Linkuri accesibilitate

Viceministrul educaţiei Igor Grosu spune că examenul a fost un succes, iar camerele de luat vederi au făcut dovada că pot rezolva încercările de fraudă.


Testul BAC-ului de astăzi la limba română a fost publicat pe internet chiar în timpul examenului. O asemenea evoluție fusese prevestită cu o zi mai devreme de apariția pe rețelele de socializare online a răspunsurilor la examenul la matematică pentru absolvirea gimnaziului. Ministerul Educației a spus că acel examen n-ar fi fost fraudat pentru că elevii n-ar fi avut acces la internet să vadă răspunsurile. Ce a spus astăzi ministerul care a cheltuit milioane de lei pe camere video pentru securizarea BAC-ului, aflăm din relatarea Lilianei Barbăroșie:


Examenul a fost un succes, iar camerele de luat vederi au făcut dovada că pot rezolva încercările de fraudă, a declarat astăzi viceministrul educaţiei, Igor Grosu:

„Din 28 de mii de elevi, doar 139 au încercat să fraudeze în 49 de centre. Chiar dacă subiectele au fost transmise din centrele de examen spre exterior, un număr nesemnificativ au încercat să fraudeze – ei au fost identificaţi şi sancţionaţi.”

Cu unul din cei 139 elevi care au fost surprinşi în încercarea de a se inspira utilizând telefonul şi internetul am stat de vorbă astăzi în faţa unui centru de bacalaureat din capitală:

„Da, este o infracţiune. Dar puteau doar să mă preîntâmpine măcar, abia la a doua încercare să mă elimine. Nu m-am aşteptat că va fi aşa.”

Examenele de bacalaureat sunt filmate pentru prima dată. Această încercare de luptă cu frauda a fost contestată vehement înainte de începutul concursului, mai ales de politicieni, pe motiv că ar stresa copiii.

Astăzi, critici similare cu cele lansate de politicieni am auzit de la mai mulţi părinţi:

„Să-i înveţe din clasa întâi aşa, că nu se poate, da nu să le facă stresul acesta în clasa a 12-a.”

Părinţi, consultând testele apărute pe reţele de socializare

Părinţi, consultând testele apărute pe reţele de socializare

„Timp de 12 ani ei au învăţat din greu, să le dea acum un bac mai uşor, ca să aibă o şansă. Pentru că oricum ai emoţii. Când te aşezi în banca ceea uiţi şi cum te cheamă.”

„Care are capacitatea să copieze, lasă-l să copieze. De ce nu. Este şi asta o capacitate. Nu, nu cred că e furt. Ia încercaţi să copiaţi, o să reuşiţi. Poate că e bine că pot copia.”

La fel ca în anii precedenţi, elevii au semnat o declaraţie pe proprie răspundere că nu vor încerca să trișeze cu ajutorul telefoanelor mobile. Numai că examinatorii spun că nu au dreptul să-i perchiziţioneze ca să le sustragă telefoanele. Aşa că unii, care au încălcat propria declaraţie, vor fi nevoiţi să repete examenul.

Printre cei care au trecut testul, sunt însă la fel de mulţi nemulţumiţi. Iată doar o explicaţie:

„Examenul e pe măsura cunoştinţelor, dar atmosfera a fost oribilă. Eram 150 de persoane într-o sală, era cald, nu puteai să ieşi, că ne ziceau că sunt alţii ieşiţi, mulţi asistenţi umblau în jurul nostru. M-am simţit ca un prizonier.

Probabil este nevoie de control, dar nu atât de brusc şi atât de radical. Să se gândească la săli specializate. Nu se scrie aşa bac-ul. Pentru că e momentul care hotărăşte viitorul meu, da eu trebuie să stau stresat acolo. Sper că urmaşii noştri vor avea parte de condiţii mai bune.”

O altă sursă de nemulţumire este obligarea elevilor din unele licee să meargă pentru examene în alte instituții decât cele la care învaţă.

Examenul de bacalaureat a fost unul controversat şi anii trecuţi. Mai mulţi profesori au fost subiectul unor anchete, iar cu mai mulţi ani în urmă centrul anticorupţie, cooptat pentru securizarea examenului, anunţa descoperirea unei reţele prin care banii pentru îngăduirea fraudării examenelor ajungeau direct la o structură din minister specializată cu evaluarea. Versiunea aceasta nu s-a adeverit însă în justiţie.

Ministerul educaţiei spune că tot ce face anul acesta urmărește scopul de a asigura corectitudinea competiţiei. Criticii măsurilor sporite de securitate spun însă că pentru asta ar fi necesară o altă abordare – sa fie evaluate competenţelor, şi nu cunoştinţele acumulate.
XS
SM
MD
LG