Linkuri accesibilitate



Campaniile de dezvăluiri conduse de celebrităţile ultimilor ani vor să acrediteze ideea după care serviciile de informaţii ale Statelor Unite şi, în genere, ale Occidentului nu fac un joc tocmai curat. Ţinta e discreditarea instituţiilor care au datoria de a depista şi preveni, astăzi, atacuri teroriste. Odată pusă în dubiu, această funcţie poate fi restrînsă.

Tiparul e cunoscut: o campanie mediatică de mari proporţii preia dezvăluirile şi le plasează sub titlul „acţiuni antidemocratice”, după care, sub presiunea unui public indignat, legiuitorii intervin şi reduc programele de informaţii, în timp ce înmulţesc instanţele de control. Efectul e imediat: acţiunile de protecţie sînt plasate într-o zonă dezonorantă iar serviciile secrete sînt supuse unui program de timorare. Cine are de cîştigat? Evident egourile celor ce se văd confirmaţi în calitatea de campioni ai libertăţii şi, mai ales, adversarii Occidentului care se simt mai puţin supravegheaţi şi sînt mai bine informaţi despre mijloacele de detecţie.

Din acest punct de vedere, Snowden şi ceilalţi sînt un aliat vountar sau involuntar, dar eficient al oricărei organizaţii care are ceva de explodat, deraiat sau asasinat în Occident. Formula nu lucrează izolat, ci e parte a unei suite de acţiuni concertate. Dacă recoltarea de informaţii a fost pusă în dificultate, acelaşi lucru se întîmplă şi în cazul acţiunilor militare active. Campania de presă împotriva utilizării dronelor a atins apogeul. Există, acum, un larg curent de opinie care se împotriveşte virulent folosirii dronelor, adică a avioanelor telecomandate care atacă ţinte extrem de precise: grupuri sau indivizi care pregătesc atentate teroriste. Succesul formidabil al dronelor s-a soldat cu eliminarea unei liste lungi de comandanţi de reţele teroriste în Yemen, Pakistan, Afganistan.

De îndată ce forţa acestui tip de operaţiune a devenit evidentă, a izbucnit şi campania care denunţă dronele drept instrument orb de asasinare. Din nou în lipsa probelor, purtătorii acestei campanii susţin două lucruri: că atacurile sînt ilegale şi că atacurile fac victime în rîndul civililor nevinovaţi. Rezultatul e suspiciunea plasată asupra unei alte forme de luiptă cu adversarii violenţi ai occidentului. Care nu mai pot fi nici măcar îndepărtaţi din ţările gazdă pe care le ameninţă. Deportarea liderilor radicali muslmani care predică în Anglia cerînd acţiuni violente sau „educînd” terorişti a devenit o problemă de stat irezolvabilă. Două guverne britanice au încercat timp de zece ani, fără succes, să deporteze un lider musulman proterorist dovedit. Apărătorii democraţiei au reuşit să blocheze decizia, parcurgînd toate etapele şi toate instanţele justiţiei naţionale şi europene.

Însumînd, cu vorba unui ziarist britanic: dacă nu mai vrem să îi spionăm, nu mai vrem să îi eliminăm, nu mai vrem să îi deportăm, atunci ce vrem? Spectacolul acestui blocaj multiplu e grotesc. Societăţile în pericol luptă cu dinţii pentru a-şi apăra duşmanii. Rînd pe rînd, instituţii, programe, legi şi acţiuni sînt blocate sau discreditate. Într-un paradox bolnav, cei ce se proclamă apărătorii democraţiei fac tot ce pot pentru a lega de mîini democraţiile, invitîndu-i la îndrăzneală şi crimă pe cei ce încearcă zi şi noapte să lovească mortal democraţia.

De curînd, măcelărirea unui soldat britanic tăiat în bucăţi, pe stradă, de muslmani fanatici s-a transformat, în cîteva zile, într-o dezbatere asupra rasismului şi intoleranţei de care e profund vinovată societatea britanică. Nimic nu poate opri acest val de autoculpabilizare şi ură de sine care ocupă fără rival şi replică emisiuni, ziare şi campanii de stradă. Boala s-a instalat şi se mişcă liber într-un organism obosit care e îndrăgostit de propria decădere. Epoca în care trăim oferă un spectacol rar. S-ar putea să fie şi ultimul. Celebritatea celor ce denunţă e trecătoare. Adevăratul eveniment e autodemolarea unei lumi care nu mai crede decît în drepturile celor ce îi vor pieirea.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG