Linkuri accesibilitate


Răspunsul fundamental dat de majoritatea socialist-liberală prevederilor democratice ale Constituţiei, Curţii Constituţionale şi, în general legii, sună absurd: ei şi? nu ne interesează! Aşadar, regimul la care lucrează socialiştii, acum, prin încercarea de a schimba Constituţia, va fi un regim extralegal. Asta înseamnă un regim care admite existenţa legii, dar nu i se supune. Un asemenea regim conduce şi atît. Absurd? Nu. Logic sau, măcar, explicabil, dacă ţinem seama de istoria deplasării rămâneşti de la comunism la democraţie.

Deosebirea faţă de regimurile comuniste, din care vin socialiştii, e că, acum, socialiştii reuşesc să conducă fără să ţină seama de puterea dăruită poporului de democraţie, dar o fac folosind mijloacele democraţiei. Socialiştii au înţeles că pot conduce venind la putere prin vot, după ce conduc populaţia la votul dorit. Alegerile sînt, mai departe, componenta slabă a democraţiei româneşti şi est-europene. Subdezvoltarea asigură un bazin de alegători care pot fi cumpăraţi şi încolonaţi de un partid bine organizat. O parte însemnată a alegătorilor e, în continuare, rănită de dispariţia lumii vechi şi încă mai rănită de lipsa de şanse în lumea nouă. Toţi aceşti oameni vor vota pentru un partid care ştie să le speculeze problemele. Frauda face restul. Această stare explică nivelul de vot al socialiştilor care nu a scăzut niciodată semnificativ în 23 de ani de democraţie. Veriga lipsă era mecanismul legal care să permită transformarea unui nivel de vot înalt în dictatură legiferată. La asta lucrează, acum, socialiştii.

Trebuie înţeles că sistemele democratice nu admit defecţiuni fără a fi transformate, mai uşor sau mai greu, mai devreme sau mai tîrziu, în regimuri de control autoritar şi nonviolent. O democraţie cu imperfecţiuni (de pildă dominaţia neîngrădită a Parlamentului) nu e o democraţie mai slabă ci un regim nedemocratic. Definiţia democraţiei nu e elastică şi nu se negociază. În lipsa suveranităţii populare sau cu o suveranitate populară restrînsă, altcineva conduce: o instituţie sau grupul care domină acea instituţie. De pildă, majoritatea care domină Parlamentul. Iar dacă majoritatea e dată de alegeri în care un electorat dependent e manipulat, puterea ajunge la cei ce ştiu să falsifice democraţia.

Totul pare corijabil. Cu un nivel mai bun de educaţie, cu observatori mai mulţi şi cu judecători mai severi, lucrurile se pot remedia. În teorie, da. Practic, fiecare din aceste măsuri de corecţie poate fi transformată în opusul ei. În cele din urmă, absenţa unei temelii istorice democratice condamnă societatea românească şi multe societăţi est-europene la oscilţia între corectitudine formală şi abuz practic. Fundamentul aşezat în 1989 nu a fost fixat de o revoluţie politică democratică.

Comunismul a şters orice amprentă burgheză. Societatea a fost nivelată şi complet reeducată. Matricea burgheză a dispărut. În lipsa unei clase burgheze gata să îşi apere drepturile, şansa şi capacitatea de producţie, societatea a fost preluată, în 1989, de un grup de control provenit dintre comnunişti şi pregătit să se mişte în decor democratic. Cu excepţia statelor în care democraţia a fost impusă prin revoluţie internă, război civil sau prin invazie armată externă, nu există exemple de societăţi care să fi produs, singure, democraţii autentice.

În est, şi în primul rînd în spaţiul de comunizare extremă în care intră şi România şi Moldova, suprimarea modelului burghez democratic a fost totală. De aici, istoria ultimilor 20 şi ceva de ani de democraţie nesigură. Tot de aici, situaţia specială a României, un stat în care, după 23 de ani, tentaţia anti-democratică e vie.
XS
SM
MD
LG