Linkuri accesibilitate

Regiunea transnistreană: o viziune cvasi sovietică asupra presei


„În regiune domină presa loială puterii, în majoritatea localităţilor s-a păstrat sistemul din perioada sovietică.”


În stânga Nistrului, cetăţenii au acces limitat la surse de informare independente din simplul motiv că acestea pot fi numărate pe degete, iar o dată cu schimbarea regimului de la Tiraspol, situaţia libertăţii presei în regiune nu s-a îmbunătăţit. Sunt doar câteva dintre conluziile studiului privind necesităţile mass-media în regiunea transnistreană, lansat în premieră de Centrul pentru Jurnalism Independent.

După ce au stat de vorbă cu reprezentanţii a 17 instituţii media din stânga Nistrului, autorii primului studiu despre situaţia presei din regiune, au ajuns la concluzia că mass media din Transnistria, în mare parte, este controlată de autorităţile locale.

Fapt care împiedică jurnaliştii să practice liber meseria, explică Petko Georgiev, expert internaţional, co-autor al studiului: „Este destul de vizibil că o parte din colegii din regiune au o altă viziune despre rolul presei în societate, o viziune aş spune sovietică, care influenţează calitatea materialelor pe care le realizează jurnaliştii. Pe de altă parte, tot mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, activişti pentru drepturile omului se plâng că autorităţile locale în ultima perioadă tot mai des exercită presiuni asupra lor”.

După aproape un an şi jumătate de la schimbarea regimului de la Tiraspol, situaţia libertăţii presei în regiunea transnistreană nu a evoluat, ba chiar din contra, pe alocuri a degradat, este o altă concluzie lansată de autorii studiului.

După părerea ziaristei din stânga Nistrului, Natalia Scurtul, blocarea recentă a accesului spre mai multe pagini de internet ce găzduiesc forumuri şi reţele de socializare, reprezintă cel mai elocvent exemplu despre libertatea cuvântului în Transnistria: „O dată cu schimbarea puterii am avut mari speranţe că lucrurile vor evolua în bine, că societatea civilă se va putea dezvolta liber. Din păcate, nu putem spune că situaţia presei s-a schimbat în bine în Transnistria. În regiune domină presa loială puterii, în majoritatea localităţilor s-a păstrat sistemul din perioada sovietică, când era un ziar care reprezenta autorităţile şi, în limita posibilităţilor, existau instituţii media private. Faptul că piaţa publicitară este slab dezvoltată se răsfrânge asupra situaţiei presei din regiune, or majoritatea instituţiilor de presă independente supravieţuiesc din granturi şi donaţii.”

De la unul din co-autorii studiului despre necesităţile presei din regiunea transnistreană, jurnalistul Ruslan Mihalevschi, am insistat să aflu în ce măsură subiectul reglementării conflictului transnistrean este unul de interes pentru jurnaliştii din stânga Nistrului: „Sunt diferite păreri. Iarăşi vă spun că noi am vorbit cu oamenii care acolo lucrează şi unii susţin, chiar jurnalişti independenţi, că cenzura de stat nu există, dar există foarte mare auto-cenzură în orice, în deosebi probleme care sunt mai sensibile, să le spun aşa. Eu pot să vă spun că, în general, ideea integrării regiunii cu Republica Moldova nu are foarte mare popularitate şi această stare de lucruri o observăm şi în mass media.”

Experţii Centrului pentru Jurnalism Independent au regretat, între altele, restricţionarea accesului mai multor posturi de televiziune de la Chişinău în stânga Nistrului şi invers, celor din regiunea transnistreană în tot restul ţării. Astfel de restricţii, observă experţii media, îngreunează dialogul între cetăţenii de pe ambele maluri.
Previous Next

XS
SM
MD
LG