Linkuri accesibilitate

Cine a pus stăpânire pe pădurea din Sociteni? (Ziarul de Gardă)


Săptămânalul de investigaţii „Ziarul de Gardă” a realizat un top al maşinilor de lux pe care le deţin judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău. Potrivit acestuia, pe locul I se află judecătoarea Domnica Manole, care deţine 11 automobile, şi judecătorul Sergiu Arnăut, care „a uitat” să declare trei Mercedesuri şi un Hyundai Tucson.

Pe locul doi ziarul îl plasează pe controversatul judecător Ion Muruianu, fiind proprietarul unui automobil Subaru Tribeca, în valoare de peste o jumătate de milion de lei.

În timp ce fotografiau automobilele de lux ale judecătorilor, mai mulţi magistraţi s-au arătat nervoşi şi supăraţi pe reporteri. „Amuşi iau o „chiatră” şi arunc în tine. Îţi sparg aparatul...”, îl citează publicaţia pe judecătorul Tudor Micu ameninţând jurnaliştii imediat ce a coborât dintr-un Mercedes E220, pe care ziarul afirmă că acesta nu l-a declarat pe anul 2012.

Despre „Moldsilva”, aceiaşi publicaţie scrie că agenţia „a vândut” pădurea din Sociteni pe bucăţi. ZdG a aflat cine sunt „arendaşii” care vor să construiască hotele, pensiuni şi saune, baruri şi restaurante, case individuale de locuit şi trei parcări auto pe cele 30,5 hectare din pădure. Alexandra Usatîi, soţia ministrului Sănătăţii, Silvia Volosatîi, şefă de secţie la Ministerul Sănătăţii şi mama unui diplomat moldovean, Vitalie Bulgaru, şef de secţie la „Energbank”, sunt doar unele dintre persoanele care au pus stăpânire pe „Pădurea din Sociteni”, se arată în articolul „Fantomele din Pădurea Sociteni”.

Cotidianul „Adevărul” face trimitere la datele prezentate într-un amplu studiu dedicat gazului de şist, realizat de Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei, care arată că zăcămintele se află chiar în vecinătatea Republicii Moldova, dar că ţara noastră nu dispune de rezerve de perspectivă ce ar putea fi extrase. În schimb, statele vecine dispun de zăcăminte importante de gaze de şist. România dispune de 1.444 miliarde de metri cubi de acest combustibil, în condiţiile în care rezervele dovedite de metan tradiţional se plasează la 113 miliarde de metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde. În consecinţă, România se plasează pe locul al treilea în UE în ceea ce priveşte rezervele de gaze de şist, după Polonia (4.190 miliarde de metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde).

Cotidianul dedică primele pagini însă deportărilor din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, înserând spusele mai multor victime ale represiunilor staliniste, între care şi Vera Frangu din Congaz, care avea doar cinci ani când a fost ridicată împreună cu mama, sora şi fratele mai mari. O lună mai devreme sovieticii l-au condamnat pe tatăl ei lipindu-i eticheta de culac. Agenţia de ştiri „IPN” relatează că peste 8300 de persoane, victime ale deportărilor şi foşti deţinuţi politici, vor primi pe parcursul lunii iulie ajutor material unic, oferit de Guvern, în valoare de 500 de lei.


La rubrica „Bună dimineaţa” din „Timpul.md”, Valentin Buda observă că integrarea europeană este abia a treia pe lista de priorități a guvernului Leancă pentru primele 100 de zile de mandat. „Departe de gândul că predecesoarele europenizării în topul grijilor cabinetului – eradicarea corupției și crearea de locuri de muncă noi - sunt mai puțin importante, însă cred că, având în vedere faptul că mai sunt doar cinci luni, respectiv vreo 150 de zile până la Vilnius, poate ar fi fost mai normal ca reformele necesare unui succes la summit erau prioritare”, opinează autorul.
XS
SM
MD
LG