Linkuri accesibilitate

Moldova şi integrarea economică în Uniunea Europeană. Transnistria mai are timp să se gândească până în 2015


Valeriu Lazăr

Valeriu Lazăr

Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, despre etapele intrării în vigoare a acordului de comerţ liber cu UE, într-un interviu cu Valentina Ursu.


Astăzi a început la Chișinău o nouă rundă de negocieri cu UE pentru acordul de liber-schimb, pe care Moldova speră să-l parafeze la toamnă. Valentina Ursu i-a adresat întrebări despre mersul discuțiilor cu Bruxelles-ul ministrului economiei, Valeriu Lazăr.

Valeriu Lazăr: „Suntem pe ultimii metri. Spre fericirea noastră nu operăm în sute de metri, fiindcă avem ultima rundă de negocieri.”

Europa Liberă: Ştiu că o deosebită atenţie acordaţi subiectului aplicării preferinţelor comerciale ale Acordului în raioanele de Est. E un subiect delicat?


Valeriu Lazăr: „E un subiect mai mult decât delicat. Eu am impresia că am găsit o soluţie destul de raţională, cum asigurăm noi: pe de o parte, avansarea în integrarea Republicii Moldova, - mă refer la partea dreaptă a Nistrului, - în piaţa comunitară, dar ţinând cont şi de specificul statutului operatorilor economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Varianta de compromis nu se regăseşte nemijlocit în Acordul de liber schimb. Se regăseşte de fapt în acordul umbrelă, adică Acordul de Asociere care stabileşte clar principiul aplicării teritoriale. Dar cu referinţă la DCFTA asta ar însemna că pentru operatorii economici din partea dreaptă a Nistrului acest acord va intra în vigoare deplin, atunci când vor fi realizate toate procedurile.

Noi aşteptăm ca acest lucru să se întâmple către sfârşitul lui 2014, nu mai târziu decât începutului lui 2015. Aici mai sunt anumite teme de discuţie, fiindcă din momentul semnării există precedente pentru UE, când el a intrat parţial în vigoare înainte de a trece toate procedurile interne de ratificare. Dar e o temă deschisă. Oricum, noi aşteptăm ca 2014 să fie anul intrării în vigoare, adică aplicării practice.

Iar cu referinţă la operatorii economici din stânga Nistrului, care nu se înscriu completamente în setul de cerinţe ca să beneficieze de acest acord, pentru ei se va aplica sistemul de preferinţe comerciale autonome care este valabil până în 2015. Adică, până în 2015 noi avem soluţia şi pentru operatorii economici din stânga Nistrului. Dar după 2015 ar putea să intervină o problemă. Ori ei, către acel moment, vor fi în stare să respecte toate condiţiile ca să avem acoperirea teritorială integrală. Ori ei, de fapt, nu vor avea regim facilitat în comerţ cu UE. Deci, către acel moment, pentru operatorii economici din Transnistria va fi o mare provocare.”

Europa Liberă: Domnule vicepremier, se zice că piaţa UE este o piaţă imensă. Sigur că contează foarte mult şi această impulsionare a exporturilor moldoveneşti în ţările UE.

Valeriu Lazăr: „Circa 50 la sută din exporturile Republicii Moldova i-au calea pieţei europene. Noi suntem deja prezenţi acolo. Bine, de la un an la altul diferă, - în jurul cifrei de 50 la sută, - dar nu este suficient pentru noi. Vrem ca prezenţa noastră pe piaţa comunitară să fie şi mai solidă, şi cu mărfuri cu un nivel de sofisticare ceva mai înalt, adică şi cu o valoare adăugată mai înaltă, nu doar materie primă şi nu doar fructe şi legume în stare proaspătă, neprelucrată, care nu întotdeauna înseamnă cea mai mare valoare adăugată. Noi vrem să creştem prezenţa noastră pe piaţa comunitară, - şi cantitativ bineînţeles, - dar, în primul rând, calitativ, ca să avem mai multă valoare adăugată.

Acest Acord de aceea şi se numeşte aprofundat şi cuprinzător, el depăşeşte cu mult implicaţiile proprii unui simplu Acord de liber schimb. El este cuprinzător tocmai din considerentul că noi vom avea reguli de joc europene aici, în Republica Moldova. Aceasta ar însemna previzibilitate şi un nivel sporit de atractivitate pentru investiţiile pe care noi le aşteptăm şi nu doar din zona vestică, dar şi din zona estică. De fapt, pentru noi procesul de pregătire către negocieri, faza de negocieri propriu zise, dar şi ceea ce va urma înseamnă un proces de modernizare, de transformări ale întregii economii a Republicii Moldova. Vor apărea şi apar deja sectoare noi cu mult mai multă valoare adăugată. Lucrurile trebuie văzute mult mai complex. Noi nu vrem status quo-ul pe care îl avem acum. 50 la sută nu e puţin, dar aşteptările noastre de la acest Acord sunt mult, mult mai ambiţioase.”

Europa Liberă: Dar aveţi cel puţin un studiu care ar confirma că PIB al Moldovei ar putea să crească?

Valeriu Lazăr: „Sigur că noi ne bazăm pe studii. Vă spuneam că aşteptările noastre sunt directe. Aceasta ar însemna că vor spori exporturile de produse şi servicii moldovenești, având la bază sectoarele care sunt. Dar noi aşteptăm, - şi estimările noastre arată că suntem îndreptăţiţi să avem asemenea aşteptări, - noi vom avea schimbări structurale importante. Aceasta ar însemna că o să apară sectoare noi, sub-sectoare noi. Adică o să vină investiţiile care vor duce la apariţia şi altor produse, altor mărfuri. Ceea ce ar însemna o creştere economică care nu derivă doar din faptul că, uite, noi avem acces pe această piaţă. Dar, având acces pe această piaţă, având reguli de joc europene, având previzibilitate pentru consumatorii şi investitorii europeni, noi avea un salt în dezvoltare şi, apropo, orientându-ne nu doar la piaţa comunitară.

Având investiţii solide, având tehnologii noi, având alt nivel de competitivitate, automat, noi vom fi competitivi şi pe alte pieţe. Ca să fiu mai explicit: în UE sunt cele mai înalte cerinţe faţă de produse, ceea ce ar însemna că, dacă noi ne propunem ca obiectiv să tindem spre atingerea acestor parametri de calitate, - adică de prezenţă pe această piaţă, - automat noi vom fi mai competitivi şi pe alte pieţe, să zicem pe piețele din Est, sau pe pieţele orientale. Adică axarea noastră pe obiectivul atingerii competitivităţii pe piaţa europeană, implicit, automat, înseamnă că noi vom fi mai competitivi şi pe alte pieţe.”

Europa Liberă: Domnule Lazăr, şi acest Acord de liber schimb e parte a acordului de asociere a Republicii Moldova la UE?

Valeriu Lazăr: „Aşa este. Noi îl numim acord umbrelă - acordul de asociere - care conţine mai multe elemente, iar parte integrantă şi interdependentă este acordul cu privire la crearea zonei de liber schimb. Şi aici vreau să scot în evidenţă un lucru care încă nu este pe deplin înţeles şi conştientizat în Republica Moldova. Noi nu vorbim acum de un acord între două părţi, când Republica Moldova şi, respectiv, piaţa comunitară încheie între ele un acord. Noi vorbim despre crearea zonei. Asta înseamnă că Republica Moldova va fi parte a pieţei comunitare. Ceea ce ar însemna că, în plan comercial, - nu în plan administrativ-politic, - dar în plan comercial Republica Moldova deja va fi integrată în piaţa comunitară. Va fi parte a pieţei comune europene. Aceasta este o diferenţă destul de importantă pentru noi.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG