Linkuri accesibilitate


Pentru mulţi din cei ce au trăit în comunism, dar refuză să-l mai discute azi, saturaţia nu e tocmai inocentă. Veteranii care nu vor să mai deschidă subiectul o fac, de multe ori, tocmai pentru că regretă una sau alta din certitudinile comunismului sau pentru că au avut de cîştigat ceva din supunere şi încolonare. Însă pentru cei ce spun acelaşi lucru, la 18 sau 20 sau 25 de ani, dezinteresul e natural. De ce s-ar încărca generaţii care au învăţat să trăiască libere cu moloz mortuar şi cu suferinţe demult trecute?

Răspunsul e clar: tocmai pentru ca să înveţe ce înseamnă să trăieşti liber. Ideea după care generaţiile post-comuniste trăiesc în libertate e, prea des, un clişeu care şterge diferenţa între societăţi şi specii de găsit în afara grădinii zoologice. Viaţa în libertate nu e totuna cu viaţa unei herghelii. Viaţa în libertate devine o valoare doar dacă e trăită în mod conştient. Iar conştiinţa presupune conştiinţa limitelor. Cu alte cuvinte, doar experienţa directă sau învăţată a limitelor convinge, înarmează şi ajută o minte să se exercite, să îşi pună probleme.

Democraţia definită ca libertate dată şi neîngrădită nu lasă în urmă apărători ai democraţiei bine dotaţi. În schimb, o democraţie care îşi cunoaşte bine adversarii şi îi descrie în timp ce îi ţine la distanţă, e o democraţie mult mai bine apărată. Aici e de găsit miza jocurilor în aparenţă minore cu simbolurile comuniste.

Legea care interzicea simbolurile comuniste în Republica Moldova nu căuta răzbunarea ci protecţia valorilor democratice. Decizia Curţii Constituţionale e, formal, corectă, dar mesajul ei trebuie recuperat cu atenţie. Anularea interdicţiei nu e o victorie pentru comunişti ci o demonstraţie a consecvenţei democratice. Cei ce încearcă să prindă înţelesul acestei decizii pot observa, desemenea, că Partidul Comuniştilor, exponent al unei idei anti-democratice, a cîştigat folosind instrumente democratice.

Situaţia e iritantă şi mulţi vor spune că adversarii democraţiei au învăţat cum pot profita de democraţie, iar democraţia e (dacă are cine s-o ajute) gata să lucreze împotriva ei înseşi. Această constatare amară e valabilă, acum, după democratizarea estului, în toată Europa.

În vest, ultrademocraţia sau radicalismul drepturilor e, din ce în ce mai des, un mecanism de slăbit democraţia. Legalismul şi campaniile care reuşesc să dea drept la cuvînt şi protecţie celor mai înverşunaţi duşmani ai democraţiei sînt sărbătorite ca triumfuri ale liberalismului. Formal, lucrurile stau aşa. Practic, democraţia occidentală e tot mai vulnerabilă în faţa unor adversari care nu preţuiesc libertatea, dar ştiu să speculeze cultul nediferenţiat al libertăţii practicat de adepţii drepturilor nelimitate.

La Londra, de pildă, grupuri islamice extremiste sînt păzite de campanii şi militanţi pro-democratici, în numele libertăţii. Rezultatul e paralizia unei societăţi care nu îşi mai recunoaşte adversarii şi invită la subversiune. În est, democraţia a lucrat de minune în mîinile celor ce au folosit-o pentru a-şi transfera puterea şi privilegiile din zona păzită de dictatura comunistă în zona garantată de legea democratică. În ambele situaţii, democraţia e instrumentalizată, adică devine o unealtă oarbă sau o unealtă utilă. Şi în ambele cazuri problema e lipsa conştiinţei democratice, lipsa convingerilor clădite prin cunoaştere. Educaţia istorică şi civică ar putea împiedica această deformare dar profesorii înşişi trebuie, mai întîi, educaţi.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG