Linkuri accesibilitate

Preşedintele Barack Obama salută „creşterea paşnică” a Chinei pe arena mondială


Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a declarat că salută „creşterea paşnică” a Chinei pe arena mondială. Preşedintele Obama a început convorbiri de două zile cu omologul său chinez, Xi Jinping, în California. Preşedintele american şi-a exprimat speranţa să colaboreze cu China pentru a combate criminalitatea cibernetică, ştiut fiind că recent o serie întreagă de agenţii guvernamentale americane şi companii importante au fost ţinta unor atacuri ale hackerilor pornite din China. Preşedintele Obama a spus că în ciuda diferenţelor inerente de opinii şi de chestiuni tensionate, ambele ţări ar dori o relaţie de colaborare. China, împreună cu Rusia se opun în Consiliul de Securitate ONU oricărei acţiuni militare în Siria. La rândul său, preşedintele Chinei comuniste a spus că speră să coopereze mai strâns cu Statele Unite şi că ambele ţări ar putea construi un nou model de cooperare între „ ţări mari”.
XS
SM
MD
LG