Linkuri accesibilitate

Orice persoană poate apela la linia fierbinte pentru a se informa despre legalitatea plecării sale, dar şi ce trebuie să facă dacă a ajuns în situaţie de risc.


La Chișinău s-a lansat astăzi un site de internet în sprijinul victimelor traficului de persoane și al instituțiilor chemate să combată acest fenomen, despre care oficialii spun că în ciuda eforturilor din ultimii ani este în creștere. Detalii are Tamara Grejdeanu.


Site-ul antitrafic.gov.md ar trebui să fie, la părerea experţilor, o platformă unică ce să poată oferi oricărui cetăţean informaţie despre care sunt acţiunile necesare de prevenire a traficului de fiinţe umane, dar şi despre normele legale, ca răspuns al guvernul împotriva acestui fenomen. Ecaterina Berejan, secretar al Comitetului Naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, dă asigurări că prin intermediul site-ului, organizaţiile care activează în acest domeniu vor putea coopera mai bine pentru a identifica şi preveni cazurile de trafic, care în mare parte sunt un efect al nevoii de întreţinere a familiei şi copiilor:

„Coordonarea este o problemă majoră în orice politică, şi în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane de asemenea. Pe de altă parte în Republica Moldova activează foarte multe organizaţii neguvernamentale, sunt implicate şi instituţiile internaţionale , noi ne-am propus ca acest site să însume, să prezinte informaţii şi să fie un instrument de comunicare între absolut toţi actorii din Republica Moldova cât şi cei care vin ca parteneri să ne ajute. Totodată, el va fi şi o platformă de comunicare cu experţii internaţionali.”

Ultimul raport al Comitetului Naţional pentru Combaterea traficului de fiinţe umane arată că majoritatea victimelor nu aveau un loc de muncă înainte de a fi exploatate. Astfel, persoanele care nu sunt suficient informate, cad uşor pradă ofertelor atractive de muncă, venite de la angajatori, care se dovedesc a fi traficanţi.

Ecaterina Berejan, mai spune că orice persoană poate apela la linia fierbinte pentru a se informa despre legalitatea plecării sale, dar şi ce trebuie să facă dacă a ajuns în situaţie de risc.

În ultimii cinci ani, Statele Unite ale Americii au oferit peste 2 milioane de dolari guvernului moldovean pentru lupta cu fenomenul traficului de fiinţe umane. Donald Carroll, reprezentant al Ambasadei SUA în Republşica Moldova spune că una din priorităţile guvernului ar trebui să fie anume pedepsirea şi identificarea reţelelor de traficanţi:

„Una dintre cele trei arii care reprezintă pentru noi o mare importanţă este tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de aceste crime şi în acest sens Guvernul Statelor Unite ale Americii a asistat la inaugurarea Centrului de combatere a traficului de fiinţe umane, astfel creând şi stabilind o cea mai bună practică de investigare a acestor crime în echipă. Considerăm că este de o importanţă vitală ca Guvernul Republicii Moldova să continue eforturile sale de a investiga şi trage la răspundere persoanele vinovate de aceste crime.”

Natalia Gherman

Natalia Gherman

Natalia German, ministră a afacerilor externe şi integrării europene, spune că pe lângă lupta cu migraţia ilegală, protecţia şi asistenţa sociala, traficul de fiinţe umane este un domeniu în care Republica Moldova cooperează cu 15 state din Uniunea Europeană, care au apreciat eforturile ONG-urilor din Moldova în acordarea de sprijin şi reabilitarea victimelor:

„Actualmente în Moldova activează şapte centre de plasament, finanţate de către bugetul de stat şi co-finanţate de către donatori, fiind asistate 110 victime şi 701 potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane. Sistemul naţional de referire reprezintă un exemplu de bună practică pentru a fi multiplicată în cadrul statelor Parteneriatului Estic. Şi noi deja am început să împărtăşim această experienţă cu toţi cei care vor să afle mai mult despre cum funcţionează sistemul în Republica Moldova.”

Pe lângă îmbunătăţirea legislaţiei naţionale care ar permite pedepsirea cazurilor de exploatare prin muncă, în lista recomandărilor ce vizează politici naţionale anti-trafic experţii au notat şi necesitatea instruirii specialiştilor din teritorii despre respectarea drepturile persoanelor traficate dar şi informarea tinerilor despre recrutarea prin intermediul reţelelor sociale şi a intermediarilor.
XS
SM
MD
LG