au început să fie îngheţate, undeva, prin toamna anului trecut, când tot mai mult se profila, pe de o parte, conflictul politic şi acea criză politică din Republica Moldova a început din nou să se adâncească, după alegerea preşedintelui Republicii Moldova şi, odată cu avansarea Republicii Moldova, negocierile sale privind Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi acele părţi ale acestui Acord care se referă la comerţul aprofundat şi privind regimul fără vize cu Uniunea Europeană. Desigur că acest Acord şi aceste componente ale acestui Acord, într-un mod substanţial, schimbă situaţia în care se va afla Republica Moldova. Schimbă, dacă doriţi, paradigma existenţei Republicii Moldova şi nu poate să nu influenţeze, desigur că şi caracterul viitoarelor posibile formule de soluţie finală. De aceea, Federaţia Rusă, în primul rând, şi administraţia de la Tiraspol au început a frâna procesul pentru ca, cel puţin, să aştepte să vadă cu ce se va încheia toată această perioadă de negocieri şi, pe de altă parte, desigur, că au început să se
Nici Federaţia Rusă, în primul rând, nici, aparent, administraţia de la Tiraspol niciodată nu şi-au manifestat o simpatie faţă de acest proces de integrare europeană.
acumuleze tot mai multe acţiuni care să frâneze, pornind de la faptul că nici Federaţia Rusă, în primul rând, nici, aparent, administraţia de la Tiraspol niciodată nu şi-au manifestat o simpatie faţă de acest proces de integrare europeană sau vreo dorinţă cumva de a se adapta la acest proces, în această fază. De aceea, au murit şi orice aşteptări ca problemele din coşul de securitate, de exemplu, şi apărare să fie discutate privind dezarmarea sau retragerea trupelor, sau schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii, sau multe alte probleme legate de lucruri mult mai vitale, cum ar fi problemele de vamă sau de libera circulaţie a oamenilor, numerele de înmatriculare, paşapoartele ş.a.m.d. Toate aceste blocuri de întrebări, încetul cu încetul, au început să fie îngheţate, au început să apară disensiuni tot mai vizibile în discursul negociatorilor. Şi s-a ajuns la situaţia care, aici aş fi vrut un pic să-l contrazic pe domnul Golea, eu nu cred că ele sunt provocate artificial, ele reflectă, de fapt, o situaţie destul de reală. Şi întrebarea, care a formulat-o inclusiv un grup de experţi, mi-o pun şi eu: „Cât de departe pot merge, de exemplu, anumite cercuri din Federaţia Rusă pentru a zădărnici ceea ce unii politicieni ruşi proclamă deschis ca încălcare a unor angajamente asumate de Occident de nu avansa în a integra fostele state, cu excepţia Ţărilor Baltice, în spaţiul său economic, politic?”. Şi, din acest considerent, Federaţia Rusă se simte astăzi, cum că şi obligată de a-şi apăra interesele sale, pe teritoriul acesta, împotriva unor avansări fie a Alianţei Nord-Atlantice, fie a Uniunii Europene. Am văzut că, în cazul Georgiei, s-a mers foarte departe, s-a mers la incitarea unui război adevărat, care a oprit Georgia, în mare parte. Ce va fi în cazul Ucrainei sau în cazul Republicii Moldova urmează să vedem.”

Europa Liberă: Domnule Cibotaru, dar, între timp, cuvântul „federalizare” sau „confederalizare” nu mai este o sperietoare, cum a fost acum câţiva ani, când toată lumea sărea ca friptă, când auzea de o asemenea posibilă soluţionare. Poate e şi acesta un scop urmărit de tactica intransigenţei?

Viorel Cibotaru: „Ferma mea convingere că acele documente care au fost, acea lege şi acea declaraţie care a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, în 2005, este un compromis între statutul de ţară unitară şi o formă moale de confederaţie. Deci noi de acuma am făcut pasul acesta. Cel puţin, în timpul cel mai apropiat, cinci ani, eu ştiu, poate mai mult, nu ne vom apropia ca să numim statul Republica Moldova, după încheierea tuturor înţelegerilor, un stat federativ sau confederativ. Dar acea autonomie largă, pe care a oferit-o Parlamentul Republicii Moldova, în 2005, raioanelor de est este nimic altceva decât o formă moale a federaţiei.”

Europa Liberă: Domnule Golea, cum credeţi dumneavoastră, în sondaje, interesul pentru reglementarea transnistreană, în scădere permanentă, arată că moldovenii din partea dreaptă a Nistrului ar putea, în general, să renunţe la Transnistria? Sugestie, a propos, venită, de curând, de la Dan Dungaciu care spune că, odată cu recunoaşterea Kosovo, ar trebui să se ia în calcul şi această posibilitate.

Anatolie Golea:
„Sigur că da. Eu am menţionat înaintea domnului Dungaciu, chiar la Europa Liberă, într-un interviu, că aceasta este o soluţie care nu trebuie neglijată. Cuvântul „federalizare” a devenit sperietoare după memorandumul din noiembrie 2003, atunci când preşedintele Voronin a renunţat, în ultimul moment, semnarea acestui memorandum. Şi, folosind pârghiile mass-media, propaganda care era foarte bine pusă la punct, a reuşit să influenţeze, creând o atmosferă de totală neacceptare a federalizării.”

Europa Liberă: Şi, de fapt, s-a certat la cuţite cu Putin atunci.

Anatolie Golea: „Da. Şi noi atunci vorbeam că nu este exclus că vor veni timpurile când vom regreta, inclusiv preşedintele care va fi în exerciţiu, Voronin sau altul, că nu s-a acceptat atunci varianta memorandumului Kozak. Pentru că, în discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele Voronin, am înţeles că a renunţat la semnarea acestui acord doar din cauza că el stipula prezenţa trupelor ruse până în 2020, dacă nu greşesc.”

Viorel Cibotaru: „Pe o perioadă de 20 de ani.”

Anatolie Golea: „Pe o perioadă de 20 de ani.”

Viorel Cibotaru: „Aceasta înseamnă până în 2023.”

Anatolie Golea: „Şi acesta a fost principalul impediment că era inacceptabil. Uite că, din cei 20 de ani prevăzuţi în memorandumul Kozak, 10 deja au trecut. Anul acesta vor fi 10 ani. Dacă acceptam trupele să rămână contra plată în teritoriul Republicii Moldova, cel puţin, încasam nişte bani în buget.”

Europa Liberă: Aşa cum spunea Braghiş?

Anatolie Golea:
„Dacă nu am acceptat, sunt ferm convins că aceste trupe vor fi prezente şi în 2023 pe gratis şi mă tem că şi mult mai mult. Preşedintele Viktor Iuşcenko, fostul preşedinte al Ucrainei, mult mai proeuropean decât toţi preşedinţii Republicii Moldova, pe care i-am avut şi îi avem, toţi luaţi împreună, preşedintele Iuşcenko a acceptat un compromis în dislocarea flotei maritime la Marea Neagră, la Sevastopol, contra unei plăţi. Este adevărat, au apărut şi acolo disensiuni şi probleme ulterior, dar, pentru moment, s-a rezolvat şi Ucraina a încasat nişte bani. Noi nu avem nici bani, avem trupe ruseşti şi avem şi conflict nesoluţionat, continuând să nu acceptăm federalizarea. De ce? Deşi eu nu sunt adeptul federalizării, văd tot mai mult şi mai mult că anume spre aceasta ne înclină şi nemţii, şi americanii. Am văzut recent declaraţiile fostului ambasador, Pamela Smith,
Eu zic că nu sunt adeptul federalizării, pentru că eu, în genere, nu cred în soluţionarea acestui conflict, într-o perspectivă mai mult sau mai puţin îndepărtată. Noi ne vom ciocni cu problema: „Ce facem cu acest teritoriu?”
fostului ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Deci ei încearcă să caute soluţie. Eu zic că nu sunt adeptul federalizării, pentru că eu, în genere, nu cred în soluţionarea acestui conflict, într-o perspectivă mai mult sau mai puţin îndepărtată. Noi ne vom ciocni cu problema: „Ce facem cu acest teritoriu?”. În discuţiile Republicii Moldova, Chişinăului cu Moscova, probabil, va veni timpul când se va pune problema: menţinem acest teritoriu asupra căruia nu avem nicio pârghie de control sau cedăm acest teritoriu şi facem integrare europeană fără el? Pentru că, sunt absolut convins: Federaţia Rusă nu are nevoie de republica transnistreană liberă, independentă şi recunoscută. Dacă avea nevoie, Federaţia Rusă recunoştea Transnistria, cel târziu, odată cu Abhazia şi Osetia de Sud. Cel târziu, dar, probabil, mai înainte. Federaţia Rusă are nevoie de acest teritoriu cu un conflict nesoluţionat, cu incertitudine, cu pârghii de a şantaja în continuare Republica Moldova.”

Europa Liberă: Mai devreme domnul Cibotaru a făcut trimitere la discuţia pe marginea Vilniusului, în ideea în care Ucrainei, împreună cu Moldova, să i se ofere o perspectivă certă şi ireversibilă, astfel încât Transnistria să devină o insulă insignifiantă, în acest spaţiu cu perspective europene. Vă întreb dacă toată ciorovăiala, eufemistic vorbind, în jurul noilor frontiere este buturuga mică care trebuie să răstoarne consolidarea acestui mare spaţiu - cu perspectivă europeană - ucraino-moldovenesc, domnule Cibotaru?

Viorel Cibotaru: „Sigur că procesele de extindere a Uniunii Europene oricum, în mod firesc, s-au stopat. Acest program de parteneriat a fost o găselniţă, pentru a-i da o suflare şi o anumită importanţă, pentru o perioadă suficient de lungă de timp. Şi doar Republica Moldova sau, cel puţin, Republica Moldova a fost privită şi este privită, până acum, Republica Moldova rămâne a fi liderul acelor transformări pe care foarte mult se miza în condiţiile Uniunii Europene, aflate într-o criză fără precedent. Desigur că aceasta a alimentat inclusiv speranţele că procesele de democratizare şi de europenizare, aşa, la general, pot să fie alimentate şi în republicile caucaziene, în primul rând, în Armenia şi în Georgia, evident - Georgia are nevoie de o revenire, după acel conflict cu Federaţia Rusă - dar şi în Ucraina. Şi eu cred că aceasta poate să oprească, să încetinească aceste valuri de extensiuni a tot ce este european, a valorilor, a procedurilor, a legislaţiei, acquis-ului european, pentru o perioadă. Dar nu cred că este în stare, în general, să distrugă acest proces care este mult mai fundamental. Noi oricum am trecut, eu cred că ireversibilitatea acestui proces, pentru mine, cel puţin, din punctul de vedere tehnic, este absolut clară. Nu mai poate fi oprită în sens politic sau aproape nu există şanse să fie oprită în sens politic, fără nişte consecinţe foarte şi foarte grave pentru Republica Moldova, având în vedere inclusiv faptul că suntem exact la frontiera Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice.”

Europa Liberă: Domnule Cibotaru, dar faptul că Iurie Roşca, unionistul de altă dată şi proeuropeanul de altă dată, acum s-a situat cert pe poziţia lui Dughin şi spune că europenitatea posibilă a Moldovei este egală cu fosta sovietizare, faptul acesta nu e simptomatic pentru dumneavoastră?

Viorel Cibotaru: „Nu este. Este o excepţie, care confirmă regula şi eu cred că, odată ce Republica Moldova va trece cu succes această parafare, semnare din Vilnius, întreg sistemul va începe să se readapteze, inclusiv cel transnistrean, pentru că a mai făcut-o şi înainte. Eu cred că şi Federaţia Rusă va fi nevoită să se adapteze la aceste schimbări, dacă, desigur că, nu va proceda foarte brutal, cum a făcut-o şi în alte condiţii. Dar sper totuşi lucrurile să meargă într-o albie mult mai fericită, având în vedere inclusiv relaţiile, având în vedere inclusiv interesele Federaţiei Ruse vizavi de parteneriatul cu Uniunea Europeană. Deci lucrul acesta va fi totuşi predominant. Şi noi vom evita toate acele riscuri cu caracter militar, de destabilizare a situaţiei. Cred că inclusiv discuţiile, cum nu s-ar desfăşura ele în Parlament, vor contribui la descurajarea unor acţiuni brutale, violente, pentru oprirea acestui proces.”

Europa Liberă: Domnule Golea, împărtăşiţi şi dumneavoastră caracterul ireversibil al marşului triumfal spre Uniunea Europeană?

Anatolie Golea:
„Parţial. Pentru că problema cea mare a Republicii Moldova este lipsa coeziunii, lipsa unui interes naţional, în cadrul clasei politice de la Chişinău. Noi nu avem interes naţional în nicio problemă, nici chiar în problema transnistreană, care s-ar părea că ar trebui să ne unească să obţinem soluţionarea acestui conflict.”

Europa Liberă: Bine, dar „icoana” europeană e la toate partidele...

Anatolie Golea:
„Cu excepţia celui mai mare partid din Republica Moldova, partid de opoziţie. Mă refer la Partidul Comuniştilor care tot schimbă „icoanele”, în funcţie de interes, circumstanţe, conjunctura locală sau internaţională...”

Europa Liberă: Bine, dar Voronin spune că, în esenţă, chiar dacă nu ne integrăm în Uniunea Europeană, el împărtăşeşte valorile şi aceasta îi doreşte poporului moldovean.

Anatolie Golea:
„Nu poate să nu le împărtăşească, pentru că sunt scrise negru pe alb în programul Partidului Comuniştilor, adoptat la congresul din martie 2008. După aceea, au fost mari devieri de la program, s-a mai revenit. Dar, încă o dată repet, nu există coeziune şi dorinţă de a soluţiona.”

Europa Liberă: În lipsa acestei coeziuni, credeţi că o buturugă mică, genul Şevciuk ar putea opri Moldova din calea?..

Anatolie Golea: „Cum a spus Viorel Cibotaru, excepţia confirmă regula. Excepţie în cazul dat este legea adoptată în 2005 de către Parlamentul Republicii Moldova, cu excepţia unui vot, pare-mi-se. Legea adoptată, conform planului celor şapte paşi, propus iarăşi de către preşedinte Ucrainei, Viktor Iuşcenko. Eu nu cred că Transnistria este buturuga care răstoarnă carul. Dar este buturuga de care ne împiedicăm în permanenţă şi ne vom împiedica în continuare, pentru că posturile migraţionale trebuie stabilite, controlul frontierelor trebuie efectuat. Iar noi trebuie să stabilim aceste posturi migraţionale în interiorul teritoriului Republicii Moldova, la o aşa-numită frontieră administrativă.”

Viorel Cibotaru: „Ele de acum funcţionează.”

Anatolie Golea:
„Da. Federaţia Rusă se indignează, de parcă cineva, de parcă, eu pot intra în Moscova, fără a completa această cartelă migraţională. Eu cred că, în cazul dat, şi Republica Moldova ar trebui să introducă aceste cartele care sunt, de fapt, nişte aberaţii....”

Viorel Cibotaru: „Inclusiv în Ucraina.”

Anatolie Golea:
„În Ucraina au fost anulate.”

Europa Liberă: De parcă moldovenii, care intrau în Transnistria, nu semnau acolo o hârţoagă.

Anatolie Golea:
„Nu numai semnează, dar şi plătesc...”

Europa Liberă: ...cotizaţia...

Anatolie Golea:
„...7 lei pentru... Eu am mai zis, şi i-am spus şi lui Şevciuk acest lucru: eu, de obicei, dau 10 lei ca să nu plătesc 7 lei şi să nu pierd timpul, completând această ţidulă. Deci aici este problema. Este problemă că ne împiedicăm de buturugă şi trebuie să facem ceva.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG